Recenzie: „Alchimistul” - Paulo Coelho

Titlu: Alchimistul

Autor:  Paulo Coelho

Anul apariţiei: 2008

Categorie:  Ficţiune/Roman psihologic/Literatura Universală 

Numărul de pagini: 223


Editura: Humanitas

Descriere

 „O dată la câteva decenii apare o carte care schimbă pentru totdeauna viaţa cititorilor săi. Alchimistul lui Paulo Coelho este o astfel de carte. Singura noastră obligaţie este să ne realizăm destinul. Extraordinarul roman al lui Paulo Coelho a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Această poveste, uluitoare în simplitatea şi înţelepciunea ei, este despre un păstor andaluz pe nume Santiagocare îşi părăseşte casa din Spania, aventurându-se în Africa de Nord în căutarea unei comori îngropate în Piramide. Pe drum întâlneşte o ţigancă tânără şi frumoasă, un bărbat care îşi spune rege şi un alchimist care îi arată calea. Nimeni nu ştie care este comoara sau dacă Santiago poate depăşi obstacolele întâlnite în drumul prin deşert. Dar ceea ce începe ca o aventură copilărească pentru a descoperi locuri exotice şi bogăţii lumeşti se transformă într-o căutare de comori ce nu pot fi aflate decât înlăuntrul său. 
Plină de sevă, evocatoare şi profund umană, povestea lui Santiago este un etern îndemn de a ne urma visele şi de a ne asculta inima.”

Despre autorul celebrului roman

Paulo Coelho este un scriitor brazilian în vârstă de 69 de ani (născut în anul 1947). Cărţile lui au fost traduse în 67 de limbi şi publicate în peste 150 de ţări. Ideile de bază pe care acesta le utilizează în mod frecvent sunt drama şi psihologia, apărută chiar şi în „Alchimistul”.

Părerea mea despre această carte

Voiam de foarte mult timp să citesc această carte, dar sincer va mărturisesc că a tot intervenit ceva şi nu am apucat să o fac. Asta până când doamna profesoară de limba română ne-a pus să o citim. Atunci prin clasa auzeai tot felul de vorbe, care mai de care. La vorba unui coleg: " Altă carte obligatorie, m-am săturat! ", în sinea mea mă bucuram că ne-a dat să o citim, căci eu chiar voiam de ceva timp să o citesc, iar atunci am avut ocazia. 
Ştiam încă de la început, din auzite, că la finalul cărţii voi învăţa câte ceva şi chiar aşa a fost. Am avut de învăţat faptul că noi oamenii trebuie să luptăm pentru destinul nostru şi să ne ascultăm instinctele inimii, chiar dacă de multe ori nu ne încredem în noi sau în ce putem noi să facem. Deducem asta şi din următoarele paragrafe.

„Toţi oamenii, la adolescenţă, ştiu care este Legenda lor Personală. În acest moment al vieţii totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viziteze şi să dorească tot ce le-ar plăcea să facă în viaţă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă, încet, încet, să le dovedească faptul că Legenda Personală este imposibil de realizat.” 

 „Sufletul Lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor. Sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia lor. Împlinirea Legendei Personale este singura îndatorire a oamenilor. Totul este un singur lucru. Şi când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale.”

Ce ne mai învaţă cartea este să credem în semnele oferite de Univers, de către Cel de Sus. Ni se spune că aceste semne sunt mereu în jurul nostru, doar că noi suntem prea orbi pentru a le descifra. Suntem prea obişnuiţi şi plictisiţi cu lumea în care trăim, pentru a mai da atenţie lucrurilor din preajma noastră. 

Ce mai reiese în urma lecturării acestei cărţi este că oamenii renunţă prea uşor la visurile lor, crezând că nu au nicio şansă de a le realiza. În schimb, dacă dai tot ce ai mai bun şi cu multă muncă, e imposibil să nu reuşeşti. 

  „― Oamenii află foarte devreme care e raţiunea lor de a trăi, spuse bătrânul, cu o undă de tristeţe în priviri. Poate că din cauza asta renunţă la tot atât de curând. Dar aşa e lumea.’’

O altă lecţie este de a ne asculta mereu inima, fără ea neputând face nimic.

 „Chiar dacă eu mai cârtesc puţin, o fac pentru că sunt inimă de om şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamă să-şi împlinească cele mai îndrăzneţe visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de frică numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite, dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva, suferim îngrozitor.’’

Prin urmare, dacă încă nu aţi citit acest roman, vă recomand să o faceţi! Este o carte incredibilă care te învaţă câte ceva despre viaţă. Eu nu regret că am citit-o. Dacă doriţi să o citiţi, o găsiţi la editura Humanitas.

Nota: 10.

                                              Voi aţi citit această carte ? 

Dacă da, cum vi s-a părut ?

Eu am fost Anelly. 

Ne citim data viitoare! ♥