duminică, 25 februarie 2018

, , ,

Lansare de carte: „Cum să oprești timpul” - Matt Haig


Bestsellerul „Cum să oprești timpul”, de Matt Haig, apare la editura Nemira.

„Cum să oprești timpul”, romanul lui Matt Haig, este o poveste de dragoste care dăinuie peste secole între un bărbat pierdut în timp și o femeie care îl poate salva, dar și o lecție despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți să trăiești cu adevărat.

Cartea care apare la editura Nemira este bestseller Sunday Times și Amazon și va fi ecranizată cu Benedict Cumberbatch în rolul principal.

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală. Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învăța pe copii despre războaie și vânători de vrăjitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca să îmblânzească trecutul, care îl ajunge tot mai repede din urmă.

„O carte despre insuportabila frumusețe a vieții obișnuite.”  Guardian

„O extraordinară empatie pentru lumina și întunericul din sufletele oamenilor.” Neil Gaiman

Matt Haig este autorul bestsellerului Reasons to stay alive, în pregătire la editura Nemira, și al altor cinci romane extrem de bine primite precum The Radleys și Umanii (Nemira, 2016). Ca autor de cărți pentru copii și adolescenți, a câștigat Blue Peter Book Award, Smarties Award și a fost de trei ori pe lista scurtă pentru Medalia Carnegie. La editura Nemi pentru copii au apărut Un băiat numit Crăciun șiFetița care a salvat Crăciunul. Cărțile lui au fost traduse în peste 30 de limbi.

FRAGMENT

Într-o seară, pe la începutul toamnei, Rose a intrat la mine în cameră. Părea obosită. Diferită. Puțin amețită, puțin pierdută.
– Ce s-a întâmplat?
– Un milion de lucruri mărunte. Nu contează.
Am simțit că vrea să-mi spună ceva, dar s-a abținut.
S-a așezat pe pat și m-a întrebat dacă aș putea  s-o învăț și pe ea să cânte la lăută. Mi-a zis că, dacă o învăț, îmi va scădea chiria cu cinci penny. Am acceptat. Nu neapărat din cauza chiriei, ci fiindcă foloseam orice scuză ca să stau lângă ea pentru o vreme.
Mai avea o aluniță, precum cele două de pe obraz, între degetul mare și arătător. Mâinile i se pătaseră ușor de la cireșele pe care le mâncase. Mi-am imaginat că o țin de mână. Ce gând copilăresc! Poate creierul îmi rămăsese la fel de crud precum chipul meu.
– E o lăută foarte frumoasă. N-am mai văzut una la fel. Atât de împodobită, a rostit ea.
– Mama a primit-o de la… un prieten. Vezi asta de aici?
I-am arătat cutia de rezonanță frumos ornată, chiar sub coarde.
– Se numește trandafirul.
– Dar nu e decât aer acolo.
Am râs.
– E cea mai importantă parte.
Am învățat-o să cânte doar cu două coarde, înainte și înapoi, ciupind tot mai iute, în ritmul inimii mele. I-am atins brațul. Am închis ochii și m-am speriat de ardoarea sentimentelor mele față de ea.
– Muzica înseamnă timp, i-am explicat. Înseamnă să controlezi timpul.
Când s-a oprit din cântat, a rămas pe gânduri, apoi a continuat:
– Uneori, aș vrea să opresc timpul. Uneori, într-un moment fericit, vreau ca un clopot de biserică să nu mai sune niciodată. Vreau să nu mă mai duc la piață niciodată. Vreau ca graurii să nu mai zboare spre cer… Dar suntem toți la mila timpului. Suntem toți niște coarde, nu?
Mă jur că așa a spus: Suntem toți niște coarde.
Rose era prea bună pentru simplul cules al fructelor. Rose era un filozof în adevăratul sens al cuvântului. Cea mai isteață persoană pe care am cunoscut-o vreodată (și foarte curând aveam să mă întâlnesc cu Shakespeare, iar asta spune multe). Îmi vorbea de parcă aveam vârsta ei și o iubeam pentru asta. Când eram împreună, totul dispărea și mă simțeam calm. Mă echilibra. Îmi găseam pacea doar uitându-mă la ea. Poate așa se explică de ce am privit-o mult timp și cu prea multă febră în ochi. Într-un fel în care oamenii nu se mai privesc. O doream din toate punctele de vedere. Să dorești înseamnă să-ți lipsească. Asta înseamnă. Golul, pustiul din mine, crescuse dincolo de orice margini când mama se înecase. Crezusem că e fără capăt, dar când mă uitam la Rose, începeam să devin puternic din nou, de parcă aveam ceva de care să mă sprijin. Ușurel.
– Vreau să rămâi, Tom.
– Să rămân?
– Da. Să rămâi. Aici.
– Ah!
– Nu vreau să pleci. Grace te place. Și eu te plac. Foarte mult chiar. Ești o binecuvântare pentru amândouă. Locul ăsta era atât de pustiu, iar acum nu mai e.
– Ei bine, și mie îmi place aici.
– Bun.
– Dar într-o zi e posibil să fiu nevoit să plec.
– Și de ce mă rog?
Am vrut să-i mărturisesc pe loc. Am vrut să-i spun că sunt altfel, ciudat, neobișnuit. Că nu voi îmbătrâni ca alți oameni. Am vrut să-i spun că mama nu fusese aruncată de pe cal și că se înecase legată de un scaun, condamnată la moarte pentru vrăjitorie. Am vrut să-i spun despre William Manning. Am vrut să-i spun cât de greu e să te simți vinovat pentru pierderea persoanei pe care o iubești cel mai mult. Să-i povestesc despre frustrarea de a fi un mister chiar și pentru tine însuți. Despre existența unui defect în echilibrul umorilor mele. Am vrut să-i spun că mă cheamă Estienne și că numele de familie e Hazard, nu Smith.Am vrut să-i spun că fusese singura mea oază de liniște de când murise mama. Toate aceste vorbe mi se îngrămădeau în gât, dar nu aveau unde să se ducă.
– Nu am cum să-ți zic.
– Ești un mister ce trebuie rezolvat.
O clipă de nemișcare.
Cântecul unei păsări.
– Te-ai sărutat vreodată cu cineva, Tom?
M-am gândit la prima noapte când îmi dăduse un sărut scurt pe buze.
– Un sărut adevărat, Tom? a clarificat Rose, de parcă mi-ar fi citit gândurile.
Tăcerea mea constituia un răspuns stânjenitor.
– Un sărut, a continuat ea, e ca muzica. Oprește timpul în loc…



Deja este pe lista mea cu cărți pe care clar trebuie să le citesc. Vouă cum vi se pare această carte?

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

marți, 20 februarie 2018

, , , , , , , , , , ,

Recenzie: „Alexandra” (Ultima vrăjitoare din Transilvania, #3) - Cristina Nemerovschi


Titlu: Alexandra

Autor: Cristina Nemerovschi

Data apariţiei: Octombrie 2017 (ediţie cartonată)

Categorie: Ficţiune

Colecţie: Cărţile Arven

Numărul de pagini:
 232

Editura: Herg Benet




Descriere

„Revenită în București după povestea dramatică trăită în satul V., Alexandra observă treptat că acele lucruri pe care le credea rămase în trecut o urmăresc. Viața ei este pe cale să se schimbe din temelii. Tot ce crezuse a fi doar legendă pare acum mai real ca niciodată. Singura care poate lămuri misterul este Aneke, care nu întârzie să reapară în viața Alexandrei, iar secretul tulburător pe care-l va afla adolescenta va fi punctul culminant al întregii ei aventuri în lumea fascinantei contese.

O poveste complicată și captivantă despre nemurire, iubire, prietenie, iertare, alegeri, sacrificii, în care personajele dezvăluie trăsături total neașteptate.

Finalul trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.”



Părerea mea

Pe de o parte, abia așteptam să citesc acest volum, iar pe de altă parte, îmi doream să nu o fac, pentru că era ultimul volum alături de Alexandra și de personajele din V. Nu îmi doream ca această aventură plină de mister și magie să se încheie, pentru că m-am atașat destul de mult de personaje și îmi venea greu să renunț la ele.

De la primul volum și până la ultimul am simțit o evoluție, literar vorbind, din partea Cristinei Nemerovschi, ceea ce m-a încântat. Dacă primele două volume au fost interesante și mi-au plăcut, cel de-al treilea a fost cireașa de pe tort, i-a dat gust întregii trilogii, ca să spun așa. 

Știi că ai dat de o carte bună atunci când aceasta te ține treaz/ă întreaga noapte, iar pentru mine acest volum a fost atât de captivant, încât am preferat sa îmi termin lectura și mai apoi să mă bag la somn.

* Înainte de a începe să vă povestesc pe scurt (fără spoilere) acțiunea cărții, vă anunț că această recenzie conține și detalii din primele volume. *

În al doilea volum aflăm că pentru a obține nemurirea, Aneke este în stare de orice, chiar dacă asta înseamnă să calce peste cadavre. Însă această dorință are și multe riscuri. Vrăjitoarea Ica îi blesteamă pe cei trei frați fie să trăiască veșnic, fie să moară împreună; unul fără celălalt neavând cum să moară.
Dorindu-și de foarte mult timp, frumoasa Aneke o omoară pe bătrâna vrăjitoare spre finalul volumului doi, însă această acțiune schimbă total blestemul Icăi. Odata cu uciderea ei, și moartea lui Mathias este asigurată, iar blestemul lui ajunge la o a treia persoană care îi va lua locul. 


Pentru că totul are un preț, cum spusese și vraciul Anekei, iar prețul pentru unele daruri nu doar că nu merită plătit, dar nici nu poate fi imaginat fără să ți se înfioare fiecare bucățică mică de carne.”

Pe parcursul ultimului volum, Alexandra are parte de unele evenimente care îi dau de gândit că nu mai este o adolescentă normală: în timp ce gătea s-a tăiat, numai că rana s-a și vindecat imediat. Toate detaliile acestea o fac sa își dorească să o revadă pe Aneke, să o întrebe dacă bănuiala ei este adevărată și să se întoarcă în satul V., deoarece simte de o bună perioadă de timp că locul ei nu mai este în București, alături de mama, sora și fratele ei vitreg cu care avusese cu aproximativ un an în urmă o idilă. Simte că personajele din satul transilvănean au devenit mai importante decat oricine altcineva din orașul ei natal.

Și bineînțeles că cea care devine nemuritoare este Alexandra, tânăra adolescentă ce descoperă treptat, dar are șansa de a redeveni ce a fost, și anume, o muritoare. Din cauza blestemului, Nori - fiica Lorenei -, fata lup, îmbătrânește mai repede decât ar fi cazul, iar moartea ei pare că se apropie cu pași repezi.

„Nemurirea în sine nu e mare lucru – contează doar ființa alături de care alegi să ți-o petreci, spusese Mathias. Eu nu mi-aș fi petrecut-o alături de nimeni altcineva decât el.”
Singura soluție pentru cele două se află în mâinile vraciului Nicolas. El este cel care i-ar putea lua nemurirea Alexandrei și să i-o ofere lui Nori, asta doar dacă cele două vor dori să încerce vraja lui Nicolas...
Alexandra are de ales, fie să redevină o muritoare de rând și să se întoarcă în București unde va încerca să revină la normalitate, fie să își petreacă nemurirea alături de idolul ei, Aneke. Ce va alege? Veți afla numai și numai dacă citiți cartea, eu vă spun doar că veți rămâne surprinși și veți ajunge să vă puneți și voi în locul Alexandrei. Voi ce decizie ați lua?

„Pare că și nemurirea, la fel ca orice viață, e doar un lung și complicat șir de alegeri. Nu se termină niciodată. Nu poți răsufla ușurat niciodată.”
RATING: 5/5


Dacă încă nu ați citit această trilogie, eu v-o recomand cu drag. O trilogie plină de mister și de magie care te ține în priză până la ultima pagină!

* * *

Cartea a apărut la Editura Herg Benet
Poate fi achiziționată online de aici, iar dacă vreți să cumpărați întreaga trilogie - click aici.
Pentru a fi la curent cu noutăţile editurii, vă invit să îi urmăriţi pe pagina de Facebook şi pe contul de Instagram!

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

marți, 13 februarie 2018

, , , , , , ,

Recenzie: „Mathias” (Ultima vrăjitoare din Transilvania, #2) - Cristina Nemerovschi


Titlu: Mathias

Autor: Cristina Nemerovschi

Data apariţiei: Octombrie 2017 (ediţie cartonată)

Categorie: Ficţiune

Colecţie: Cărţile Arven

Numărul de pagini:
240

Editura: Herg Benet


Descriere

„După întâmplările petrecute în V., Alexandra încearcă să redevină adolescenta normală de dinainte de a fi prinsă în povestea contesei-vrăjitoare. Însă Mathias apare surprinzător la uşa ei, arătând cu 10 ani mai tânăr şi fiind perfect adaptat la decorul şi viaţa de noapte din Bucureşti. Mathias nu este însă singurul care revine… Alexandra se trezeşte într-un triunghi de forțe întunecate, iar răpirea Norei, fiica Lorenei, este doar începutul pentru o serie de întâmplări înfricoşătoare. Până să se dezmeticească, Alexandra ajunge din nou în satul V., pe care-l găsește schimbat, cu atmosfera lui tihnită complet evaporată, devenind un fundal pentru crime, iubiri regăsite, răzbunări. Noi figuri, întunecate şi diabolice, îşi fac apariţia în miezul poveştii. Vor reuşi Mathias şi Alexandra s-o împiedice pe Aneke să-şi realizeze planurile malefice?”

Părerea mea

Acum câteva luni am citit primul volum din trilogie și finalul cărții mi-a pus mii de întrebări, astfel încât abia așteptam să citesc următorul volum, sperând că, poate, poate, voi afla ce voiam eu să știu. În sfârșit i-a venit rândul și volumului doi, care mă aștepta cumințel în bibliotecă pentru a fi citit și recenzat.

Era trecut de miezul nopții când m-am apucat să citesc acest volum. Am uitat și de oboseală, și de faptul că de pe la ora două mi se cam închideau ochii. Spre uimirea mea, în apropierea orei patru am reușit să îl termin, iar dacă nu îmi era așa somn, fiți siguri că mă apucam și de volumul trei, la cât de curioasă eram în acel moment!

Volumul doi al trilogiei „
Ultima vrăjitoare din Transilvania - Mathias -, mi s-a părut mult mai palpitant decât primul, ceea ce înseamnă clar o evoluție din partea Cristinei Nemerovschi. Asemenea primului volum din serie, și acesta a fost scris prin intermediul unui limbaj lejer, cotidian, utilizat de noi toți. 

Ce îmi place la felul Cristinei de a scrie este faptul că reușește să dea farmec poveștii, fără a folosi un limbaj artistic. Cristina reușește să te introducă și să te mențină în poveste prin stilul de scriere uzual, prin personajele interesante și prin acțiunea care este redată într-un ritm epic alert, fiind prezentată cursiv.

După finalul atât de interesant din primul volum, Alexandra se întoarce în București unde stă cu gândul numai la aventurile din satul V. pe care le-a trăit în vacanța de vară.


„Aveam senzația că îmbătrânisem în cele câteva luni, erau zile în care nu mă mai simțeam deloc doar o adolescentă de șaisprezece ani jumate.”

Ba mai mult, simte că nu se mai regăsește în orașul natal. Gândul o poartă mereu spre satul care, la început, i se părea atât de plistisitor, fiind lipsit parcă de viață.


„Mă plimbam prin oraș, stăteam ore întregi în câte un loc mai retras, pe iarbă, și retrăiam momentele din V., mai ales cele din final, spaima și nebunia de atunci, când crezusem că mi se va curma viața. Fusese cel mai intens și mai dramatic moment pe care-l trăisem vreodată.”

Încearcă să uite de evenimentele petrecute acolo, pentru a-și putea relua viața de adolescentă, însă apariția subită a personajelor din satul V. o împiedică pe Alexandra să își reia viața normală. Acestea reușesc și se adaptează stilului bucureștean, fiind perfect integrate în epoca și în mediul în care au ajuns.

Primul șoc îl are Alexandra în momentul în care mama ei îl invită pe Matei - noul iubit al mamei sale -, la ele acasă; acest Matei fiind de fapt Mathias, doar că mult mai tânăr.

Treptat reia legătura și cu Lorena, sora contesei Aneke, cu Nori, fiica acesteia, ce în doar câteva luni de la peripețiile din V. devenise o adolescentă atipică. Alexandra ajunge în cel de-al doilea volum să o cunoască și pe contesă și, încetul cu încetul, totul prinde contur. Întrebările pe care le-a avut la început se reduc, primind niște răspunsuri care o bulversează, dar care o intrigă tot mai mult.


„E firesc ca Mathias și Lorena să fie aici, în București, cu mine. E ca și cum, după cele câteva zile atât de agitate acolo, între mine și tot ceea ce reprezenta V. se crease o legătură care nu avea să fie ruptă prea ușor. Probabil, fiindcă era vorba de moarte. Fiindcă în V. muriseră acei bătrâni, din cauza mea, din cauza lui Aneke, din cauza cine mai știe cui.”
Nerezistând ocaziei de a revedea satul transilvănean, Alexandra pleacă într-o călătorie pentru a o salva pe Nori (ce fusese răpită de un preot din V.), alături de Mathias, Aneke și Lorena. Ce se întâmplă acolo te face să dai pagină după pagină, curiozitatea atingând cote maxime.


„Nu-i cunoșteam cu adevărat pe niciunul din ei. Simțeam o prietenie ciudată pentru Lorena, o atracție irezistibilă pentru Mathias, teamă și admirație pentru Aneke.”

Acolo tânăra adolescentă află despre blestemul vrăjitoarei Ica aruncat asupra celor trei (Mathias, Lorena și Aneke). Cei trei sunt blestemați să aibă parte de nemurire, pot muri numai împreună, ceea ce e aproape imposibil de realizat, deoarece însăși frumoasa Aneke își dorește să fie mereu tânără, mereu nemuritoare.


„De aproape, frumusețea ei are ceva insuportabil. E mult prea perfectă și ai senzația că, dacă o privești prea mult, ochii vor începe să te doară. Are pielea prea albă, buzele prea roșii, ochii prea verzi, genele prea întunecate. M-a atins cu degetele ei reci, de parcă ar fi fost de gheață, când și-a luat înapoi paharul. Am început să tremur.”

Pe lângă acest blestem, Aneke mai are un plan malefic, acela de a-și reînvia un vechi prieten, pe vraciul Nicolas. Însă, știți cum se spune, totul are un preț. Va face oare orice Aneke pentru a-și readuce la viață vraciul? Chiar dacă asta înseamnă să își asume un risc atât de mare?


„Vie și rea, așa era Aneke... Și nu mă puteam gândi decât la cât de mult mă fascina!”

Citate preferate

„Sunt lucruri pe care nu le poți schimba, trebuie doar să le accepți.”

„(...) nemurirea în sine chiar nu e mare lucru.
Ai să vezi.
Contează doar ființa alături de care alegi să ți-o petreci.”


RATING: 5/5



* * *



Cartea a apărut la Editura Herg Benet
Poate fi achiziționată online de aici, iar dacă vreți să cumpărați întreaga trilogie - click aici.

Pentru a fi la curent cu noutăţile lor, vă invit să îi urmăriţi pe pagina de Facebook şi pe contul de Instagram!


Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

vineri, 9 februarie 2018

, , , , , ,

Recenzie: „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română”

Titlu: 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română

Coordonatori: Marius Chivu & Radu Vancu

Data apariției: 8 Februarie 2017

Categorie: Poezie

Colecție: Cuaternar

Format: Hardcover

Numărul de pagini: 208

Editura: Nemira


Descriere

„Cele 111 poeme de dragoste scrise de tot atâția scriitori și scriitoare acoperă nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească. Cel mai vechi poem datează din anul 1785, iar cel mai nou, din 2015. Această antologie reflectă o întreagă literatură (poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori) și totodată oferă nenumărate surprize. Dat fiind conținutul sentimental explicit, recomandăm lectura în intimitatea cuplului; iar pentru o viață publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!”

Părerea mea


Motivul pentru care am ales să citesc această carte a fost coperta ei. Deși se spune că nu trebuie să judeci o carte după copertă, eu întotdeauna mă las ghidată de instinct. Dacă îmi place aspectul unei cărți, sunt șanse foarte mari ca acea carte să fie pe gustul meu.

Nu mai citisem poezii de foarte mult timp și am simțit că a venit momentul unei astfel de cărți. Chiar dacă sunt adepta romanelor, din când în când îmi place să mai citesc și poezii, cu atât mai mult dacă sunt de dragoste.

Cartea este structurată în trei părți, fiecare parte fiind ilustrată de câteva cuvinte extrase din unele poezii. 

1. Începuturi, împliniri, înălțări
„acum de când te iubesc”

2. Îndoieli, însingurări, încheieri
„dat mi-e să plec din iubire”

3. Întrebări, întoarceri, însemnări
„un adaos la iubire”

Mi s-a părut o idee autentică aceea de a selecta atât poezii vechi (cea mai veche poezie datează din anul 1785), cât și poezii actuale (cea mai nouă din 2016). O carte de numai 208 pagini a reușit să cuprindă în esența ei 230 de ani de poezie din literatura română.

Datorită acestei antologii, am făcut cunoștință cu poeți nemaiauziţi de mine până acum, dar am dat și de câțiva mari clasici de la noi din țară: Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Anton Pann și mai sunt și alții, însă numai aceștia mi-au venit acum în minte.

Se poate citi foarte ușor, în câteva ore, însă eu mi-am dorit să o lecturez încet, să meditez asupra celor citite. Mi-am dorit să nu minimalizez în vreun fel profunzimea poemelor, de aceea am terminat de citit cartea în patru zile. 

Ce nu mi-a plăcut și ce m-a determinat să nu îi dau un rating maxim a fost faptul că la unele poeme, oricât le-aș fi recitit, tot nu aș fi înțeles conținutul din spatele lor, dar vreau să revin asupra lor peste câțiva ani și să îmi dau seama dacă din cauza vârstei mele nu le-am înțeles. 

Această antologie ilustrează cel mai profund sentiment din toate timpurile, și anume iubirea, precum și fericirea, tristețea, suferința, nostalgia, melancolia și meditația interioară.


RATING: 4/5


Sponsorizare


Cartea a fost oferită de Editura Nemira pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Dacă v-am convins să o citiţi, cartea poate fi comandată de aici, cu 50% reducere numai astăzi. 
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii şi pe pagina de Facebook.


Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

sâmbătă, 3 februarie 2018

, , , , , , , ,

Recenzie: „Fericiți pentru totdeauna?” - Taylor Jenkins Reid

Titlu: Fericiți pentru totdeauna?

Titlu original: After I do

Autor: Taylor Jenkins Reid

Traducere: Alexandra Limoncu

Data apariției: Noiembrie 2017

Categorie: Romance

Numărul de pagini: 352

Editura: Corint

Imprint: Leda Edge


Descriere

Un roman surprinzător despre căsătoria modern și profunzimea legăturilor de familie.

Când mariajul lui Lauren și al lui Ryan ajunge într-un punct critic, cei doi se gândesc la un plan neconvențional: hotărăsc să se despartă pentru un an, în speranța de a se îndrăgosti apoi din nou. Un an, o singura regulă: nu au voie să ia legătura unul cu altul. În afară de asta, totul este permis. Lauren pornește într-o călătorie de autocunoaștere, descoperind că prietenii și familia au propriile idei despre căsătorie. Aceste păreri, alături de procesul ei de vindecare și provocările vieții fără Ryan, îi schimbă concepțiile despre monogamie și căsătorie. Ea începe să se întrebe: când ai parte de iubire fără fidelitate și devotament fără căsnicie – când iubirea și dorința nu mai sunt legate –, ce apreciezi? Pentru ce ești dispus să lupți?

O poveste de dragoste despre ceea ce se întâmplă când iubirea dispare. Despre a rămâne îndrăgostit, a te agăța de iubire, a renunța la ea și a i te încredința cu toată ființa ta. Și, mai presus de toate, este povestea unui cuplu prins în vechiul joc și căutând un nou drum spre fericirea pentru totdeauna.


Părerea mea

Cartea asta m-a răvășit total, a rupt bucăți din mine pe care le-a reasamblat la loc, precum un puzzle. Ajunsesem să fiu „dependentă” de ea, fiindcă trebuia să știu ce se va întâmpla. Și cu cât înaintam la numărul de pagini, cu atât curiozitatea era mai mare.

Fericiți pentru totdeauna este un ideal, un ideal la care toți vrem și sperăm să ajungem. Însă, uneori, fericirea are unitate de măsură. Nu poți să știi când tristețea îi ia locul. Fericirea e temporară, viața fiind presărată și de momente mai puțin bune.

Viața nu este roz, și nici iubirea. Pentru a rezista o relație este nevoie de sacrificii, de compromisuri și, nu în ultimul rând, de implicare. Din ambele părți. Fără acestea, o relație poate ar dura o săptămână, o lună, un an, dar nu o eternitate.

Ce se întâmplă când scânteia se stinge, când iubirea este înlocuită de certuri, reproșuri și comentarii urâte?

Lauren și Ryan au ajuns în punctul în care nu se mai înțeleg și nu se mai iubesc, sau cel puțin ei asta cred. Povestea lor de dragoste a început pe când aveau numai 19 ani. Adolescența, perioada iubirilor intense, când mori de dorul persoanei iubite chiar și după ce tocmai v-ați întâlnit, când simți că nu mai poți respira în absența ei. La vremea aceea totul era frumos între cei doi, se iubeau intens și sincer, și credeau că vor îmbătrâni împreună. 


Timpul a trecut, iar cei doi s-au înstrăinat încetul cu încetul. Deși dormeau în aceeași cameră, în același pat, ajunseseră să fie niște străini. Străini cu amintiri. Totuși, după 11 ani de relație și 6 ani de căsnicie, cei doi simt că nu trebuie să se mai complacă într-o căsnicie nefericită, într-o căsnicie care este presărată de ceva vreme numai de suferință. Așa că se pun de comun acord să ia o pauză de un an, iar singura regulă constă în a nu lua legătura unul cu celălalt.



Cei doi erau obișnuiți unul cu celălalt, iar acest an de pauză reprezenta ieșirea din zona de confort a fiecăruia. Cu prilejul acestui an, Lauren acordă mai multă atenție familiei sale, petrecând mai mult timp cu sora, mama, bunica și fratele ei.

La început îi este tare greu și nu crede că va rezista un an de zile în lipsa lui Ryan, dar pe parcurs începe să profite de bucuriile vieții și să se autodescopere. Ba mai mult, simte că poate să trăiască și fără el.

Se spune că ochii care nu se văd, se uită. Vor reprezenta cei doi abaterea de la „regulă”?

„Fericiți pentru totdeauna?” este un roman atât despre iubire, greșeli și compromisuri, cât și despre autocunoaștere și dezvoltare personală. Un roman ce nu se citește, ci se simte până în adâncul inimii!




RATING: 5/5


Un roman despre dragoste și despre problemele unui cuplu, ce trebuie citit!


Citate preferate

– Dar nu crezi că este ceva după care merită să tânjești? Să fii fericit pentru totdeauna? Să încerci nu doar să zâmbești și să mergi mai departe, ci să te înconjori de fericire?

„Poate că nu contează prea mult dacă vrei să ai pe cineva alături în toate momentele vieții tale. Poate că tot ceea ce contează este să ai pe cineva alături atunci când ai cea mai mare nevoie de el. Poate că a avea nevoie de cineva nu înseamnă neapărat că nu poți face nimic fără el, ci că ți-ar fi mai ușor dacă îl ai alături.”

„Tot ce trebuie să faci este să nu renunți niciodată.”

Sponsorizare

Cartea a fost oferită de Editura Corint (Leda Edge) pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici sau de pe site-urile partenere.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii şi pe pagina de Facebook.


Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More