Recenzie: „Mulţumesc pentru amintiri” - Cecelia Ahern

Titlu: Mulţumesc pentru amintiri

Titlu original: Thanks for the memories

Autor: Cecelia Ahern

Traducere: Marilena Iovu

Data apariției: 15 Februarie 2018 (ediție nouă)

Categorie: Romance

Numărul de pagini: 464

Editura: All

Descriere

„Dacă până acum nu credeai că este posibil să cunoști în profunzime pe cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată, Mulțumesc pentru amintiri îți va schimba percepția asupra destinului. Joyce Conway, personajul principal, suferă din cauza unei căsnicii ratate și a ajuns în acel punct în care se poate spune că a pierdut aproape totul în viață. După ce a supraviețuit unui accident grav, a fost internată de urgență. În urma unei transfuzii de sânge, în mod absolut inexplicail, Joyce își amintește fețe pe care nu le-a văzut niciodată, străzi din Paris pe care n-au purtat-o pașii până acum. Se simte copleșită de un sentiment de déjà vu, care o face să creadă că trăiește viața altcuiva.

Decizia lui Justin Hitchcock de a dona sânge a fost singurul lucru pe care l-a făcut din inimă de foarte multă vreme. „Viața cuiva ar putea depinde de tine chiar în acest moment” – acesta este argumentul care l-a convins. În trecut își urmase fosta soție și fiica de la Chicago la Londra, iar acum, singur și tulburat, le predă studenților plictisiți de la un colegiu din Dublin. Dar totul este pe cale de a se schimba când primește un coșuleț cu brioșe și un bilet de mulțumire. Cadourile cu expeditor anonim continuă să sosească, iar Justin e decis să rezolve misterul. Decizia lui va schimba două vieți pentru totdeauna.”

Despre autoare

„Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă”, notează Sunday Tribune și este confirmat de succesul internațional al scriitoarei. Romanele Ceceliei au fost publicate în 47 de țări și s-au vândut în peste 16 milioane de exemplare.

S-a născut în 1981 la Dublin și este fiica lui Bertie Ahern, fost prim-ministru al Irlandei. Cecelia consideră că de la tatăl său a moștenit puterea de muncă. A studiat jurnalism și comunicare la Colegiul Griffith din Dublin, dar după absolvire, în loc să pornească în căutarea primului ei job în domeniu, scria deja primele capitole din ceea ce avea să devină fenomenul „P.S. Te iubesc”. În scurt timp de la lansare, romanul a devenit bestseller în Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Olanda, iar în 2007 a fost ecranizat cu Hilary Swank și Gerard Butler în rolurile principale. 

În 2014, personajele Ceceliei Ahern s-au reîntors la Hollywood odată cu apariția filmului „Love, Rosie”, inspirat de romanul „Suflete pereche”. Tot în 2014, dupa 8 nominalizari, a castigat premiul Irish Book Award for Most Popular Fiction pentru romanul „The Year I Met You”. În ianuarie 2015 a început să scrie cel de-al doisprezecelea roman al său.

Părerea mea

Cred că una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am comis în legătură cu cititul este să nu încerc până acum cel puțin o carte scrisă de Cecelia Ahern, având în vedere cât de înnebunită sunt eu după genul romance.

Cei care au citit măcar o carte de la această autoare își vor da seama despre ce vorbesc eu aici. Iar dacă nu ați citit nimic de la Cecelia Ahern și dacă îndrăgiți acest gen literar, ei bine, vă asigur că nu știți ce pierdeți!

Știți că îmi plac cărțile de dragoste, însă îmi plac cele care se diferențiază cumva de restul tiparului, acelea care sunt foarte bine scrise și care se îndepărtează de conceptul de clișeu, iar „Mulţumesc pentru amintiri” a reușit să se deosebească de restul cărților din categoria romance.

Deși subiectul cărții nu este deloc complicat, iar finalul este destul de previzibil, mi s-a părut un romance autentic prin care autoarea ne oferă lecții de viață cu ajutorul personajelor sale.

Narațiunea este realizată, în mare parte, la persoana I, dat fiind faptul că Joyce Conway este protagonista cărții, iar pe alocuri la persoana a III-a, căci naratorul face referire la Justin Hitchcock.

Înainte de accidentul care i-a schimbat viața, Joyce Conway duce o viață banală, aflându-se într-o căsnicie monotonă, care nu îi mai aduce nicio bucurie. După ce pierde și ultima legătură cu soțul ei - copilul lor nenăscut -, simte că este nefericită alături de acel bărbat care este mereu plecat cu afaceri, astfel că ajung să divorțeze după accidentul marcant prin care a trecut. Ceea ce i-a salvat lui Joyce viața este o transfuzie de sânge, primită la momentul potrivit de la persoana potrivită. După despărțirea de soț, Joyce se mută în casa tatălui ei și are parte de unele evenimente tare ciudate: devine o vorbitoare desăvârșită în latină și italiană, deține multe informații cu privire la arhitectură pe care înainte de accident nu le avea, ceea ce îi stârnește confuzie. De altfel, începe să aibă unele amintiri întipărite în minte, doar că știe că nu îi aparțin...

Justin Hitchcock este, de altfel, tot o persoană divorțată, ca și în cazul lui Joyce, dar care încearcă să își trăiască viața din plin alături de marea lui pasiune: arta. De aceea, o dată pe lună ține prelegeri despre artă la Dublin. La un moment dat cunoaște o doctoriță atrăgătoare și simte că trebuie să încerce să treacă peste divorțul său, astfel că, dorindu-și să o cucerească, ajunge chiar să doneze sânge, deși este un fricos când vine vorba de ace. După ce a donat sânge pentru prima dată în întreaga lui viață, devine curios în legătură cu destinatarul la care va ajunge sângele său și se gândește dacă va primi, în semn de mulțumire, brioșe sau dacă acea persoană îi va aduce hainele de la spălătorie. Gânduri ce m-au amuzat teribil. Coincidență sau nu, acea persoană află că Justin este salvatorul ei și începe astfel jocul de-a anonimatul, trimițându-i inițial un coșuleț cu brioșe proaspete, iar pe un bilețel este scris un simplu „Mulțumesc”.

„– Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiză de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în «De ce» și «Cum» și «Deoarece». Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită «Mulțumesc».”

Este nevoie de o singură întâlnire, întâmplătoare sau nu, la un salon de coafură, pentru ca cei doi să simtă că între ei se află o conexiune puternică, iar mai apoi să se comporte precum șoarecele și pisica.

„Revelația că tatăl lui Bea, Justin, donase sânge cu o lună în urmă la Dublin, în aceeași lună în care eu căzusem pe scări, îmi sună mereu în cap. Coincidență?”

A fost un roman delicios - prin care destinul dovedește încă o dată că este capabil să unească doi oameni - pe care l-am devorat în numai două zile, în ciuda numărului impresionant de pagini. Mi-a plăcut mult faptul că a fost presărat cu speranță, iubire și umor. Au fost unele momente în care nu puteam să mă mai opresc din râs, ceea ce am și apreciat, căci nu se întâmplă prea des să mă amuze unele acțiuni dintr-o carte.

Cu toată aprecierea pentru romanul scris cu atâta emoție și profunzime, există, totuși, un detaliu ce nu a fost necesar din punctul meu de vedere: unele descrieri au fost prea lungi și chiar cred că povestea a fost relativ simplă, încât aproximativ 350 de pagini ar fi fost de ajuns. 

Dacă sunteți iubitori ai genului romance, vă recomand să citiți „Mulţumesc pentru amintiri”, căci este un roman plăcut care ne învață pe noi, cititorii, să sperăm și să vedem dincolo de cuvinte.

RATING: 4/5

Sponsorizare

Cartea a fost oferită de Editura All pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii - click aici.

Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.

Ne citim data viitoare!