Recenzie: „Dresoarea" - Cristina Nemerovschi ~ Pierdută printre cuvinte

Titlu: Dresoarea

Autor: Cristina Nemerovschi

Data apariției: Octombrie 2017

Categorie: Literatură Română

Colecție: Radical din 7

Numărul de pagini: 280

Editura: Herg Benet

Descriere

„Ludmila, o tânără dresoare de lei și tigri din Ucraina, vine să lucreze la circul din București. Cu multe speranțe, dar și cu un trecut tulburat și apăsător, ea împrumută prenumele celebrei Lidia Jiga, a cărei poveste o fascinează.

În ciuda pasiunilor pe care le stârnește, de la insistentul Marius și temperamentalul Iuri, până la un admirator secret care îi lasă flori în fiecare zi la intrarea în circ, în sufletul dresoarei pare a fi loc pentru o singură persoană: sora ei, Oksana, dispărută după un accident ce a marcat viața tuturor celor apropiați. Deși o bănuiește pe Oksana că este vinovată pentru accident, Ludmila nu vrea decât să-și reîntâlnească sora și să o ierte.

Demonii interiori scot însă colții pe nepregătite, iar trecutul revine violent și pustiitor, amenințându-i viața. “Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?” este întrebarea care o bântuie.

Un thriller psihologic captivant despre împăcarea cu propriul sine, traume negate, bucuria de a trăi, pasiune și libertate.”

Părerea mea

Cu toții știm cât de controversate sunt cărțile Cristinei Nemerovschi, însă asta nu m-a împiedicat să le dau o șansă. Și mă bucur că am făcut-o!

Când cei de la editura Herg Benet mi-au oferit oportunitatea de a-mi alege cărțile pentru recenzii, nu puteam să nu aleg și „Dresoarea", de Cristina Nemerovschi. Mai citisem eu primul volum din trilogia „Ultima vrăjitoare din Transilvania" (celelalte volume își așteaptă rândul pentru a fi citite și recenzate) și îmi doream să cunosc și alt gen pe care îl adoptă autoarea. O coperta simplă, dar care îți inspiră mister, însoțită de o descriere care te face să te întrebi ce s-a întâmplat cu Ludmila în copilărie.

Ludmila este o tânără femeie, în vârstă de 29 de ani, care a trebuit să își ia viața în propriile mâini încă de pe la 15-16 ani, după ce părinții ei au murit.

Ludmila și sora ei mai mică, Oksana, au avut o copilărie sfâșietor de dureroasă. Tatăl lor era mai mereu beat și le lovea ca și cum ar fi fost niște saci de box, iar mama fetelor nu încerca să le apere în niciun fel. Ba mai mult, și ea îl determina să continue, spunându-le că așa merită, poate fiindcă așa scăpa ea de bătaie. Cele două surori nu au avut dragostea pe care orice copil ar fi meritat-o. Abuzurile, bătăile și jignirile erau constante în viața lor.

„Uneori, mi se pare că toată iubirea care mi-a fost răpită în copilărie, iubirea de care ar fi trebuit să am parte mi s-a adunat în interior într-un glob multicolor și scânteiază de acolo cu putere, împrăștiind viață în jurul meu. Pentru că doar iubirea e ceea ce împinge viața să meargă mai departe."

Până într-o zi când totul s-a sfârșit, iar Ludmila era liberă. De Oksana nu știa nimic, nu știa sigur dacă și ea fusese la locul accidentului, căci nimeni nu îi găsise cadavrul. Avusese loc un accident, iar părinții acestora muriseră, fiind prinși în ghearele focului ce îi mistuiau. Timp de o săptămână de la acel accident, Ludmila a căutat-o cu disperare pe sora ei de 13 ani, însă nici urmă de ea. Cu speranța că Oksana este vie și că poate se vor revedea cândva, își continuă drumul, încercând să se angajeze la un circ, pentru a-și urma pasiunea: aceea de a lucra cu animale sălbatice. Nu i-a fost ușor deloc, a întâmpinat obstacole la tot pasul, dar niciodată nu s-a dat bătută. Gândul că Oksana ar putea să fie pe undeva, îi dădea speranță și curaj.

În cele din urmă a părăsit Ucraina, țara natală, și a ajuns să lucreze la un circ cunoscut din București. Oamenii veneau împreună cu copiii săi la circ, de cele mai multe ori, numai pentru a o vedea pe celebra dresoare, Ludmila. Acolo a ales să aibă un alt nume de scenă, fiindcă numele ei i se părea prea lung. Așa că a ales numele acesta: Lidia Jiga. Auzind povestea Lidiei și felul în care a murit, nu s-a speriat și, ba mai mult, dorea să arate câte are în comun cu adevărata Lidia și că istoria nu se va repeta și în cazul ei.

„Îmi plăcea la nebunie că locuise în casă cu animalele pe care le dresa, așa cum era și visul meu. Părea o persoană fascinantă, pe care mi-ar fi plăcut enorm să o cunosc. Povestea ei te inspira, bine, te și întrista, dar mai mult ca orice rămânea la final inspirația. O femeie care a trăit așa cum și-a dorit. Care a riscat și a fost autentică.”

Din punct de vedere profesional, Ludmila era fericită. Era dresoarea celor mai dificile animale sălbatice, Ruslan și Shakira. Shakira era o frumoasă leoaică în vârstă de 4 ani, pe când Ruslan era un triglu bengalez ce avea 8 ani.

„Se zice că secretul fericirii este să îți alegi meseria în așa fel încât să ajungi să fii plătit făcând ceea ce ai fi vrut să faci pe gratis. Visul meu se îndeplinise; din punctul acesta de vedere, aveam fericirea de pe lume."

„Mă gândeam foarte mult în ultimul timp la ce înseamnă să îmblânzești pe cineva. Cum poți da deoparte pornirile rele, crude, ca să rămână doar ceea ce este acceptat în societate. La cum mă îmblânzisem pe mine, cum îmi domolisem amintirile, chiar cu riscul de-a le schingiui, de a da deoparte multe dintre ele, numai pentru a putea continua să trăiesc cu mine.”

Încercase de-a lungul timpului să își oprească amintirile, să își uite trecutul, pentru a nu resimți durerea acelor clipe. Însă coșmarurile din fiecare noapte nu îi dau pace. O voce o tot întreabă: “Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?”, iar ea nu știe răspunsul și vrea ca acea voce să nu mai apară în viața ei.

Odată ajunsă la circul din București, leagă câteva prietenii, cunoaște oameni noi, unii buni, iar alții mai puțini buni. Spre exemplu, Marius - a fost o încercare de a fi cu acel băiat ca mai apoi să nu mai scape de el, fiind mereu disperat după ea.

Dacă vreți să știți adevărata poveste a Ludmilei și ce s-a întâmplat pe când aceasta avea 15-16 ani, vă invit să citiți romanul!

„Dresoarea" este o carte misterioasă, de la început până la sfârșit. Nu vei fi convins de nimic până nu termini romanul, ceea ce e un punct forte pentru Cristina Nemerovschi. Mi-a plăcut felul în care autoarea scrie, simplu, dar profund, fiecare cititor regăsindu-se în povestea frumos-conturată de către Cristina.

„Dresoarea" nu e o carte pe care o citești, e o carte pe care o trăiești. Este o lecție de viață despre tristețe, suferință, împăcarea cu propriul trecut, pasiune, libertate și nu în ultimul rând, despre iubire.

Citate preferate

„Poate că există lucruri pe care trebuie să ne abținem să le îmblânzim. Trebuie să le confruntăm așa cum sunt, brute, sălbatice, diferite, pentru că frumusețea poate fi și așa.”

„Trebuie să se schimbe ceva radical în viața ta ca să înțelegi că până atunci nu ai trăit la capacitate maximă.”

RATING: 5/5