sâmbătă, 27 ianuarie 2018

, , , , , ,

Recenzie: „Dresoarea" - Cristina Nemerovschi


Titlu: Dresoarea

Autor: Cristina Nemerovschi

Data apariției: Octombrie 2017

Categorie: Literatură Română

Colecție: Radical din 7

Numărul de pagini: 280

Editura: Herg Benet




Descriere

„Ludmila, o tânără dresoare de lei și tigri din Ucraina, vine să lucreze la circul din București. Cu multe speranțe, dar și cu un trecut tulburat și apăsător, ea împrumută prenumele celebrei Lidia Jiga, a cărei poveste o fascinează.

În ciuda pasiunilor pe care le stârnește, de la insistentul Marius și temperamentalul Iuri, până la un admirator secret care îi lasă flori în fiecare zi la intrarea în circ, în sufletul dresoarei pare a fi loc pentru o singură persoană: sora ei, Oksana, dispărută după un accident ce a marcat viața tuturor celor apropiați. Deși o bănuiește pe Oksana că este vinovată pentru accident, Ludmila nu vrea decât să-și reîntâlnească sora și să o ierte.

Demonii interiori scot însă colții pe nepregătite, iar trecutul revine violent și pustiitor, amenințându-i viața. “Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?” este întrebarea care o bântuie.

Un thriller psihologic captivant despre împăcarea cu propriul sine, traume negate, bucuria de a trăi, pasiune și libertate.


Părerea mea






Cu toții știm cât de controversate sunt cărțile Cristinei Nemerovschi, însă asta nu m-a împiedicat să le dau o șansă. Și mă bucur că am făcut-o! 

Când cei de la editura Herg Benet mi-au oferit oportunitatea de a-mi alege cărțile pentru recenzii, nu puteam să nu aleg și „Dresoarea", de Cristina Nemerovschi. Mai citisem eu primul volum din trilogia „Ultima vrăjitoare din Transilvania" (celelalte volume își așteaptă rândul pentru a fi citite și recenzate) și îmi doream să cunosc și alt gen pe care îl adoptă autoarea. O coperta simplă, dar care îți inspiră mister, însoțită de o descriere care te face să te întrebi ce s-a întâmplat cu Ludmila în copilărie.

Ludmila este o tânără femeie, în vârstă de 29 de ani, care a trebuit să își ia viața în propriile mâini încă de pe la 15-16 ani, după ce părinții ei au murit. 

Ludmila și sora ei mai mică, Oksana, au avut o copilărie sfâșietor de dureroasă. Tatăl lor era mai mereu beat și le lovea ca și cum ar fi fost niște saci de box, iar mama fetelor nu încerca să le apere în niciun fel. Ba mai mult, și ea îl determina să continue, spunându-le că așa merită, poate fiindcă așa scăpa ea de bătaie. Cele două surori nu au avut dragostea pe care orice copil ar fi meritat-o. Abuzurile, bătăile și jignirile erau constante în viața lor.

„Uneori, mi se pare că toată iubirea care mi-a fost răpită în copilărie, iubirea de care ar fi trebuit să am parte mi s-a adunat în interior într-un glob multicolor și scânteiază de acolo cu putere, împrăștiind viață în jurul meu. Pentru că doar iubirea e ceea ce împinge viața să meargă mai departe." 

Până într-o zi când totul s-a sfârșit, iar Ludmila era liberă. De Oksana nu știa nimic, nu știa sigur dacă și ea fusese la locul accidentului, căci nimeni nu îi găsise cadavrul. Avusese loc un accident, iar părinții acestora muriseră, fiind prinși în ghearele focului ce îi mistuiau. Timp de o săptămână de la acel accident, Ludmila a căutat-o cu disperare pe sora ei de 13 ani, însă nici urmă de ea. Cu speranța că Oksana este vie și că poate se vor revedea cândva, își continuă drumul, încercând să se angajeze la un circ, pentru a-și urma pasiunea: aceea de a lucra cu animale sălbatice. Nu i-a fost ușor deloc, a întâmpinat obstacole la tot pasul, dar niciodată nu s-a dat bătută. Gândul că Oksana ar putea să fie pe undeva, îi dădea speranță și curaj. 

În cele din urmă a părăsit Ucraina, țara natală, și a ajuns să lucreze la un circ cunoscut din București. Oamenii veneau împreună cu copiii săi la circ, de cele mai multe ori, numai pentru a o vedea pe celebra dresoare, Ludmila. Acolo a ales să aibă un alt nume de scenă, fiindcă numele ei i se părea prea lung. Așa că a ales numele acesta: Lidia Jiga. Auzind povestea Lidiei și felul în care a murit, nu s-a speriat și, ba mai mult, dorea să arate câte are în comun cu adevărata Lidia și că istoria nu se va repeta și în cazul ei.

„Îmi plăcea la nebunie că locuise în casă cu animalele pe care le dresa, așa cum era și visul meu. Părea o persoană fascinantă, pe care mi-ar fi plăcut enorm să o cunosc. Povestea ei te inspira, bine, te și întrista, dar mai mult ca orice rămânea la final inspirația. O femeie care a trăit așa cum și-a dorit. Care a riscat și a fost autentică.”

Din punct de vedere profesional, Ludmila era fericită. Era dresoarea celor mai dificile animale sălbatice, Ruslan și Shakira. Shakira era o frumoasă leoaică în vârstă de 4 ani, pe când Ruslan era un triglu bengalez ce avea 8 ani.

„Se zice că secretul fericirii este să îți alegi meseria în așa fel încât să ajungi să fii plătit făcând ceea ce ai fi vrut să faci pe gratis. Visul meu se îndeplinise; din punctul acesta de vedere, aveam fericirea de pe lume." 

„Mă gândeam foarte mult în ultimul timp la ce înseamnă să îmblânzești pe cineva. Cum poți da deoparte pornirile rele, crude, ca să rămână doar ceea ce este acceptat în societate. La cum mă îmblânzisem pe mine, cum îmi domolisem amintirile, chiar cu riscul de-a le schingiui, de a da deoparte multe dintre ele, numai pentru a putea continua să trăiesc cu mine.”

Încercase de-a lungul timpului să își oprească amintirile, să își uite trecutul, pentru a nu resimți durerea acelor clipe. Însă coșmarurile din fiecare noapte nu îi dau pace. O voce o tot întreabă: “Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?”, iar ea nu știe răspunsul și vrea ca acea voce să nu mai apară în viața ei.

Odată ajunsă la circul din București, leagă câteva prietenii, cunoaște oameni noi, unii buni, iar alții mai puțini buni. Spre exemplu, Marius - a fost o încercare de a fi cu acel băiat ca mai apoi să nu mai scape de el, fiind mereu disperat după ea.

Dacă vreți să știți adevărata poveste a Ludmilei și ce s-a întâmplat pe când aceasta avea 15-16 ani, vă invit să citiți romanul!


„Dresoarea" este o carte misterioasă, de la început până la sfârșit. Nu vei fi convins de nimic până nu termini romanul, ceea ce e un punct forte pentru Cristina Nemerovschi. Mi-a plăcut felul în care autoarea scrie, simplu, dar profund, fiecare cititor regăsindu-se în povestea frumos-conturată de către Cristina. 

„Dresoarea" nu e o carte pe care o citești, e o carte pe care o trăiești. Este o lecție de viață despre tristețe, suferință, împăcarea cu propriul trecut, pasiune, libertate și nu în ultimul rând, despre iubire.


Citate preferate



„Poate că există lucruri pe care trebuie să ne abținem să le îmblânzim. Trebuie să le confruntăm așa cum sunt, brute, sălbatice, diferite, pentru că frumusețea poate fi și așa.”

„Trebuie să se schimbe ceva radical în viața ta ca să înțelegi că până atunci nu ai trăit la capacitate maximă.”


RATING: 5/5





Un thriller psihologic care nu ar trebui să îți lipsească din bibliotecă.


*  *  *

Cartea a apărut la Editura Herg Benet
Poate fi achiziționată online de aici, primind cadou o carte scrisă de Alex Voicescu.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!

Share:
Read More

vineri, 12 ianuarie 2018

, , , , , , , , , ,

Top 10 cele mai bune cărți citite în 2017


Acum că a trecut și Revelionul, cu burta plină de la atâtea bunătăți, încep anul cu multă forță, scriind câteva articole. 2017 a fost un an foarte bun din punct de vedere al cărților citite, însă astăzi o să vă prezint numai 10 cele mai bune cărți citite de mine în 2017!

P.S: Mi-a fost foarte greu să aleg ordinea cărților, pentru că toate mi-au ajuns la inimă.



10. Sclipind la ultimul vagon, de Andreea Blându
Cu toţii am simţit măcar o dată în viaţă acei fluturi în stomac ce nu ne dau pace, care ne demonstrează cu câtă intensitate putem ajunge să iubim un om, cu toţii am simţit cum ni se ofileşte inima de durere, de dor, de gelozie, pentru că dragostea înseamnă dedicare, compromisuri, sacrificii. Dragostea este tot ce-i mai bun şi mai frumos, este fericirea absolută. Când n-o avem tânjim după ea, iar când o avem trebuie să profităm de moment.

Un tren, o destinaţie şi o persoană ne pot schimba viaţa. O întâlnire aparent banală într-un compartiment al unui tren ce duce spre Braşov devine mai mult decât mi-am imaginat. Oamenii, în general, comunică pe parcursul călătoriei, dar când ajung la destinaţie devin iar străini. Însă, asta nu s-a întâmplat şi în acest roman, între cei doi fiind o conexiune puternică.

Recenzia complet
ă - aici.

9. Aviatoarea, de Sandra Coroian


Ştiţi vorba aceea că esenţele tari se ţin în sticluţe mici? Ei bine, mi-am dat seama că este adevărată. Deşi Aviatoarea are foarte puţine pagini (mi-aş fi dorit să aibă mai multe), conţinutul ei este de-a dreptul minunat şi merită citită de oricine; atât de iubitorii de SF, cât şi de cei pasionaţi de alte genuri literare, căci Aviatoarea are toate elementele necesare pentru a crea o poveste interesantă, plină de suspans şi de acţiune.

Aviatoarea este un roman drag mie ce a reuşit să îmi transmită toate sentimentele posibile şi imposibile. Acum sunt în agonie, iar în clipa următoare ajung în extaz (şi invers).

Recenzia completă - aici

8. Felinare stinse, de Cristina Oţel


„Felinare stinse” a fost pentru mine ca un pansament aşezat pe o rană. Cu o acţiune complexă, romanul reuşeşte să îţi stârnească curiozitatea prin misterul personajelor, citind pagină după pagină până la sfârşit.

Sorina este o tânără adolescentă de doar 17 ani, având o vârstă potrivită distracţiei, însă ea are cu totul şi cu totul alte probleme. Este o adolescentă atipică, neînţeleasă de cei din jur, neînţeleasă nici de ea însăşi care are parte de o suferinţă constantă. Părinţii ei au o părere foarte proastă despre ea, de cele mai multe ori mama ei o ceartă pe motivul că nu o să reuşească în viaţă, că este "bună de nimic". Astfel, Sorina ajunge să se desconsidere, crezând că are numai defecte şi nu mai crede în oameni şi nici în ea.

Recenzia complet
ă - aici.

7. Milk and honey, de Rupi Kaur


„Milk and honey” este un volum de poezii ce este structurat în 4 părți: The Hurting, The Loving, The Breaking și The Healing. Mi-a plăcut mult cartea, fiindcă am dat de o profunzime aparte, chiar dacă majoritatea poeziilor sunt destul de simple. Recomand să o citiți în engleză, pentru că în română pare că își pierde din profunzime.


6. Nerve, de Jeanne Ryan


Pentru mine Nerve a fost ca o gură de aer proaspăt, a fost o lectură ușoară ce m-a făcut să uit de stresul de la școală. M-am apucat de ea vinerea într-o oră la care nu făceam nimic și am terminat-o seara. Dacă ați văzut filmul, trebuie să vă spun că nu se aseamănă mai deloc cu romanul, deci puteți să îi acordați și lui o șansă. Nu vă spun mai multe despre această carte, fiindcă sunt sigură că știți deja despre ce este vorba.

5. Ugly Love, de Colleen Hoover


Prima carte pe care am citit-o de la editura Epica și, totodată, prima de la Colleen Hoover. Când am fost la verișoara mea acasă și am văzut-o, nu m-am putut abține și m-am apucat de ea, urmând să o continui acasă și să i-o aduc altă dată. Țin minte și acum că am stat noaptea până pe la 2-3 ca să o termin, pentru că muream de curiozitate de a afla ce se va întâmpla cu protagoniștii. Pentru iubitorii de romance, această carte este potrivită!

4. Fata cea bună, de Mary Kubica


„Fata cea bună” este un thriller excepţional care te va lăsa cu gura căscată dacă decizi să îi acorzi o şansă. Un thriller care te învaţă că în familiile perfecte nimic nu este ceea ce pare, că aparenţele înşală. Un roman captivant, uşor de citit, care îţi va ridica multe semne de întrebare chiar şi după terminarea lecturii. 

Recenzia completă - aici.

3. Sunt aici, de Clélie Avit




Odată cu citirea acestei cărți, pot spune că anul 2017 l-am încheiat foarte frumos. O carte micuță, de numai 169 de pagini, a reușit să mă emoționeze și să mă facă să lăcrimez.

2. Cum să trăiești veșnic, de Sally Nicholls


„Numele meu este Sam. Acum, când citești asta, eu probabil că nu mai trăiesc."

Este prima propoziție de pe coperta din spate și reușește să îmi dea fiori de fiecare dată când o recitesc. Acei primi fiori au făcut ca eu să dau gata romanul în câteva ore, doar pentru a afla povestea tânărului Sam. Leucemia, o boală care încearcă să distrugă tot ce prinde, îi este dată pe nedrept lui Sam de la o vârstă fragedă și îi marchează în totalitate întreaga viață.

Recenzia completă - aici.

1. Inima mea şi alte găuri negre, de Jasmine Warga



Inima mea şi alte găuri negre este precum un pansament pus pe o rană sângerândă; la început îţi provoacă durere, dar la final reuşeşte să îţi vindece rana, aducându-ţi alinarea. Asta am simţit şi eu în cazul acestui roman . Cu cât citeam mai mult, cu atât mă simţeam mai îndurerată de situaţia lui Aysel, de viaţa mizerabilă pe care nu o merita. Sinceră să fiu, niciun om n-ar fi meritat-o.

„Să fiu sinceră, îmi petrec cea mai mare parte a timpului gândindu-mă la moarte, la uitare, la sfârşit.”

Recenzia completă - aici.




Cam acesta a fost top-ul celor mai bune cărți pe care le-am citit în 2017. Sper că v-a plăcut!

Care sunt cărțile voastre preferate din 2017? Nu ezitați să îmi spuneți!

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

luni, 8 ianuarie 2018

, , , , , ,

Recenzie: „Nebunul alb” - Allex Truşcă



Titlu: Nebunul alb

Autor: Allex Truşcă

Anul apariţiei: 2017

Categorie: Literatura Română

Colecție: Fantasy Fanatic

Numărul de pagini: 192

Editura: Quantum Publishers



Descriere

„Lui Erin, un băiat modest, crescut la țară, i se pregătește un destin neașteptat. I se șoptește despre asta în vise premonitorii, însă nu îi este ușor să cuprindă magnitudinea sacrificiului care i se pretinde pentru a salva întreaga omenire.
Călătoria fascinantă a lui Erin și a celor câțiva însoțitori hărăziți de mâna sorții are loc într-un context pe care nimeni, până acum, n-a mai îndrăznit să-l plaseze într-un roman.

Împleteşte vise, premoniţii, elemente paranormale, un strop de filosofie şi magie, într-o poveste fantastică plină de aventuri, în care creaturi mitice se înfruntă, având la bază clasica temă a binelui şi a răului, a luminii şi a întunericului. Un basm frumos pentru cei mari…"


Despre autorul romanului


„Salutare, eu sunt “Nebunul Alb”.

De fapt, eu sunt Allex, autorul romanului “Nebunul Alb”. Uneori, chiar destul de des, mă identific cu el, dar asta e cu totul altă poveste ;). Scriu fantasy, îmi place să amestec fapte şi întâmplări reale cu fantasticul, cu explicaţii ocult-religioase, încerc să creez controverse şi să depăşesc limite. E prima mea carte, dar promit că vor mai urma. Citiţi-mă, criticaţi-mă, dar nu va opriţi să visaţi!

Cu mult drag, Allex"


Părerea mea

Mi-am propus ca în anul 2018 să ies din zona mea de confort. Cu acest gând am pornit lupta mea împotriva fantasy-ului. Pe parcursul primelor 30 de pagini, cam așa, eram atât de nervoasă, pentru că nu înțelegeam absolut nimic. Am avut gândul de a abandona această carte, însă mă bucur că nu am făcut-o. Cu cât înaintam, cu atât vedeam că încep să înțeleg povestea și paginile se scurgeau, parcă, încetul cu încetul.

Mi-au trebuit 4 zile ca să finalizez romanul, dar au meritat. Sunt mândră de mine că am decis să nu abandonez această carte, deși inițial nu era pe placul meu.

Erin este un tânăr băiat ce a plecat de la părinții săi pentru a învăța la Academie. După mai mulți ani se întoarce să își viziteze părinții, dar și statuia unui înger, statuie ce îi bântuie visele de când a părăsit satul în care a copilărit.

„Da trebuie să ajung acolo, cât mai repede. Nu știu de ce, dar simt că ceva mă cheamă în acea direcție... Dintotdeauna m-a chemat."
Ajuns la statuia aceea, totul se schimbă. Timp de 6 nopți, Erin are vise ciudate, o voce spunându-i de fiecare dată să afle cine este el și să își amintească asta. Toate visele au ceva în comun: lupta dintre Bine și Rău, însă de fiecare dată are un deznodământ tragic pentru Erin și armata sa, fiind mereu învinși.

Lumea era doar o tablă imensă de joc pentru doi stăpâni, unul Bun şi unul Rău, însă la fel de cruzi. Un joc în care cei doi se odihnesc pentru o mie de ani, iar apoi la finalul partidei, învingătorul distruge lumea învinsului. Apoi, reaşează piesele şi se pregătesc din nou, la fel de sadici, pentru o nouă încleştare."
Oricât de mult ar fi încercat el, planul bine pus la punct al Stăpânului Întunericului a dat roade la fiecare bătălie, iar Erin își pierduse speranța că vor putea să îl înfrângă.


De fiecare dată, un altul, dar mereu el. De fiecare dată un luptător, dar de alt fel. De fiecare dată acelaşi scop, dar alte arme. De fiecare dată, indiferent cum ar fi luptat, deznodământul era acelaşi, fusese învins."
Erin simțea că a șaptea luptă este aproape și cum nimic nu este întâmplător, ajunge să vorbească cu Regele și devine comandantul armatei. Are ideea de a încerca să unească Oamenii cu Vrăjitorii, Cavalerii, Călugării, Asasinii și nu în ultimul rând cu Îngerii. Erin a dat dovadă de curaj și a reușit să îi convingă pe ceilalți să se alăture lor. O fărâmă de speranță se ivea în armata lui Erin. Poate, totuși, nu era totul pierdut...

Oameni, vrăjitori, călugări, asasini și îngeri, vom lupta cot la cot, unul lângă altul. Ca frații. Pentru că asta suntem, la urma urmei, în fața primejdiei ce ne așteaptă. Suntem frați unul lângă altul, frați în fața Tatălui." 
Vor putea oare de data aceasta să învingă armata Necromantului? Sau va avea Stăpânul Întunericului un as în mânecă? Tot ce vă spun e că nu mă așteptam la un asemenea final și aștept o continuare a romanului. (Sper să și apară, pentru că finalul nu m-a lămurit.)

„Deci, ăsta e planul: înviem Îngerii renegaţi, mergem la Rege, facem planul de luptă, oprim la cârciumă, batem ţăranii, plecăm la luptă şi poate învingem şi Necromantul. De acord? Mai vrea cineva să facă ceva?"
Pe lângă toatea astea, mi-a plăcut că a fost vorba și de dragoste, o poveste de dragoste destul de complicată. Vă las pe voi să aflați de ce! 

„Nebunul alb" este despre bine și rău, pace și război, pierdere și regăsire. Pentru pasionații de fantasy clar este un must-read, iar pentru ceilalți puteți să o considerați o provocare. O luptă dintre voi și acest gen. Eu am reușit și am învins, deci se poate, nu? 


Citatul preferat

„Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie."

RATING: 4/5


Sponsorizare

Cartea a fost oferită de Editura Quantum Publishers pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii şi pe pagina de Facebook.


Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

marți, 2 ianuarie 2018

, , , , , , , ,

Recenzie: „Cum să trăiești veșnic” - Sally Nicholls

Titlu: Cum să trăiești veșnic

Titlu original: Ways to Live Forever

Autor: Sally Nicholls

Traducere: Luiza Mohonea

Data apariției: Iunie 2017

Colecție: Premium

Numărul de pagini: 224

Vârsta recomandată: 10-15 ani

Editura: Gama


Descriere

„Sam Oliver McQueen are 11 ani și este bolnav de leucemie. Jurnalul lui este o mărturie înduioșătoare despre dorințele și frământările unui copil care știe că nu mai are mult de trăit, dar care celebrează viața prin fiecare gest și gând."

Despre autoare


Sally Nicholls este o autoare britanică de cărți pentru copii și adolescenți, laureată a prestigiosului Waterstones Children's Book Prize. Spune că i-a plăcut dintotdeauna să scrie și încă din copilărie era convinsă că „se va face scriitoare" când va crește mare. Acum locuiește în Oxford, alături de soțul și de fiul ei, și scrie în continuare.Romanul de debut al scriitoarei britanice Sally Nicholls a câștigat numeroase premii literare, printre care Waterstones Children’s Book Prize, Concorde Book Award şi Luchs Prize pentru „Cea mai bună carte a anului” în Germania.

Părerea mea


Datorită minunaţilor oameni de la editura Gama ce mi-au oferit această carte pentru recenzie, am reușit să ies dintr-un imens Reading Slump (din cauza școlii și a lipsei de timp). Această cărticică drăgălașă m-a fascinat întru totul, încă de la început. Coperta simplă, dar care îți sare imediat în ochi, alături de un sinopsis misterios, mi-a dat de înțeles că lecturarea acestui roman va fi un deliciu după care voi tânji la final.



Dacă ați sărit de descriere, întoarceți-va și citiți-o, iar apoi spuneți-mi, nu vă îndeamnă să îi dați o șansă acestui roman?


„Numele meu este Sam. Acum, când citești asta, eu probabil că nu mai trăiesc."

Este prima propoziție de pe coperta din spate și reușește să îmi dea fiori de fiecare dată când o recitesc. Acei primi fiori au făcut ca eu să dau gata romanul în câteva ore, doar pentru a afla povestea tânărului Sam. Leucemia, o boală care încearcă să distrugă tot ce prinde, îi este dată pe nedrept lui Sam de la o vârstă fragedă și îi marchează în totalitate întreaga viață.



Cartea este scrisă din perspectiva lui Sam și este ca un jurnal pentru acesta ce conține liste cu informații despre el, povești, desene, întrebări la care Sam nu are vreun răspuns și curiozități despre diverse subiecte de care este atras băiețelul. Cel mai important, în acest jurnal este reprezentată povestea lui, povestea lui Sam.



Din cauza bolii, Sam a ajuns de mai multe ori în spital, însă a avut norocul de a da peste un băiat care avea, la rândul său, un destin crud, fiind și el bolnav. Sam și Felix au ajuns să fie cei mai buni prieteni, să învețe împreună acasă alături de profesoara lor și să fie acolo unul pentru celălalt. Am apreciat foarte mult relația de prietenie dintre cei doi. Sinceră, reală, nu ca în prezent... 
Sam are o listă de dorințe pe care ar vrea să le îndeplinească, însă crede că nu va avea șansa asta niciodată. Felix se dovedește a fi un prieten bun și îl ajută în a-și împlini dorințele. 

Având un limbaj simplu și inocent, romanul de debut al lui Sally Nicholls reușește, cu siguranță, să emoționeze fiecare cititor.


„Cum să trăiești veșnic" nu e o carte pe care o citești, ci e o carte pe care o simți până în măduva oaselor. O recomand atât copiilor, cât și celor mari!

RATING: 5/5


Sponsorizare


Cartea a fost oferită de Editura Gama pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult! 
Cartea poate fi achiziţionată de aici


Eu am fost Anelly.

Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

luni, 1 ianuarie 2018

,

New Year Book Tag


Am fost nominalizată de Oni de la Books vs Reality la un tag drăguț, făcut chiar de el. Având în vedere că este sfârșitul anului, m-am gândit că ar fi drăguț să îl fac. Așa că, iată-l!

1. Cea mai frumoasă copertă dintre cărțile citite în 2017. 





Fără doar și poate aceasta este cea mai frumoasă copertă dintre toate cărțile pe care le-am citit în anul 2017. Prin simplitatea sa reușește să atragă toate privirile. 


2. Cea mai bună adaptare a unei cărți pe marile ecrane și cel mai bun film văzute anul acesta? 

Nu prea sunt genul care să se uite la foarte multe filme, așadar nu am o gamă varianta din care să aleg răspunsul la această întrebare. Totuși, mi-a plăcut mult ecranizarea cărții „Nerve”, iar un film frumos pe care l-am văzut recent este „Dear Santa”, un film numai bun pentru perioada aceasta.

3. Câteva conturi de bookstagram preferate descoperite de-a lungul anului.

Iuliana Cluci
Elisabeth Sagan
Iuliana Cazan

4. Cea mai bună recenzie scrisă de tine în 2017. 

Nu știu daca este cea mai bună, însă cu siguranță este o recenzie a unei cărți pe care am simțit-o din plin. O găsiți aici, sper să vă placă și vouă, în cazul în care nu ați citit-o până acum. 

5. Unul dintre citatele tale preferate de anul acesta. 

„Te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi până când cerurile se vor împreuna cu pământul şi timpul va înceta să mai existe.” - Sandra Coroian (Aviatoarea)

6. O carte cumpărată sau primită în 2017, pe care o voiai, dar nu ai apucat încă să o citești. 

De ziua mea am primit de la o bună prietenă mai multe cărți, printre care și „Anna în veșmânt de sânge”. Deși mi-am dorit foarte mult să o citesc, fiindcă auzisem că este foarte interesantă, nu am apucat, pentru că aveam alte cărți necitite și la care trebuia să fac recenzii.

7. Numărul de cărți adăugate în biblioteca ta în anul 2017.

În jur de 60 de cărți.

8. O carte pe care regreți că ai citit-o anul acesta.

Niciodată nu o să regret că am citit vreo carte, deși uneori dau și de unele cărți care nu sunt chiar pe placul meu, iar acelea mă cam bagă într-un Reading Slump nu tocmai scurt.

9. Cea mai lungă carte citită anul ăsta.





Volumul 3 din seria After, scrisă de Anna Todd. Are 832 de pagini și am reușit să o citesc într-o singura zi, ceea ce înseamnă mult pentru mine, sinceră să fiu.

10. Un lucru random preferat în 2017.







Iubesc ploaia. Îmi place ca atunci când plouă să stau în pat, să nu fac nimic sau să citesc o carte bună și să ascult cum stropii de ploaie cad pe pământ.





Oricine poate să preia acest tag, dar să nu uitați de menționarea blogului de la care l-ați preluat, și, bineînțeles, și blogul ce a creat acest tag.

La mulți ani, dragilor! Vă doresc să aveți un 2018 fericit, cu multe bucurii și realizari! Vă mulțumesc că ați fost alături de mine în 2017 și sper să fim cât mai mulți în anul ce tocmai a venit. Fără voi nu aș fi ajuns aici, deci voi aveți toate meritele! ♥

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More