sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Am/N-am ( NHIE ) | Blogger Edition #2


Bună seara, dragilor! Am revenit de data aceasta cu cea de-a doua rundă a ediţiei Never Have I Ever. Zic  începem!

Întrebări primite de la Tigruţ

Am/N-am vizitat un oraş doar pentru  am citit într-o carte despre el.

N-am. Încă nu am avut o aşa ocazie, dar abia aştept să se ivească una.

Am/N-am fost luată peste picior din cauză  citeam.

Am. Am fost luată peste picior şi nu de puţine ori, chiar şi de cei pe care îi consideram prieteni. 

Am/N-am legat prietenii cu oameni doar prin intermediul cărţilor. 

Am. Cu multe persoane m-am împrietenit tocmai datorită cărţilorcăci avem pasiuni comune. 

Întrebări primite de la Iuliana

Am/N-am o carte de suflet pe care  reciti-o fără   gândesc de două ori. 

Am. La urma urmei, există vreo persoană care  nu aibă ?

Am/N-am dorit -mi fac un blog de când mi-am descoperit plăcerea pentru citit, însă n-am avut curaj. 

Am. Până  îmi fac blog-ul, a durat ceva, din cauză  îmi era teamă  nu o  fiu bună la asta

Am/N-am trecut peste pasajele dintr-o carte doar pentru  erau jenante sau pentru   plictiseau.

N-am. Niciodată nu trec de vreun pasaj atunci când citesc o carte, parcă  face  simt  nu am citit toată cartea respectivă şi mă întristează gândul asta

Întrebări primite de la Raul

Am/N-am citit vreodată cu picioarele în sus

Am. Atunci când nu îmi găsesc poziţia ideală când citesc, aleg  îmi pun picioarele pe un perete. Amuzant, nu ?

Am/N-am rupt o pagină dintr-o carte neintenţionat

N-am. Niciodată nu am rupt o pagină dintr-o carte.

Am/N-am văzut o ecranizare a unei cărţi care a fost mai bună decât romanul

N-am. Nu prea am citit o carte şi  şi vizionez ecranizarea acesteia.

Întrebări primite de la Bianca

Am/N-am o plăcere pentru cărţile în format pdf. 

N-am. Într-adevăr, atunci când vreau cu ardoare  citesc o carte pe care nu o am în bibliotecă şi când nu pot  mi-o cumpăr, aleg  o citesc în format pdf. E ca o a doua varianta, dar tot cărţile în format fizic îmi plac mai multîmi place  le ţin în mânăsă răsfoiesc eu cartea

Am/N-am timp pentru citit. 

N-am. Am crezut  la liceu o  am timp cât vreau, dar fiind de după-amiază, programul meu nu mai e ca pe vremuri şi timpul nu îmi mai permite  citesc pe cât mi- dori eu. 


Am/N-am o experienţă mai vastă în citit decât cei de la filologie care sunt tot în acelaşi an de liceu.

Am. Nu judec pe nimeni, dar în urma unei discuţii cu cineva de la filologie, am realizat că ei citesc mult mai puţin decât clasele de real ( cum ar fi clasa mea ). 

Întrebări primite de la Amalia

Am/N-am aranjat cărţile într-o anumită ordine în bibliotecă

Am. Le aranjez după mărimea cărţilor

Am/N-am abordat comportamentul unui personaj. 

N-am. Comportamentul în totalitate al unui personaj nu l-am abordat, însă câteva trăsături da


Am/N-am reimaginat o copertă care nu mi-a plăcut

Am. Întotdeauna fac asta când nu  atrage o copertă

* * *
Acestea au fost întrebările şi răspunsurile la această ediţieSperăm  v-a plăcut, iar dacă aveţi alte propuneri de întrebări, nu ezitaţi  le lăsaţi în comentarii. Ah,  nu uit,  invit  treceţi şi pe la blog-urile prietenilor mei ca  vedeţi ce întrebări au avut ei şi cum au răspuns. :)

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
















Share:

6 comentarii: