Se afișează postările cu eticheta Editura Trei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editura Trei. Afișați toate postările

duminică, 24 martie 2019

, , , , , , , ,

Recenzie: „Cele mai strălucitoare stele” (Stars, #1) - Anna Todd

Titlu: Cele mai strălucitoare stele

Titlu original: The Brightest Stars

Autor: Anna Todd


Traducere: Oana Dușmănescu


Anul apariției: 2018


Categorie: Literatura Universală


Colecție: Fiction Connection


Numărul de pagini: 288


Editura: Trei



Descriere

„Karina cunoaște bine realitatea dură a vieții militare. După o copilărie petrecută din garnizoană în garnizoană, ea a înțeles că soldații se întorc de pe front cu amintiri dureroase. De aceea a ales să se țină departe de armată, ducând o existență liniștită în căsuța ei. Dar n-a întors spatele familiei — nici tatălui său când a fost plecat în misiuni, nici fratelui său, Austin, în frecventele lui probleme cu legea.

Karina știe că trebuie să aibă grijă de ea și că nu poate repara întotdeauna ceea ce nu funcționează. Dar când purtarea lui Austin se înrăutățește și reacțiile tatălui său sunt tot mai dure, Karina simte că și ea începe să cedeze. Atunci intră în viața ei misteriosul Kael, un soldat atrăgător și serios — o carte închisă pe care e disperată să o deschidă.”

Despre autoare


Anna Todd este autoarea seriei „After”, bestseller New York Times. A fost dintotdeauna o cititoare împătimită și a început să scrie pe Wattpad, „After” devenind seria cea mai citită de pe această platformă. Ediția tipărită a apărut în 2014. Seria „After” a fost publicată în peste 30 de limbi, a fost vândută în peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume.
În prezent, Anna locuiește în Los Angeles, împreună cu soțul ei.


Părerea mea

Anna Todd a reușit de-a lungul a doar patru ani să scrie nouă cărți, opt dintre ele fiind traduse și în limba română la editura Trei, fapt care mi se pare incredibil!

Primul contact pe care l-am avut cu această scriitoare a fost în vara anului 2017. Îmi amintesc și acum de obsesia mea pentru seria „After”, ce devenise inevitabilă. Atât de intensă a fost, încât am citit cele cinci cărți ale seriei în numai șase zile consecutive. M-am simțit atât de implicată în povestea dintre cei doi protagoniști, astfel că la finalul ultimului volum m-a cuprins o durere de necrezut. Până atunci am mai dat de cărți care să mă emoționeze, dar „After” a avut ceva special, ceva de nedescris. De aceea ocupă și în prezent un loc important în sufletul meu!

„Cele mai strălucitoare stele” este primul volum al seriei „Stars”, o serie prin care autoarea accentuează cruda realitate a vieții militare.

Protagonista noastră, Karina, a avut o copilărie diferită de a celorlalți copii de vârsta ei. A fost nevoită să se mute din garnizoană în garnizoană alături de familia ei, căci tatăl acesteia avea o carieră militară importantă. De aceea, atât Karina, cât și fratele ei, Austin, au avut de suferit; din pricina faptului că părinții lor erau mai mereu absenți.

Această continuă schimbare încetează pentru Karina din clipa în care mama ei îi părăsește, iar tatăl acesteia se recăsătorește și se mută cu noua soție. În urma acestor întâmplări, Karina își dorește să le demonstreze celor doi, în special tatălui său, faptul că se poate descurca și singură.

Ajungând la vârsta de 20 de ani, Karina se angajează la un salon de masaj și își achiziționează o casă micuță la capătul celălalt al orașului, care îi oferă protagonistei liniștea sufletească de care are nevoie. Ea locuiește împreună cu Elodie, prietena ei și, totodată, colega de serviciu, o franțuzoaică însărcinată, ce s-a căsătorit cu un soldat plecat pe front.

Într-una din zile, Elodie întârzie, iar Karina îi preia una dintre programări, deoarece următorul ei client sosea mai târziu. Clientul prietenei sale este un tânăr soldat pentru care simte o neîntârziată atracție, motivată probabil de faptul că este singură de mult prea mult timp.

Gândul că este un simplu client este alungat în momentul în care, câteva ore mai târziu, îl zărește pe canapeaua din sufrageria ei, alături de Elodie. Se dovedește că tânărul bărbat este coleg și prieten cu Phillip, soțul colegei sale.

Kael Martin este un tânăr atrăgător de numai 20 de ani, ce are încheiate două misiuni în Afganistan. Întorcându-se de acolo cu traume atât fizice, cât și emoționale, Kael devine genul de bărbat tăcut, rezervat, fiind bântuit de tragediile din război.

Atracția pe care o simte protagonista pentru misteriosul tânăr este, de fapt, reciprocă, Kael fiind vizibil interesat de Karina, ceea ce va duce la o poveste de dragoste. Până aici pare simplu, nu-i așa? Dar ei bine, acțiunea se complică din momentul în care trecutul intervine între cei doi îndrăgostiți, Karina găsindu-i pe Kael și pe tatăl său într-o dispută destul de aprinsă în sufrageria din casa ei. Se pare că cei doi au un trecut comun din cauza unei misiuni ce a avut ca rezultat numeroase victime, printre care și o victima ce a suferit o trauma psihică, vinovatul acestei întâmplări tragice fiind chiar tatăl Karinei.




Pentru a afla ce secrete se ascund și a vedea dacă va rezista relația dintre Kael și Karina după ce misterele vor ieși la iveală, vă invit să citiți și voi primul volum al seriei „Stars”!

Aș minți dacă aș spune că această carte m-a atras mai mult decât seria „After”, însă ce mi-a plăcut în mod special a fost faptul că am simțit evoluția Annei de a descrie acțiunea, personajele și stările lor sufletești. Chiar cred că această serie ar avea potențialul de a deveni mai captivantă, datorită secretelor și minciunilor referitoare la viața militară a celor doi bărbați din viața protagonistei.

O recomand cu mare drag cititorilor de romance și nu numai, căci nu este o carte prea siropoasă din pricina temelor abordate. Mi s-a părut că începutul este cam plictisitor, însă restul cărții mi-a plăcut mult, motiv pentru care aștept continuarea seriei!


„Cele mai strălucitoare stele ard atât de repede, trebuie să le iubim cât avem ocazia!”

RATING: 4/5



Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

duminică, 4 noiembrie 2018

, , , , , ,

Recenzie: „A ta veșnic, Lara Jean” (Tuturor băieților pe care i-am iubit, #3) - Jenny Han

Titlu: A ta veșnic, Lara Jean

Titlu original: Always and Forever, Lara Jean

Autor: Jenny Han

Traducere: Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2017

Categorie: Romance, Young Adult

Colecție: Fiction Connection

Numărul de pagini: 384

Editura: Trei



Descriere

„Lara Jean se bucură de cel mai frumos an la final de liceu la care ar putea spera o fată. E îndrăgostită lulea de iubitul său, Peter; tatăl ei în sfârșit se recăsătorește, cu vecina lor, doamna Rothschild; iar Margot, sora sa, vine acasă pe timpul verii, la momentul potrivit ca să participe la nuntă.
Dar la orizont se întrevăd schimbări. Cu toate că Lara Jean se distrează și lucrează de zor la planificarea nunții tatălui său, nu poate trece cu vederea deciziile de viață importante pe care trebuie să le ia. Cea mai urgentă e alegerea unei facultăți, iar asta îi poate afecta relația cu Peter. A fost de față când Margot a trecut prin aceste chinuri ale maturizării. Acum Lara Jean e cea care urmează să termine liceul, să plece la facultate și să-și lase în urmă familia – și poate chiar și pe băiatul pe care îl iubește.
Atunci când inima și mintea îți spun lucruri diferite, de care dintre ele ar trebui să asculți?”



Părerea mea

A trecut mult timp de când am terminat de citit și ultimul volum al seriei „Tuturor băieților pe care i-am iubit”, însă abia acum am puțin timp liber pentru a sta de vorbă cu voi despre această carte.

Mi-a plăcut destul de mult acest ultim volum al trilogiei, însă faptul că urma să mă despart de Lara și de Peter m-a cam întristat puțin mai mult.

Având în vedere că vă povestesc despre cartea a treia, vă avertizez că vor fi menționate și detalii din primele volume, fiindcă altfel nu aș avea cum să fac această recenzie.

Povestea Larei Jean este aproape de final, având în vedere că nu va exista o altă continuare. Protagonista noastră petrece ultimul an de liceu savurând fiecare clipă alături de iubitul ei, Peter Kavinsky. Însă asta nu este tot, căci este anul cel mai important al vieții sale: anul în care trebuie să se hotărască ce va face mai departe, dacă va studia la o universitate din străinătate sau dacă va rămâne aproape de familia și prietenul ei. Ce se va întâmpla în cazul în care va alege să studieze departe de propria casă? Va rezista relația celor doi în ciuda distanței?

La scurt timp după încercarea Larei și a lui Kitty de a-i apropia pe doamna Rothschild și pe tatăl lor, cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc. Lara se străduiește din răsputeri să se afunde în muncă pentru pregătirea nunții, sperând că va mai uita de importantele decizii pe care trebuie să le ia cât de curând.

Hotărârea tinerei este îngreunată în momentul în care primește vestea că a fost acceptată la una dintre cele mai bune facultăți din Carolina de Sud. Deși este copleșită de entuziasm, știe că dacă ar fi să studieze acolo, relația ei cu Peter Kavisky ar putea fi pe muchie de cuțit. De asemenea, Lara a fost de față când sora ei mai mare, Margot, s-a confruntat cu aceeași perioadă a maturității adolescentine, însă Margot a ales să se despartă de iubitul ei și să studieze în Scoția, o țară necunoscută ei, unde a fost nevoită să se descurce pe cont propriu.

Acum a venit rândul Larei de a lua și de a-și asuma propriile decizii, dar ce va decide? Rămâne să aflați voi!

Ultimul volum al trilogiei, „A ta veșnic, Lara Jean”, de Jenny Han, ne prezintă frumoasa poveste de dragoste dintre Lara Jean și Peter Kavinsky, dar și alegerile pe care cei doi sunt nevoiți să le facă atât pentru viața profesională, cât și pentru cea personală.


„Dar obiectul cu adevărat deosebit pe care l-am inclus e scrisoarea mea, cea pe care i-am scris-o cu atât de mult timp în urmă, cea care ne-a apropiat unul de altul. Aveam de gând să o păstrez, dar am simțit că ar fi cumva potrivit să i-o dau lui Peter. Într-o bună zi, toate astea vor fi dovezi, dovezi că am fost aici, dovezi că ne-am iubit unul pe altul. E garanția că, indiferent ce se va întâmpla cu noi în viitor, aceste timpuri ne-au aparținut.”


RATING: 4/5



Îi acord 4 ursuleți, deoarece mi se pare că finalul nu a exprimat atât de mult pe cât m-aș fi așteptat, însă restul cărții mi-a plăcut mult.

Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

sâmbătă, 20 octombrie 2018

, , , , , , , , , , ,

Recenzie: „P.S. Te mai iubesc și-acum” (Tuturor băieților pe care i-am iubit, #2) - Jenny Han

Titlu: P.S. Te mai iubesc și-acum

Titlu original: P.S. I still love you

Autor: Jenny Han

Traducere: Teodora Constantinescu

Anul apariției: 2015

Categorie: Romance, Young Adult

Colecție: Fiction Connection

Numărul de pagini: 376

Editura: Trei


Descriere

„Lara Jean nu se aştepta să se îndrăgostească de-adevăratelea de Peter. Doar se prefăceau că sunt iubiţi, dar apoi lucrurile au devenit serioase. Acum ea nu mai ştie ce să creadă.
Când un băiat din trecut se întoarce în viaţa ei, Lara Jean îşi regăseşte sentimentele pentru el.
Oare o fată poate să fie îndrăgostită de doi băieţi în acelaşi timp?”

În această continuare sensibilă şi emoţionantă a bestsellerului internaţional „
Tuturor băieţilor pe care i-am iubit” (Ed. Trei, 2015) vedem iubirea prin ochii frumoasei Lara Jean. Dragostea nu e niciodată uşoară, dar poate că asta o face atât de minunată.

Părerea mea

După finalul primului volum care m-a pus pe jar, am tânjit după continuarea seriei. Noroc cu prietenii de la Libmag care mi-au dat ocazia de a citi următoarele volume, motiv pentru care trebuie să le mulțumesc.

Având în vedere că vă povestesc despre cartea a doua, vă avertizez că vor fi menționate și detalii din primul volum, fiindcă altfel nu aș avea cum să fac această recenzie.

Jenny Han a avut plăcerea de a ne tortura, de a ne face să tânjim după volumul următor, pentru că au rămas unele situații într-un punct important, nicicum încheiate. Și acest volum, bineînțeles, urmărește povestea de dragoste dintre Lara Jean și Peter Kavinsky, o poveste ce a început mai mult ca o joacă, însă treptat și-a schimbat semnificația.

După evenimentele petrecute în excursia din iarnă, cei doi sunt conștienți de faptul că între ei nu se mai află un pact, ci niște sentimente care pot fi zdruncinate odată cu postarea publicată de către un necunoscut a unei scene tandre dintre cei doi în jacuzzi. Cei doi aveau parte de primul lor sărut real, dar a fost distrus încă din clipa în care au apărut fel de fel de filmulețe și poze indecente. Deși nu au făcut altceva în afară de a se săruta, restul liceului este ferm convins că cei doi au întreținut relații sexuale în acel jacuzzi.

În cele din urmă reușesc să treacă și de acest eveniment împreună, iar cu timpul devin un cuplu invidiat, însă toată lumea știe că secretele dăunează unei relații. Sau poate că Peter nu știe asta... Vă spun doar că între cei doi se află mereu fosta iubită a lui Peter, Genevieve, care împarte cu iubitul Larei un trecut îndelungat; fapt nu tocmai plăcut pentru Lara, care știe că Peter nu este complet sincer cu ea.

„Îndrăgosteşte-te, dacă vrei, dar protejează-ți inima. Astfel de lucruri par să fie pentru totdeauna, dar nu-i așa. Dragostea se duce sau uneori oamenii o iau pe alte căi, fără să vrea. Nimic nu e sigur.”

Ajunge la limita răbdării în momentul în care îi zărește pe cei doi foști iubiți îmbrățișați. Mișcare greșită, Kavinsky, căci sub impulsul nervilor, Lara se desparte de el și începe să iasă cu un vechi prieten, John McAmbroise. John este unul dintre băieții pentru care Lara a avut sentimente cu mult timp în urmă. Chiar și el a primit scrisoarea de dragoste scrisă de Lara Jean și acum totul e pe cale de a se schimba, căci se pare că protagonista noastră nu îi este chiar indiferentă lui John, iar asta îi provoacă gelozie lui Peter și teamă, multă teamă. Nu vă spun mai mult, ci doar că merită să citiți și volumul acesta, fiindcă veți întâlni mult mai multe situații palpitante pe care știu că le adorați.

„Oamenii vin și pleacă din viața ta. Pentru o vreme, ei sunt întregul tău univers, sunt totul. Și într-o zi încetează să mai fie așa. N-ai de unde să știi cât timp îi vei putea avea lângă tine.”

RATING: 5/5


Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

vineri, 24 august 2018

, , , , , , , ,

Recenzie: „Tuturor băieţilor pe care i-am iubit” - Jenny Han


Titlu: Tuturor băieţilor pe care i-am iubit

Titlu original: To All the Boys I've Loved Before

Autor: Jenny Han

Traducere: Teodora Constantinescu

Anul apariției: 2015

Categorie: Romance, Young Adult

Colecție: Fiction Connection

Numărul de pagini: 392

Editura: Trei

Descriere

„Când iubirile secrete ies la iveală...

Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei... în acelaşi timp?

Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa.

Scrisori pe care însă... nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită.

Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă.

Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.”


Despre autoare


Jenny Han a scris primul său roman, „Shug” (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes „The Summer I Turned Pretty” (bestseller New York Times) şi „Burn for Burn” (scrisă împreună cu Siobhan Vivian).
Sensibil şi amuzant, „Tuturor băieţilor pe care i-am iubit”(2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima.


Părerea mea

Am stat, m-am gândit ceva timp după ce am terminat primul volum al seriei „Tuturor băieților pe care i-am iubit” și am ajuns la o concluzie. Dintre toate cărțile necitite din biblioteca mea ce mă așteptau nerăbdătoare, am făcut alegerea potrivită de a o citi pe aceasta la sfârșitul verii.

„Tuturor băieţilor pe care i-am iubit” este clar una dintre cele mai simpatice cărți pe care le-am citit eu până în prezent. Deși acțiunea nu este una complicată, personajele au farmecul lor, astfel încât nu ai cum să nu ajungi să le îndrăgești, să rezonezi cu trăirile lor și să te transpui în pielea personajelor. Totuși, recomand această serie pentru cititorii adolescenți, căci este o serie cu și despre ei, iar pentru cei mai mari probabil nu ar mai prezenta vreun interes.

Ați scris vreodată o scrisoare de dragoste fiecărei persoane iubite, însă nu ați trimis-o? Cum ar fi dacă într-o zi ați realiza că cineva a aflat de existența lor și le-a trimis destinatarilor? Voi cum ați proceda în cazul acesta?



Lara Jean a scris cinci scrisori de dragoste, niciuna nefiind scrisă cu scopul trimiterii ei, căci s-a folosit de această modalitate pentru a scăpa de sentimentele pe care le nutrește pentru respectivii băieți. Ce se întâmplă când, într-o zi, scrisorile sale ajung la băieții pe care i-a iubit de-a lungul timpului? Va face, oare, față situației, având în vedere că este îndrăgostită de iubitul surorii sale?


„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul. Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.”

Lara Jean locuiește împreună cu tatăl și cu cele două surori. Margot este sora cea mare, în timp ce Kitty este mezina familiei. Mama lor a murit cu 5-6 ani în urmă din cauză că a alunecat pe podeaua udă și s-a rănit la cap. Și astfel, membri familiei au pierdut cea mai importantă persoană din viața lor și au fost nevoiți să se descurce fără ea.

Margot a fost cea care s-a ocupat cel mai mult de casă după moartea mamei, iar iubitul ei, Josh, a fost mereu alături de familia Covey, fiindu-le vecin și prieten. Înainte de a fi iubitul lui Margot, el și Lara erau buni prieteni, însă prietenia lor a suferit mici schimbări după ce Margot a devenit iubita lui. Lara este genul acela de adolescentă care preferă să nu îi mărturisească persoanei iubite ce simte, de teamă de a nu fi rănită.

În momentul în care scrisorile ajung, rând pe rând, la cei cinci băieți, Lara știe că trebuie să facă ceva pentru ca Josh să creadă că acea scrisoare este de domeniul trecutului și că a trecut de mult timp peste. Spre surprinderea mea, planul ei este unul nebunesc și nu i se potrivește, ea fiind o fată timidă și tare cuminte. Complicele ei este nimeni altul decât Peter Kavinsky, un fost prieten din gimnaziu, pe care l-a plăcut cândva. Peter tocmai ce s-a despărțit de prietena lui și își dorește să o facă geloasă, iar Lara vrea să îl convingă pe Josh că nu este îndrăgostită de el, astfel că cei doi hotărăsc să aibă o relație de fațadă până când se vor liniști apele.



Când relația ei de prietenie cu Josh o ia pe făgașuri mai bune, își dorește să încheie relația falsă pe care o are cu Peter K., însă el insistă că ar trebui să continue, pentru a o mai face geloasă pe fosta lui iubită.

În ritmul acesta lunile trec, iar falsa lor relație continuă. Pentru a păstra aparențele, Peter o convinge pe Lara să îl însoțească în excursia din iarnă, iar din punctul respectiv totul devine mult mai palpitant. Mi-a plăcut mult și sfârșitul cărții, însă mă obligă să citesc și următoarele două volume pentru a afla ce se va întâmpla.


Sunt curioasă dacă vă veți da seama în legătură cu expeditorul scrisorilor... Eu am reușit să anticipez acest detaliu încă de la început, dar asta nu m-a împiedicat să citesc în continuare.

După ce lecturați cartea, vă recomand să vedeți și filmul. A apărut acum câteva zile și deja l-am văzut. Are unele modificări față de acțiunea ce se petrece în carte, dar tot mi-a plăcut. Nu cred că puteau găsi o actriță mai bună pentru rolul Larei Jean!

RATING: 5/5


Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

sâmbătă, 21 iulie 2018

, , , , , ,

Recenzie: „Mincinoşii” - E. Lockhart

Titlu: Mincinoşii

Titlu original: We Were Liars

Autor: E. Lockhart


Traducere: Ana-Maria Man


Anul apariției: 2014


Categorie: Young Adult


Colecție: Fiction Connection

Numărul de pagini: 264


Editura: Trei



Descriere

„O familie frumoasă şi distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabilă şi îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoşii, a căror prietenie se dovedeşte a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.”

Citeşte Mincinoşii. Şi dacă te întreabă cineva cum se sfârşeşte, minte, pur şi simplu!


Despre autoare


E. Lockhart este autoarea a patru cărţi având-o drept protagonistă pe Ruby Oliver: „The Boyfriend List”, „The Boy Book”, „The Treasure Map of Boys” şi „Real Live Boyfriends”. A scris, de asemenea, „Fly on the Wall”, „Dramarama” şi „How to Be Bad” (pe ultima dintre ele împreună cu Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle). Romanul ei „The Disreputable History of Frankie Landau-Banks” a primit Premiul Onorific Michael L. Printz, a ajuns pe lista finaliştilor la National Book Award şi a câştigat un premiu Cybils pentru Cel mai Bun Roman pentru Tineret.

Părerea mea

O carte bună e aceea care te pune pe gânduri chiar și după ce ai terminat-o. Cu așteptări foarte mari în
că de la început, auzind de la mai mulți apropiați că le-a plăcut, m-am gândit să o încerc și eu. Deși stilul de scriere al autoarei este lejer în această carte, până să ajung la adevărata acțiune mi s-au părut întâmplările cam plictisitoare; am avut imboldul de a continua fiindcă auzisem că finalul face toată cartea, ba chiar am fost avertizată să îmi pregătesc șervețelele. Și acum că am terminat cartea la aproape două noaptea, le dau dreptate. Pentru ultimele 50 de pagini chiar merită citit acest roman, cu atât mai mult că se citeşte foarte repede.


Dacă la început nu prea exista o acțiune propriu-zisă, fiindu-ne prezentate întâmplări zilnice din timpul vacanțelor de vară, la sfârșit totul începea să prindă contur și nu mă mai puteam dezlipi de carte. Trebuia să știu ce se întâmplă cu Mincinoșii.

Vă întrebați cine sunt mincinoșii? Ei bine, mincinoșii sunt patru tineri de 17 ani care își petrec fiecare vară împreună pe Insula Beechwood. 

Acest grup este format din trei verișori (Cadence - protagonista cărții -, Johnny și Mirren) și un prieten de-al lui Johnny, Gat.

„Bine-ați venit la minunata familie Sinclair.
N-avem niciun criminal.
N-avem niciun dependent.
N-avem niciun ratat.
Familia Sinclair e compusă din indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul dintre noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare. Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată.
Trăim, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”

Așa începe cartea. Încă de la prima pagină citită mi-am dat seama că în spatele imaginii unei familii frumoase stă ascuns un secret, un secret pe care am așteptat cu nerăbdare să îl descopăr.


Vara cu numărul 15 a fost una plină cu peripeții. A avut loc un accident care a afectat și schimbat familia Sinclair, însă Cadence nu își mai amintește nimic.

După acel accident care i-a marcat întreaga existență, Cady a ajuns să sufere foarte des dureri puternice de cap, iar zecile de pastile pe care trebuia să le ia zilnic nu își făceau efectul. A făcut analize peste analize, a fost la diferiți doctori, a schimbat multe tratamente, dar în zadar. Mama ei nu i-a mai dat voie să meargă pe insula privată a bunicilor ei, crezând că are nevoie de timp departe de acel loc, pentru a-și putea face ordine în gânduri. Așa că vara următoare și-a petrecut-o prin Europa alături de tatăl ei, deși lui Cady nu i-a convenit faptul că trebuia să călătorească împreună cu cel care le-a abandonat pe ea și pe mama ei.

„Mă doare capul tot timpul. Nu știu ce să fac să înceteze durerea. Pastilele nu funcționează. Cineva îmi despică creștetul capului cu toporul, un topor tocit, care nu reușește să-mi străpungă craniul dintr-o singură lovitură. Oricine îl mânuiește, ajunge să-mi hăcuiască țeasta, lovind o dată și încă o dată, dar nu tot timpul fix în același loc. Am o mulțime de răni.”

În schimb, în vara cu numărul 17, Cady se întoarce pe Insula Beechwood și totul i se pare diferit față de acum doi ani. Casele. Decorul din casa bunicilor. Copacii. Totul e schimbat.


Nu m-aș fi așteptat la un final atât de șocant, atât de tulburător. Dacă hotărâți să îi dați o șansă, vă rog să nu renunțați la lectură. Chiar dacă întâmplările de la început par banale, la final veți descoperi că totul se leagă și probabil nu veți regreta că ați citit-o. Cel puțin așa a fost în cazul meu.

„Și aveam chestii scrise pe mâini. Un citat care îmi plăcuse. Pe stânga: Trăiește. Pe dreapta: în prezent.”

Dacă doriți să aflați ce s-a întâmplat cu adevărat în vara cu numărul 15, vă îndemn cu mare drag să citiți cartea. Este lejeră, dar în același timp te pune pe gânduri, căci finalul îți rămâne întipărit în minte o perioadă bună de timp.


„Este insula noastră. Aici, într-un fel, vom fi întotdeauna tineri.”


RATING: 5/5


Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

joi, 5 iulie 2018

, , , , , ,

Recenzie: „Dulcea mea răzbunare” - Jane Fallon

Titlu: Dulcea mea răzbunare

Titlu original: My Sweet Revenge


Autor: Jane Fallon


Traducere: Oana Dușmănescu


Data apariției: Aprilie 2018


Categorie: Romance


Colecție: Fiction Connection

Numărul de pagini: 424


Editura: Trei



Descriere

„Paula i-a fost devotată complet lui Robert de când erau colegi la școala de actorie. A renunțat la visurile ei pentru ca el să reușească în carieră. Acum Robert este în culmea succesului, iar Paula tocmai a descoperit că el are o aventură.
E momentul să interpreteze rolul vieții ei.
Răzbunarea e dulce.
Nu-i așa?”


Despre autoare


Jane Fallon este celebra producătoare de televiziune din spatele unor show-uri precum This Life, Teachers și 20 Things to Do Before You're 30. Printre celelalte romane ale sale se numără Getting Rid of Matthew, Got You Back, Foursome, The Ugly Sister, Skeletons, Strictly Between Us și Faking Friends (lansat în ianuarie 2018).



Părerea mea

Este vară, simți nevoia să citești ceva mai lejer și nu știi ce anume? Ei bine, astăzi vin cu o recomandare numai bună pentru acest sezon călduros.

Văzusem cartea în urmă cu puțin timp la mai mulți bloggeri și auzisem că le-a plăcut mult. Intrigată fiind de misteriosul titlu, mi-am dorit să o citesc și eu, iar Libmag mi-a oferit această ocazie.



Ce este Libmag? Pentru cei ce nu știu, este o librărie online unde puteți găsi multe cărți interesante (de la editura Trei, de exemplu) care au reduceri incredibil de mari. Și în plus, Libmag are o deosebită atenție față de cărțile care vor ajunge la cititorii lor. Cărțile sunt împachetate cu cea mai mare grijă, iar coletele ajung într-o stare foarte bună. Cei de acolo știu să își respecte clienții, fapt care m-a bucurat enorm.



Iată câteva detalii pe care ar trebui să le știi dacă îți dorești să citești această carte: 



  •  E simpatică și comică pe alocuri.
  • Creează dependență, încât vei sta chiar și după miezul nopții ca să citești. (Și da, vorbesc serios, dovada fiind chiar eu care am stat până la 2:30 dimineața ca să o termin.)
  • Are un mesaj important legat de încredere, sacrificiu.

Jane Fallon reușește să ne facă atenți la povestea ei încă din primele paragrafe scrise.


„Vreau să-l fac pe soţul meu să se îndrăgostească din nou de mine. Să vă explic. Acesta nu este un exerciţiu inspirat de gloriosul matriarhat din anii ‘50. N-am citit niciun articol din revistele pentru babe, gen «Douăzeci de metode prin care să-ţi păstrezi bărbatul». Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Vreau să se îndrăgostească din nou de mine pentru ca, atunci când o să-l pun să dispară dracului din viaţa mea, să-l usture. Sau măcar să priceapă ce i se întâmplă. Să nu-şi spună, pur şi simplu: «A, ce bine!» Vreau să-l doară!”

După mai bine de 18 ani de căsnicie, într-o dimineață banală, Paula descoperă că soțul ei are o aventură cu o colegă de serviciu. Din neglijența lui Robert de a-și lăsa telefonul pe masa de la bucătărie, Paula vede un mesaj proaspăt primit de la Saskia în care îi scrie că îl iubește și că se bucură că soția lui nu i-a prins. În ciuda impulsului de a răbufni și a cere o explicație, ea decide că mai bine ar fi să se răzbune. Nu îi putea lăsa pe ei să fie fericiți, în timp ce el și-a bătut joc de propria familie și a uitat de compromisurile făcute de Paula pentru ca el să aibă succes în actorie, femeia punându-se întotdeauna pe ultimul plan. Dat fiind că a rămas însărcinată de tânără, cei doi soți au hotărât ca Paula să fie casnică, reușind să aibă grijă de cea mică, iar Robert avea să muncească pe platourile de filmare, promițându-i că după ce fiica lor va crește, Robert va sta cu ea și Paula va încerca o carieră în actorie.


„Îmi doream foarte mult să-i zic câteva chiar în clipa în care iese pe ușă. Sau să-l pocnesc. De fapt da, câțiva pumni m-ar fi făcut să mă simt mult mai bine. Dar din fericire m-am stăpânit. Știam că trebuie să rumeg ceea ce văzusem. Trebuia să mă asigur că nu există nicio explicație nevinovată înainte de a o apuca pe o cale fără întoarcere.”

Credeți că bărbatul și-a respectat promisiunea? Bineînțeles că nu! S-a văzut împlinit pe plan profesional și a spus că nu poate să renunțe tocmai atunci, deoarece este pe culmile succesului. Așa că biata Paula a ajuns vânzătoare la o patiserie, cu timpul a devenit neglijentă și delăsătoare față de propriul corp. Acum, însă, caută răzbunare și planul ei este de a-l face pe Robert să se reîndrăgostească de ea și să se despartă de amantă, urmând apoi ca și ea să îi dea papucii bărbatului cu care a fost într-o relație de pe vremea studenției. Dorindu-și să se răzbune pe cel care a mințit-o cu nerușinare, decide că e timpul să acorde mai multă atenție aspectului fizic, așa că ajunge să țină diete, să alerge, să meargă la sală unde este instruită de un antrenor. Astfel că reușește să slăbească mai bine de 19 kilograme și începe să își dea seama că ea trebuia să fie pe primul plan, nu el. Pentru ca planul să aibă succes, să slăbească nu este de ajuns; devine soția ideală care îi face poftele, este amabilă chiar și cu sora lui îngâmfată pe care nu poate să o agreeze.

Pentru că nu poți câștiga o bătălie dacă nu îți cunoști adversarul, Paula se împrietenește prin intermediul unei petreceri cu Saskia, sperând că o va face să se simtă vinovată de faptul că are o relație cu bărbatul ei. Paula este conștientă că încercarea de a-i despărți de una singură este aproape imposibilă, așa că îl caută pe Josh, soțul Saskiei, pentru a-i da și lui vestea că soția lui are o aventură cu soțul ei. La început, lui Josh nu îi vine să creadă, dar când bănuielile devin certitudini, știe că nu poate fi luat drept prost și i se alătură Paulei.

Din acest punct acțiunea devine și mai interesantă. Au loc multe răsturnări de situație care nu îți permit să lași jos cartea și ajungi să te tot întrebi dacă planul lor va reuși. Autoarea știe să aducă umor cărții sale prin ideile nebunești și gafele pe care le comite Paula. A fost o lectură plăcută, din care am putut și puteți învăța și voi ceva, și anume că trebuie să avem grijă de noi, de aspectul nostru, nu să ne complacem într-o situație neplăcută. De altfel, nu trebuie să ne sacrificăm viitorul doar de dragul persoanei iubite, fiindcă mai devreme sau mai târziu am ajunge să regretăm această decizie, așa cum se întâmplă și în cazul Paulei.

Dacă sunteți curioși să aflați prin ce situații va trece Paula și dacă va reuși să își atingă scopul, vă rămâne un singur lucru de făcut: citiți cartea. E o lectură ușoară, numai bună de citit în această perioadă, pe care v-o recomand cu drag!


RATING: 5/5


Sponsorizare

Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More