duminică, 27 mai 2018

, , , , , , ,

Recenzie: „Tu” - Caroline Kepnes

Titlu: Tu

Titlu original: You

Autor: Caroline Kepnes

Traducere: Anca Zaharia

Data apariției: Noiembrie 2017

Categorie: Thriller

Colecție: Passport

Numărul de pagini: 464

Editura: Herg Benet


Descriere

„Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit.

Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire „întâmplătoare”.

Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iubit oficial, Joe se transformă în bărbatul visurilor lui Beck, totul în timp ce, pe tăcute, înlătură orice obstacol care i-ar putea sta în cale. Chiar dacă asta ar însemna să ucidă.”


Părerea mea

Tu. Da, da, tu cel care citești acum această recenzie, ai habar cât de captivantă și, în același timp, înfricoșătoare este această carte? Dacă nu ai citit-o, clar nu îți poți da seama... Am citit-o acum ceva timp și nici acum nu îmi găsesc prea bine cuvintele pentru a exprima tot ce am simțit.

Dacă la început credeam că va fi o carte ce are la bază o poveste de dragoste, dată fiind coperta ce îmi sugerează normalitate și liniște, ei bine, părerea mi s-a schimbat total după doar primele pagini! Am reușit încă de la primul capitol să intuiesc faptul că „Tu” avea să fie o lectură tare interesantă, diferită de tot ce am citit până acum.

Cred că toată lumea cunoaște sentimentul acela când, cu greu, te desparți de o carte pe care ai devorat-o, pe care ai simțit-o până în măduva spinării. Te simți pierdut și nu îți vine să crezi că povestea a luat sfârșit, fix când aveai nevoie de mai multe pagini.

Recunosc, la început povestea nu pare strălucită. Ba dimpotrivă, consideram că acțiunea este plictisitoare și îmi era teamă de a nu fi dezamăgită de această carte. Spre surprinderea mea, acțiunea devine mai interesantă după primele 100 de pagini, cam așa. La început a fost greu să citesc, iar mai târziu a fost greu să mai iau pauze de la citit. Atât de prinsă în poveste am fost!

Caroline Kepnes știe foarte bine să evidențieze într-un mod aparte fiecare emoție și gând pe care le simt personajele sale. Se folosește de această tehnică a analizei pentru a urmări cu atenție stările obsesive ale protagonistului, Joe Goldberg.

O nouă zi petrecută la librărie se dovedește a fi interesantă pentru Joe, odată cu intrarea în librărie a unei tinere scriitoare pe nume Guinevere Beck. O singură privire ațintită asupra ei i-a fost de ajuns ca să știe că acea domnișoară va deveni ținta lui, fiind obsedat după dânsa. Dacă ar fi știut Beck ce o așteaptă în librărie, cu siguranță că nu ar mai fi intrat.


Într-un fel sau altul, Beck este vinovată de faptul că librarul va ajunge să fie obsedat de ea, căci ea face marea greșeală de a-și expune viața pe rețelele de socializare, cum ar fi: Facebook, Instagram, Twitter. Astfel, reușește să îi facă lui Joe o muncă mai ușoară, imediat aflându-i până și cele mai intime detalii din viața acesteia, fără că ea să aibă vreo fărâmă de bănuială despre cine este Joe cu adevărat. Sunt de părere că Beck și-a făcut-o cu mâna ei. Dacă nu și-ar fi făcut viața publică pe internet, Joe nu ar fi putut afla atâtea lucruri despre ea. Gândiți-vă puțin, cum ar fi ca un străin să știe chiar și ce culoare are lenjeria intimă pe care o purtați la momentul acela? Înspăimântător, fără doar și poate, nu-i așa? Ei bine, Joe devine un urmăritor bun și cunoaște totul despre ținta sa. Și când spun totul nu exagerez.

Așa că, dragilor, vă rog să vă gândiți de două ori înainte de a vă expune viața pe internet, fiindcă riscați să dați de bolnavi mintali precum Joe, și nu cred că ați vrea să deveniți o victimă a unui astfel de om.

Revenind, vă spuneam că Joe ajunge să fie atotprezent în viața lui Beck, fiind pe fază în orice moment pentru a o aduce pe victimă mai aproape de el. Pe cât de frumos se comportă cu Beck, pe atât de bolnav gândește, de aceea, de multe ori am fost confuză și mă gândeam că poate Joe nu este atât de rău, însă nici acum nu am găsit un răspuns la nelămurirea mea.

Încet, dar sigur, Joe reușește să se apropie suficient de Beck, cât să ajungă iubitul ei. Iar atunci lucrurile se complică. Protagonistul se simte amenințat de unele persoane din viața tinerei fete, astfel că realizează un plan pentru a scăpa de ele, apelând, bineînțeles, la crimă. Acționează impulsiv și ucide cu brutalitate câteva persoane, dar scapă nepedepsit, niciodată fiind descoperit.

Deși m-am simțit destul de ciudat în timp ce citeam gândurile și ideile lui Joe, eram și intrigată de felul în care autoarea ne prezintă tipurile de obsesie prin prisma personajului său. Joe este de departe cel mai inteligent și mai ieșit din comun personaj pe care l-am întâlnit eu în literatura contemporană. Și sunt sigură că un altul care să îmi creeze atât de mulți fiori nu o să apară prea curând.

„Nu îți e frică de mine, de nimeni. Bărbații te iubesc. Și tu știi asta. Niciun bărbat nu poate fi șoarecele din casa ta pentru că vei avea pe cineva – un angajat sexy dintr-o librărie, un psiholog excitat, o lesbiană nedeclarată bogată. În cușcă te simți iubită, nu captivă. Exact ca mine.”

„Tu” nu este pentru toată lumea, ci pentru aceia care sunt dornici să încerce un altfel de thriller, unul ciudat, ieșit din comun, dar totuși atrăgător prin originalitatea autoarei.


„Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.”
Pentru că finalul romanului a lăsat multe semne de întrebare, cei de la Herg Benet vor traduce și continuarea cărții care va apărea, cel mai probabil, în toamnă. Abia aștept!

Tot în toamnă va fi difuzat și serialul, Joe fiind jucat de către Penn Badgley (Dan din „Gossip Girl”). Chiar sunt curioasă cum va fi și serialul, având în vedere că mi-a plăcut mult cartea.




TRAILER:


RATING: 5/5


* * *

Cartea a apărut la Editura Herg Benet.
Poate fi achiziționată online de pe site-ul editurii - click aici.
Verifică disponibilitatea cărții și pe site-urile partenere: LibrisCartepedia.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:

5 comentarii:

  1. M-ai convins, asta e clar. Pare o carte total diferita de ce am citit pana acum! Si vreau sa o citesc inainte sa apara serialul, sa pot face o comparatie :))
    Felicitari pentru recenzie si multumesc ca ai scris-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Sunt sigură că te-ar da gata și pe tine cartea. Trebuie să o citești. ❤ Și eu m-am gândit să fac o comparație între carte și serial. 😊

      Ștergere
  2. Ce bine ți-a ieşit recenzia 💓🙊

    RăspundețiȘtergere
  3. Am văzut acum ceva timp trailer-ul la cartea asta și mi s-a părut interesant. Acum știu că trebuie să citesc și cartea!

    RăspundețiȘtergere