P.S: Mi-a fost foarte greu să aleg ordinea cărților, pentru că toate mi-au ajuns la inimă.
10. Sclipind la ultimul vagon, de Andreea Blându
Un tren, o destinaţie şi o persoană ne pot schimba viaţa. O întâlnire aparent banală într-un compartiment al unui tren ce duce spre Braşov devine mai mult decât mi-am imaginat. Oamenii, în general, comunică pe parcursul călătoriei, dar când ajung la destinaţie devin iar străini. Însă, asta nu s-a întâmplat şi în acest roman, între cei doi fiind o conexiune puternică.
Recenzia completă - aici.
9. Aviatoarea, de Sandra Coroian
Aviatoarea este un roman drag mie ce a reuşit să îmi transmită toate sentimentele posibile şi imposibile. Acum sunt în agonie, iar în clipa următoare ajung în extaz (şi invers).
8. Felinare stinse, de Cristina Oţel
Sorina este o tânără adolescentă de doar 17 ani, având o vârstă potrivită distracţiei, însă ea are cu totul şi cu totul alte probleme. Este o adolescentă atipică, neînţeleasă de cei din jur, neînţeleasă nici de ea însăşi care are parte de o suferinţă constantă. Părinţii ei au o părere foarte proastă despre ea, de cele mai multe ori mama ei o ceartă pe motivul că nu o să reuşească în viaţă, că este "bună de nimic". Astfel, Sorina ajunge să se desconsidere, crezând că are numai defecte şi nu mai crede în oameni şi nici în ea.
Recenzia completă - aici.
7. Milk and honey, de Rupi Kaur
Pentru mine Nerve a fost ca o gură de aer proaspăt, a fost o lectură ușoară ce m-a făcut să uit de stresul de la școală. M-am apucat de ea vinerea într-o oră la care nu făceam nimic și am terminat-o seara. Dacă ați văzut filmul, trebuie să vă spun că nu se aseamănă mai deloc cu romanul, deci puteți să îi acordați și lui o șansă. Nu vă spun mai multe despre această carte, fiindcă sunt sigură că știți deja despre ce este vorba.
„Milk and honey” este un volum de poezii ce este structurat în 4 părți: The Hurting, The Loving, The Breaking și The Healing. Mi-a plăcut mult cartea, fiindcă am dat de o profunzime aparte, chiar dacă majoritatea poeziilor sunt destul de simple. Recomand să o citiți în engleză, pentru că în română pare că își pierde din profunzime.
6. Nerve, de Jeanne Ryan
5. Ugly Love, de Colleen Hoover
4. Fata cea bună, de Mary Kubica
Recenzia completă - aici.
3. Sunt aici, de Clélie Avit
2. Cum să trăiești veșnic, de Sally Nicholls
„Numele meu este Sam. Acum, când citești asta, eu probabil că nu mai trăiesc."
Este prima propoziție de pe coperta din spate și reușește să îmi dea fiori de fiecare dată când o recitesc. Acei primi fiori au făcut ca eu să dau gata romanul în câteva ore, doar pentru a afla povestea tânărului Sam. Leucemia, o boală care încearcă să distrugă tot ce prinde, îi este dată pe nedrept lui Sam de la o vârstă fragedă și îi marchează în totalitate întreaga viață.
Recenzia completă - aici.
Recenzia completă - aici.
1. Inima mea şi alte găuri negre, de Jasmine Warga
Inima mea şi alte găuri negre este precum un pansament pus pe o rană sângerândă; la început îţi provoacă durere, dar la final reuşeşte să îţi vindece rana, aducându-ţi alinarea. Asta am simţit şi eu în cazul acestui roman . Cu cât citeam mai mult, cu atât mă simţeam mai îndurerată de situaţia lui Aysel, de viaţa mizerabilă pe care nu o merita. Sinceră să fiu, niciun om n-ar fi meritat-o.
„Să fiu sinceră, îmi petrec cea mai mare parte a timpului gândindu-mă la moarte, la uitare, la sfârşit.”
Cam acesta a fost top-ul celor mai bune cărți pe care le-am citit în 2017. Sper că v-a plăcut!
Care sunt cărțile voastre preferate din 2017? Nu ezitați să îmi spuneți!
Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Super interesante cărțile. Eu trebuie să citesc neapărat „Ugly love” și „Nerve”.
RăspundețiȘtergereChiar sunt, le recomand cu drag!
ȘtergereAi multe cărți de la autorii români, ah! Vreau și eu să mai citesc literatură română contemporană.
RăspundețiȘtergereMă bucur că avem câteva cărți în comun :)) chiar dacă nu sunt pe aceleași locuri în top.
Numărul 1 „Inima mea și alte găuri negre”??? Woah și mie mi-a plăcut mult! ♥
Da, chiar mi-am propus anul trecut să încerc și cărțile autorilor români și nu regret alegerea făcută.
ȘtergereAm adorat cartea „Inima mea și alte găuri negre”, chiar a fost cea mai frumoasă lectură a anului 2017!
Mă bucur că am găsit „Fata cea bună” și „Ugly Love” aici. Își merită locul cu onoare. Am auzit doar păreri bune despre „Aviatoarea”, curând o să pun și eu „ghiarele” pe ea! Mult succes în continuare!♥
RăspundețiȘtergereMerită să citești „Aviatoarea”, sunt sigură că ți-ar plăcea! Mult succes și ție, Ioana! ♥
ȘtergereUh, mă bucur să văd atâtea cărticele de la autori români! Din lista ta, sunt foarte curioasă de "Milk and honey".
RăspundețiȘtergereLa cât mai multe lecturi frumoase și spor în tot ce faci! *.*
O recomand cu drag!
ȘtergereMulţumesc frumos, la fel şi ţie, Roxi! ♥
Interesante titluri. Nu le-am citit, dar am câteva în bibliotecă .
RăspundețiȘtergere