vineri, 24 august 2018

, , , , , , , ,

Recenzie: „Tuturor băieţilor pe care i-am iubit” - Jenny Han


Titlu: Tuturor băieţilor pe care i-am iubit

Titlu original: To All the Boys I've Loved Before

Autor: Jenny Han

Traducere: Teodora Constantinescu

Anul apariției: 2015

Categorie: Romance, Young Adult

Colecție: Fiction Connection

Numărul de pagini: 392

Editura: Trei

Descriere

„Când iubirile secrete ies la iveală...

Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei... în acelaşi timp?

Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa.

Scrisori pe care însă... nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită.

Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă.

Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.”


Despre autoare


Jenny Han a scris primul său roman, „Shug” (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes „The Summer I Turned Pretty” (bestseller New York Times) şi „Burn for Burn” (scrisă împreună cu Siobhan Vivian).
Sensibil şi amuzant, „Tuturor băieţilor pe care i-am iubit”(2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima.


Părerea mea

Am stat, m-am gândit ceva timp după ce am terminat primul volum al seriei „Tuturor băieților pe care i-am iubit” și am ajuns la o concluzie. Dintre toate cărțile necitite din biblioteca mea ce mă așteptau nerăbdătoare, am făcut alegerea potrivită de a o citi pe aceasta la sfârșitul verii.

„Tuturor băieţilor pe care i-am iubit” este clar una dintre cele mai simpatice cărți pe care le-am citit eu până în prezent. Deși acțiunea nu este una complicată, personajele au farmecul lor, astfel încât nu ai cum să nu ajungi să le îndrăgești, să rezonezi cu trăirile lor și să te transpui în pielea personajelor. Totuși, recomand această serie pentru cititorii adolescenți, căci este o serie cu și despre ei, iar pentru cei mai mari probabil nu ar mai prezenta vreun interes.

Ați scris vreodată o scrisoare de dragoste fiecărei persoane iubite, însă nu ați trimis-o? Cum ar fi dacă într-o zi ați realiza că cineva a aflat de existența lor și le-a trimis destinatarilor? Voi cum ați proceda în cazul acesta?



Lara Jean a scris cinci scrisori de dragoste, niciuna nefiind scrisă cu scopul trimiterii ei, căci s-a folosit de această modalitate pentru a scăpa de sentimentele pe care le nutrește pentru respectivii băieți. Ce se întâmplă când, într-o zi, scrisorile sale ajung la băieții pe care i-a iubit de-a lungul timpului? Va face, oare, față situației, având în vedere că este îndrăgostită de iubitul surorii sale?


„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul. Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.”

Lara Jean locuiește împreună cu tatăl și cu cele două surori. Margot este sora cea mare, în timp ce Kitty este mezina familiei. Mama lor a murit cu 5-6 ani în urmă din cauză că a alunecat pe podeaua udă și s-a rănit la cap. Și astfel, membri familiei au pierdut cea mai importantă persoană din viața lor și au fost nevoiți să se descurce fără ea.

Margot a fost cea care s-a ocupat cel mai mult de casă după moartea mamei, iar iubitul ei, Josh, a fost mereu alături de familia Covey, fiindu-le vecin și prieten. Înainte de a fi iubitul lui Margot, el și Lara erau buni prieteni, însă prietenia lor a suferit mici schimbări după ce Margot a devenit iubita lui. Lara este genul acela de adolescentă care preferă să nu îi mărturisească persoanei iubite ce simte, de teamă de a nu fi rănită.

În momentul în care scrisorile ajung, rând pe rând, la cei cinci băieți, Lara știe că trebuie să facă ceva pentru ca Josh să creadă că acea scrisoare este de domeniul trecutului și că a trecut de mult timp peste. Spre surprinderea mea, planul ei este unul nebunesc și nu i se potrivește, ea fiind o fată timidă și tare cuminte. Complicele ei este nimeni altul decât Peter Kavinsky, un fost prieten din gimnaziu, pe care l-a plăcut cândva. Peter tocmai ce s-a despărțit de prietena lui și își dorește să o facă geloasă, iar Lara vrea să îl convingă pe Josh că nu este îndrăgostită de el, astfel că cei doi hotărăsc să aibă o relație de fațadă până când se vor liniști apele.



Când relația ei de prietenie cu Josh o ia pe făgașuri mai bune, își dorește să încheie relația falsă pe care o are cu Peter K., însă el insistă că ar trebui să continue, pentru a o mai face geloasă pe fosta lui iubită.

În ritmul acesta lunile trec, iar falsa lor relație continuă. Pentru a păstra aparențele, Peter o convinge pe Lara să îl însoțească în excursia din iarnă, iar din punctul respectiv totul devine mult mai palpitant. Mi-a plăcut mult și sfârșitul cărții, însă mă obligă să citesc și următoarele două volume pentru a afla ce se va întâmpla.


Sunt curioasă dacă vă veți da seama în legătură cu expeditorul scrisorilor... Eu am reușit să anticipez acest detaliu încă de la început, dar asta nu m-a împiedicat să citesc în continuare.

După ce lecturați cartea, vă recomand să vedeți și filmul. A apărut acum câteva zile și deja l-am văzut. Are unele modificări față de acțiunea ce se petrece în carte, dar tot mi-a plăcut. Nu cred că puteau găsi o actriță mai bună pentru rolul Larei Jean!

RATING: 5/5


Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

luni, 6 august 2018

, , , , , , , ,

Recenzie: „Război în doi” - Mirela B. Florentina

Titlu: Război în doi

Autor: Mirela B. Florentina

Data apariției: Mai 2018

Categorie: Romance

Colecție: Passion

Numărul de pagini: 244

Editura: Celestium


Descriere

„Abygail Smith crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă, lumea ei perfectă este zguduită din temelii.

Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința.

Deși diferiți, pe cei doi îi leagă ceva: haosul din suflete. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. Niciunul nu știe ce vrea, dar ambii își doresc totul.”

Despre autoare


„Despre mine nu sunt multe de zis. Sunt o persoană optimistă, veșnic zâmbitoare și dornică să cunoască oameni noi. Scriu pentru a mă elibera. Fiecare personaj este o parte din mine. Am învățat, de-a lungul timpului, că unele cuvinte pot fi arme ori pansamente pentru răni. Încerc să vindec suflete prin intermediul lucrărilor mele. Consider că e mai bine să taci, decât să spui ceva rău despre celălalt.”


Părerea mea

Îmi aduc și acum aminte de vremurile în care căutam ca o disperată cărți interesante de pe Wattpad. Știți voi, era perioada aceea de acum 3-4 ani în care multă lume era foarte activă pe această platformă. Petreceam multe ore pe site în căutarea unor cărți numai bune de citit. Dacă memoria nu mă trădează, prima carte citită de mine pe Wattpad a fost chiar „Război în doi” (cartea de pe site are titlul „Iubire periculoasă”). Știu că la vremea respectivă am fost foarte atrasă de această carte și am citit-o foarte repede, însă astăzi o să îmi spun părerea sinceră după ce am recitit cartea, numai că de data aceasta în formatul tipărit.


Dacă stau bine să mă gândesc, „Război în doi” este primul roman pe care îl recitesc la o distanță considerabilă față de prima citire a acestuia. Așa că, să nu fiți uimiți dacă opinia mea s-a mai schimbat, căci bineînțeles că și eu m-am maturizat și am devenit mai selectivă față de cum eram în acea perioadă. Până la urmă aveam vreo 12-13 ani, nu mai țin minte vârsta exactă, iar gândirea mea s-a mai dezvoltat de atunci.

Abygail Smith este o tânără adolescentă care își petrece ultimul an de liceu învățând de zor pentru a putea ajunge la facultatea mult visată, Harvard. Aby este genul acela de fată cuminte, care preferă să stea închisă în camera ei în defavoarea petrecerilor adolescentine. Totuși, buna ei prietenă, Madison, o convinge să o însoțească la o petrecere, iar Aby acceptă într-un final, cu toate că au mai rămas numai două săptămâni până la terminarea liceului.

La acea petrecere, se întâlnește cu nimeni altul decât Dylan Turner, fiul unui miliardar din New York, ce o salvează de la un posibil viol, însă bunătatea băiatului rău dispare în clipa în care îi propune să o conducă în dormitorul lui.

După evenimentele petrecute la respectiva petrecere, cei doi se întâlnesc din ce în ce mai des. Nu durează mult până când naiva Aby se îndrăgostește de el, încât calcă în picioare demnitatea și rațiunea de altă dată. Ce face el? O rănește constant și relația lor nu este una stabilă, ci dimpotrivă, este una toxică. Cât va mai suporta Abygail? Îi va ierta greșelile de fiecare dată?



Ce mi-a plăcut la această carte? Felul în care Mirela s-a jucat cu sentimentele protagonistei și ni le-a prezentat prin intermediul introspecțiilor. Gândurile lui Abygail sunt profunde și ușor enervante, deopotrivă. Îmi place mult la autoare că pune accent pe descrierea trăirilor și gândurilor personajelor sale, fără a ne plictisi cu lungile descrieri ale împrejurimilor. Într-adevăr, îmi place să aflu câte ceva și despre locurile unde se desfășoară acțiunea, dar să nu fie descrieri în exces, fără rost, dar la romanul Mirelei nu am întânit astfel de descrieri.

Ce nu mi-a plăcut, însă? În primul și în primul rând m-a enervat (mai ales la început) naivitatea lui Abygail, căci înțelege din prima clipă că Dylan este o prezență negativă în viața ei și că principalul lui scop este de a-i face cunoștință cu dormitorul lui. Bineînțeles că știe asta, dar atracția pentru el este mai mare decât rațiunea din acel moment. Nu-i așa, Aby? Ce mi s-a mai părut deranjant a fost prezența clasicului clișeu și sunt sigură că ați întâlnit și voi astfel de cărți în care fata este cuminte, petrece mult timp în compania cărților, iar băiatul este unul dur, rebel, afacerile ilegale reprezentându-l foarte bine.

„Război în doi” a fost o lectură ușoară, dar care mi-a cam dat bătăi de cap în ceea ce privește naivitatea prostească a protagonistei. Cred că aș fi putut trece mai ușor peste veșnicul clișeu: fată bună, băiat rău, dacă Abygail ar fi fost cât de cât conștientă de faptul că o relație toxică nu i-ar aduce adevărata fericire, ci mai multe probleme, pentru că o relație toxică nu se bazează pe încredere, comunicare, respect și iubire, ci pe gelozii, certuri peste certuri și orgoliu.

Sunt curioasă cum va fi următorul volum și sper ca povestea să evolueze frumos, pentru că Mirela are potențial și poate să ajungă departe dacă muncește în continuare. 


RATING: 3/5


Sponsorizare


Cartea a fost oferită de Editura Celestium pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii - click aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

duminică, 5 august 2018

, , , , , ,

Recenzie: „Mulţumesc pentru amintiri” - Cecelia Ahern

Titlu: Mulţumesc pentru amintiri

Titlu original: Thanks for the memories

Autor: Cecelia Ahern

Traducere: Marilena Iovu

Data apariției: 15 Februarie 2018 (ediție nouă)

Categorie: Romance

Numărul de pagini: 464

Editura: All




Descriere

„Dacă până acum nu credeai că este posibil să cunoști în profunzime pe cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată, Mulțumesc pentru amintiri îți va schimba percepția asupra destinului. Joyce Conway, personajul principal, suferă din cauza unei căsnicii ratate și a ajuns în acel punct în care se poate spune că a pierdut aproape totul în viață. După ce a supraviețuit unui accident grav, a fost internată de urgență. În urma unei transfuzii de sânge, în mod absolut inexplicail, Joyce își amintește fețe pe care nu le-a văzut niciodată, străzi din Paris pe care n-au purtat-o pașii până acum. Se simte copleșită de un sentiment de déjà vu, care o face să creadă că trăiește viața altcuiva.

Decizia lui Justin Hitchcock de a dona sânge a fost singurul lucru pe care l-a făcut din inimă de foarte multă vreme. „Viața cuiva ar putea depinde de tine chiar în acest moment” – acesta este argumentul care l-a convins. În trecut își urmase fosta soție și fiica de la Chicago la Londra, iar acum, singur și tulburat, le predă studenților plictisiți de la un colegiu din Dublin. Dar totul este pe cale de a se schimba când primește un coșuleț cu brioșe și un bilet de mulțumire. Cadourile cu expeditor anonim continuă să sosească, iar Justin e decis să rezolve misterul. Decizia lui va schimba două vieți pentru totdeauna.”



Despre autoare



„Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă”, notează Sunday Tribune și este confirmat de succesul internațional al scriitoarei. Romanele Ceceliei au fost publicate în 47 de țări și s-au vândut în peste 16 milioane de exemplare.


S-a născut în 1981 la Dublin și este fiica lui Bertie Ahern, fost prim-ministru al Irlandei. Cecelia consideră că de la tatăl său a moștenit puterea de muncă. A studiat jurnalism și comunicare la Colegiul Griffith din Dublin, dar după absolvire, în loc să pornească în căutarea primului ei job în domeniu, scria deja primele capitole din ceea ce avea să devină fenomenul „P.S. Te iubesc”. În scurt timp de la lansare, romanul a devenit bestseller în Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Olanda, iar în 2007 a fost ecranizat cu Hilary Swank și Gerard Butler în rolurile principale. 

În 2014, personajele Ceceliei Ahern s-au reîntors la Hollywood odată cu apariția filmului „Love, Rosie”, inspirat de romanul „Suflete pereche”. Tot în 2014, dupa 8 nominalizari, a castigat premiul Irish Book Award for Most Popular Fiction pentru romanul „The Year I Met You”. În ianuarie 2015 a început să scrie cel de-al doisprezecelea roman al său.


Părerea mea

Cred că una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am comis în legătură cu cititul este să nu încerc până acum cel puțin o carte scrisă de Cecelia Ahern, având în vedere cât de înnebunită sunt eu după genul romance.


Cei care au citit măcar o carte de la această autoare își vor da seama despre ce vorbesc eu aici. Iar dacă nu ați citit nimic de la Cecelia Ahern și dacă îndrăgiți acest gen literar, ei bine, vă asigur că nu știți ce pierdeți!

Știți că îmi plac cărțile de dragoste, însă îmi plac cele care se diferențiază cumva de restul tiparului, acelea care sunt foarte bine scrise și care se îndepărtează de conceptul de clișeu, iar „Mulţumesc pentru amintiri” a reușit să se deosebească de restul cărților din categoria romance.

Deși subiectul cărții nu este deloc complicat, iar finalul este destul de previzibil, mi s-a părut un romance autentic prin care autoarea ne oferă lecții de viață cu ajutorul personajelor sale.

Narațiunea este realizată, în mare parte, la persoana I, dat fiind faptul că Joyce Conway este protagonista cărții, iar pe alocuri la persoana a III-a, căci naratorul face referire la Justin Hitchcock.


Înainte de accidentul care i-a schimbat viața, Joyce Conway duce o viață banală, aflându-se într-o căsnicie monotonă, care nu îi mai aduce nicio bucurie. După ce pierde și ultima legătură cu soțul ei - copilul lor nenăscut -, simte că este nefericită alături de acel bărbat care este mereu plecat cu afaceri, astfel că ajung să divorțeze după accidentul marcant prin care a trecut. Ceea ce i-a salvat lui Joyce viața este o transfuzie de sânge, primită la momentul potrivit de la persoana potrivită. După despărțirea de soț, Joyce se mută în casa tatălui ei și are parte de unele evenimente tare ciudate: devine o vorbitoare desăvârșită în latină și italiană, deține multe informații cu privire la arhitectură pe care înainte de accident nu le avea, ceea ce îi stârnește confuzie. De altfel, începe să aibă unele amintiri întipărite în minte, doar că știe că nu îi aparțin...


Justin Hitchcock este, de altfel, tot o persoană divorțată, ca și în cazul lui Joyce, dar care încearcă să își trăiască viața din plin alături de marea lui pasiune: arta. De aceea, o dată pe lună ține prelegeri despre artă la Dublin. La un moment dat cunoaște o doctoriță atrăgătoare și simte că trebuie să încerce să treacă peste divorțul său, astfel că, dorindu-și să o cucerească, ajunge chiar să doneze sânge, deși este un fricos când vine vorba de ace. După ce a donat sânge pentru prima dată în întreaga lui viață, devine curios în legătură cu destinatarul la care va ajunge sângele său și se gândește dacă va primi, în semn de mulțumire, brioșe sau dacă acea persoană îi va aduce hainele de la spălătorie. Gânduri ce m-au amuzat teribil. Coincidență sau nu, acea persoană află că Justin este salvatorul ei și începe astfel jocul de-a anonimatul, trimițându-i inițial un coșuleț cu brioșe proaspete, iar pe un bilețel este scris un simplu „Mulțumesc”.

„– Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiză de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în «De ce» și «Cum» și «Deoarece». Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită «Mulțumesc».”


Este nevoie de o singură întâlnire, întâmplătoare sau nu, la un salon de coafură, pentru ca cei doi să simtă că între ei se află o conexiune puternică, iar mai apoi să se comporte precum șoarecele și pisica.

„Revelația că tatăl lui Bea, Justin, donase sânge cu o lună în urmă la Dublin, în aceeași lună în care eu căzusem pe scări, îmi sună mereu în cap. Coincidență?”


A fost un roman delicios - prin care destinul dovedește încă o dată că este capabil să unească doi oameni - pe care l-am devorat în numai două zile, în ciuda numărului impresionant de pagini. Mi-a plăcut mult faptul că a fost presărat cu speranță, iubire și umor. Au fost unele momente în care nu puteam să mă mai opresc din râs, ceea ce am și apreciat, căci nu se întâmplă prea des să mă amuze unele acțiuni dintr-o carte.

Cu toată aprecierea pentru romanul scris cu atâta emoție și profunzime, există, totuși, un detaliu ce nu a fost necesar din punctul meu de vedere: unele descrieri au fost prea lungi și chiar cred că povestea a fost relativ simplă, încât aproximativ 350 de pagini ar fi fost de ajuns. 

Dacă sunteți iubitori ai genului romance, vă recomand să citiți „Mulţumesc pentru amintiri”, căci este un roman plăcut care ne învață pe noi, cititorii, să sperăm și să vedem dincolo de cuvinte.


RATING: 4/5


Sponsorizare


Cartea a fost oferită de Editura All pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii - click aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

vineri, 3 august 2018

, , , , , , , ,

Recenzie: „Dispariţia lui Daniel Tate” - Cristin Terrill


Titlu: Dispariţia lui Daniel Tate


Titlu original: Here Lies Daniel Tate

Autor: Cristin Terrill

Traducere: Andra Elena Agafiței

Anul apariției: 2018

Categorie: Thriller

Numărul de pagini: 352

Editura: Corint

Imprint: Leda Edge

Descriere

Când a dispărut, în urmă cu șase ani, a fost un mister. Când s-a întors acasă, a fost un miracol. Doar că Daniel Tate nu este cu adevărat Daniel Tate. Familia însă îl primește cu brațele deschise și îi acceptă, fără să clipească, toate minciunile.

Deși povestea lui e cusută cu ață albă, mama și frații îi oferă, ca din întâmplare, explicații, scuze, informații de care să se agațe și îl protejează atunci când psihologii, polițiștii și agenții FBI îl încolțesc. De ce oare, se întreabă falsul Daniel? Ce secret teribil ascund membrii respectabilei familii Tate? Și când a devenit el, maestrul minciunilor, cel păcălit?”

Despre autoare


Cristin Terrill este licențiată în actorie la Vassar College (New York). Înainte să scrie cărți, a lucrat ca manager de teatru la Teatrul Tricycle din Londra, Shakespeare's Globe, Teatrul Woolly Mammoth din Washington D.C. și la Centrul Kennedy. În prezent predă ateliere de scriere creativă pentru copii și adolescenți.

Părerea mea

Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că o carte ar putea să se joace non-stop cu mintea mea. „Dispariţia lui Daniel Tate” a reușit să facă acest lucru. Rectific, Cristin Terrill a reușit, căci ea i-a dat viață întregii povești. Ea s-a gândit la toate detaliile necesare pentru a alcătui un întreg formidabil.

Stau și mă gândesc de câteva minute bune dacă există ceva ce mi-a displăcut la acest roman și nu găsesc nimic. Ah, am găsit! Aș fi vrut să aibă câteva zeci de pagini în plus, pentru că povestea este atât de frumos construită, încât e o adevărată plăcere să o lași pe Cristin să te conducă pe piste greșite. Are sens ce spun? Cei care au citit cartea îmi vor da dreptate, cu siguranță! Am parcurs povestea atât de repede încât cele 352 de pagini au trecut pe nesimțite, iar finalul pur și simplu m-a nimi
cit!


„Pericolul de a fi prins trecuse, dar, odată ce începi să fugi, este greu să te oprești, așa că nu am rămas niciodată prea mult într-un loc anume.”
După șase ani de la dispariția sa, Daniel Tate se întoarce acasă unde are parte de multe surprize neplăcute. După sinuciderea fostului soț al mamei și după ce al doilea a ajuns la închisoare, Jessica a intrat într-o depresie periculoasă, iar dispariția fiului ei nu a făcut altceva decât să o împingă în brațele alcoolului. Însă nici frații lui Daniel nu au ajuns prea bine, Alexis a ajuns dependentă de droguri și de câteva ori era gata să moară din cauza supradozelor, Nicholas s-a detașat de familie în cei șase ani de la răpirea lui Danny, iar când acesta s-a întors, a privit totul cu scepticism și neîncredere, iar Patrick s-a afundat în muncă pentru a evita problemele din familia sa. Singura care a rămas o influență inocentă este Mia, mezina familiei, care avea câțiva anișori când Danny a dispărut. Cu toate acestea, și ea simte într-un fel sau altul că în familia ei se întâmplă ceva ciudat, căci fetița petrece foarte mult timp cu bona, iar pe mama ei o vede tot mai rar, deși locuiesc în aceeași casă. De multe ori, Jessica nu coboară la cină și în timpul zilei este mai mereu plecată. Când se întâmplă să ajungă seara acasă, de fiecare dată este sub influența alcoolului.



Nu este un secret faptul că protagonistul nu este adevăratul Daniel Tate, ci un impostor care a apelat la acest rol pentru a duce o viață mai ușoară. În comparație cu luxul din casa familiei Tate, protagonistul nostru a dus o viață grea, în condiții precare. Tot ce știam la începutul romanului despre acest băiat era că minte cu desăvârșire. Iar mai târziu am realizat că minte pentru a supraviețui, ceea ce m-a bulversat total. Nu mai știam ce să cred, pur și simplu eram la mâna personajului. Când alegeam să îl cred, tocmai atunci îmi demonstra că nu am ales bine.

Și chiar mă bucur că această carte s-a jucat de-a dreptul cu gândurile mele, fiindcă mai rar dai de astfel de cărți. Mi-a plăcut felul în care Cristin Terrill a construit totul, felul în care a creionat personajele și acțiunea. Abia spre final mi-am dat seama de anumite detalii pe care nu le luasem în calcul, însă nu am reușit să anticipez întregul final.

Mi-a dat mult de gândit faptul că unii membri ai familiei simțeau că nu este adevăratul Danny, însă nu înțelegeam de ce nu demonstrează că cel care locuiește în casa lor este un impostor. Ce motiv ar avea să accepte ca un străin să îi ia locul lui Danny? Asta dacă nu cumva dispariția lui Daniel Tate are legătură cu un membru din familie.



„Era o îmbrățișare de familie - toți din familia Tate erau împreună - și aproape toată lumea știa că era o mare minciună.”

„Dispariţia lui Daniel Tate” este un thriller ce emană la tot pasul suspans, mister, minciuni și răsturnări de situație - care nu te vor lăsa să te oprești din citit. Este un roman care se joacă cu mintea și cu sentimentele tale, încât într-o singură secundă ajungi să treci de la agonie la extaz și invers.



RATING: 5/5


Sponsorizare

Cartea a fost oferită de Editura Corint pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii - click aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii pe pagina de Facebook și pe contul de Instagram, unde sunt foarte activi.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More

miercuri, 1 august 2018

, , , ,

Recenzie: „Aromă de august” - Ioana Ţigănilă

Titlu: Aromă de august

Autor: Ioana Ţigănilă

Data apariției: Aprilie 2018

Categorie: Literatura Română

Colecție: În afara colecțiilor

Numărul de pagini: 206

Editura: Herg Benet


Descriere

„Nu am avut o relație tocmai sănătoasă cu ai mei. Am acumulat pe parcursul vieții atât de multă mânie, care uneori se transforma în ură. Erau trăiri pe care nu ştiam, nu reuşeam să le scot din mine, deşi simțeam că îmi mănâncă, literalmente, sufletul. Cartea asta a fost ca o descătuşare, pentru mine. De cum am luat în mână un pix şi o foaie, simțeam cum mă inundă furia. În timp ce aşterneam cuvintele pe hârtie, însă, totul se transforma într-o energie pozitivă. Aromă de august îmi place să cred are un vibe bun, care sper să te cuprindă şi pe TINE. Sper să te facă să cazi pe gânduri, să priveşti mai mult în sinea ta, să reflectezi mai mult asupra unor lucruri aparent banale, dar care îți pot schimba pentru totdeauna viața. În bine. Bucăți din tine despre care ştii cumva în sinea TA, dar pe lângă care treci, ca un străin, din cauza tumultului vieții cotidiene. Şi uite aşa, pe zi ce trece, te îndepărtezi tot mai tare de TINE.

Aromă de august a luat viață de la un suflet căruia eu i-am dat viață. Fetița mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Văd zestrea asta. Uşor prăfuită, îngălbenită, acoperită de patina timpului, acolo, sus, în mansardă. O văd cum ea o deschide şi cum le citeşte în nopțile ploioase copiilor, nepoților, strănepoților. Dar este şi moştenirea mea pentru TINE, dragă cititorule. TU, copil. TU, părinte. TU, suflet.

Multă lume m-a întrebat, ținând în mână manuscrisul, de ce am ales să vorbesc despre un subiect delicat. Ei bine, puteam să evit, mai ales în vremurile astea, să povestesc ce înseamnă să trăieşti cu un musulman, astăzi. Dar nu am făcut-o. Dimpotrivă, mi s-a părut momentul ideal pentru asta. Îmi place să cred că vorbele mele vor mai şterge puțin din ura colectivă care ne atrage şi ne prinde ca într-un vârtej pe din ce în ce mai mulți dintre noi. Am uitat să fim oameni. Am uitat să ne ascultăm sufletul. Am dat prea multă putere minții, care, de cele mai multe ori, e înşelătoare.



Despre autoare


Născută la Bucureşti, pe 7 noiembrie 1986, Ioana Țigănilă a petrecut primii ani de viață în cartierul Floreasca. A urmat liceul la Şcoala Centrală, apoi Facultatea de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti şi un masterat în Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA.

A început să lucreze ca jurnalist de la vârsta de 14 ani, publicând în mai multe ziare locale și naționale. La 18 ani scria deja cu normă întreagă la săptămânalul de limba franceză Bucarest Hebdo, iar la 21 şi-a început
cariera în televiziune. La doar 25 de ani, urcă la pupitrul ştirilor Digi24. Acum are şi propria emisiune de analiză a celor mai importante evenimente de plan extern.


A urmat numeroase cursuri în străinătate, printre care cele de jurnalism organizate de The European Jurnalism Institute, sponsorizat de The Fund for American Studies, în 2009, în Cehia, Praga.


„Aromă de august” este prima sa carte. Ideea de a scrie s-a născut într-o noapte târzie de vară, la mare, şi a pornit de la Cataleya, fetiţa ei care la acea vreme avea 2 ani şi jumătate.
Ioana promite că nu se va opri aici şi că va continua cu aromele.



Părerea mea

Pentru că luna august a sosit, am revenit, bineînțeles, cu o recenzie a unei cărți numai bune pentru această perioadă. Deja probabil v-ați dat seama că este vorba despre „Aromă de august”.

Cel mai mult și cel mai mult am fost intrigată de titlul cărții, luna august fiind o lună sugestivă pentru mine. Acesta este principalul motiv pentru care i-am acordat o șansă cărții, iar mai apoi a fost dorința de a afla ideea de la care a rezultat acest titlu. Personal, titlul îmi inspiră soare, vară, relaxare, numeroase trăiri și, nu în ultimul rând, înghețată.

În urma unei conversații avute cu minunata ei fetiță, Cataleya, care își dorea cu ardoare să mănânce o înghețată cu aromă de august, Ioanei 
Țigănilă i-a venit gândul de a-i dărui ceva semnificativ atunci când aceasta va crește, și anume o carte scrisă cu dedicație pentru ea.

„Aromă de august” este o carte de tip jurnal, scrisă de însăși jurnalista Ioana Țigănilă. Deseori am văzut-o la televizor, însă nu m-am așteptat nicicând să am ocazia de a cunoaște omul din spatele sticlei. Prin această carte, Ioana ne împărtășește fragmente din viața ei înainte și după nașterea fiicei sale, Cataleya.

Recunosc că până acum nu prea am citit cărți de genul acesta, căci le prefer pe cele beletristice, dar în momentul de față mă bucur că am încercat ceva diferit și chiar mi-a plăcut. Am rezonat foarte bine cu gândurile și trăirile autoarei, căci cartea este scrisă la persoana întâi. M-am simțit de parcă aș fi fost alături de Ioana la o ceainărie și ea mi s-ar fi confesat, iar eu aș fi ascultat-o cu mare atenție.

Pe parcursul celor 206 pagini, Ioana ne împărtășește experiențele prin care a trecut cu fetița ei, momentele când a dus-o pentru prima dată la grădiniță sau când a avut febră, iar ele erau plecate într-o excursie. Mi s-a părut original faptul că a discutat și despre prejudecățile care tot circulă în România cu privire la musulmani, deoarece sunt numiți, de cele mai multe ori, teroriști, deși nu ar trebui incluși în această categorie. Am apreciat și că a fost sinceră cu cititorii săi, căci a recunoscut că și ea avea prejudecăți față de acești oameni până să își cunoască soțul. Astfel că, Ioana Țigănilă ne adresează niște cuvinte directe pentru a ne deschide ochii și a observa o altă perspectivă asupra vieții.


„Oare vârsta e singurul lucru prin care un om își câștigă respectul? Să ne înțelegem, îi respect pe bătrâni. Nu pe toți, însă. Pe cei care merită. Și să îți mai spun ceva, sunt copii pe care îi respect mai mult decât pe mulți adulți din lumea asta.”

Aș mai avea ce să scriu despre carte și, totodată, despre gândurile Ioanei, numai că nu vreau să vă răpesc această plăcere. Dacă vreți o carte lejeră, potrivită pentru o zi călduroasă de vară, dar care să vă pună măcar puțin pe gânduri, vă recomand această carte! Eu nu regret că am citit-o, căci acum privesc altfel unele subiecte abordate de autoare și am reușit și să o cunosc pe Ioana, nu jurnalista care prezintă știrile la Digi24, ci persoana din spatele camerelor de filmat.


„Uneori e mai lesne și mai sănătos să fugi de o problemă, în loc să stai și să o înfrunți.”

RATING: 5/5


* * *

Le mulțumesc atât Ioanei pentru că a scris o carte sinceră și plăcută, cât și editurii Herg Benet pentru că publică multe cărți ce merită citite.
Cartea poate fi achiziționată online de pe site-ul editurii - click aici.
Verifică disponibilitatea cărții și pe site-urile partenere: Elefant, Libris.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:
Read More