Recenzie: „Delirium” (Delirium, #1) - Lauren Oliver ~ Pierdută printre cuvinte

Titlu: Delirium

Autor: Lauren Oliver

Traducere: Iris Manuela Gîtlan-Anghel

Data apariției: 19 Mai 2014

Categorie: Distopie, Romance

Colecție: Young Adult

Numărul de pagini: 432

Editura: Nemira

Descriere

„Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci.
Și întotdeauna am crezut asta.
Până acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fractiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

Despre autoare

Lauren Oliver este autoarea unui bestseller New York Times intitulat Before I Fall, care a câștigat și Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year. Delirium, al doilea volum pe care l-a semnat, este prima carte dintr-o trilogie și se află, și ea, pe lista de bestselleruri New York Times. Lauren Oliver a studiat literatura și filosofia la University of Chicago. În prezent este scriitoare profesionistă și locuiește la New York.

Părerea mea

La sugestia unei prietene, m-am decis să îi acord o șansă acestei trilogii. Sinopsisul primului volum m-a făcut să îmi doresc să încerc această distopie. Acum, după ce tocmai am terminat primul volum, vă mărturisesc că am nevoie disperată de următoarele cărți.

Când am pășit pe tărâmul acestei distopii, nu credeam că va ajunge să îmi placă atât de mult, să mă simt în sincron cu personajele, ale căror trăiri se schimbă de la o stare la alta în momentele culminante. Cu puține așteptări încă din primele capitole, am sperat că acțiunea va deveni mai tensionată și palpitantă. Și chiar așa a fost! Aș fi regretat amarnic dacă aș fi dat cu piciorul la o astfel de trilogie, numai din cauza începutului.

Adevărul este că multă lume abandonează cărțile care, la prima vedere, par a fi plictisitoare, ele fiind de fapt captivante la un moment dat, dacă le dai o șansă. Așa am simțit și eu față de „Delirium”. Mă tot întrebam de ce să mai trag de mine ca să o citesc, când pot citi ceva ce mă atrage de la început până la sfârșit. Și totuși, treptat observam că începe adevărata acțiune și de atunci nu am mai putut lăsa cartea din mâini până nu am terminat-o.

Ceea ce îmi place la mine este faptul că nu mă dau bătută; urăsc să abandonez o carte, cu atât mai mult dacă mă atrage povestea din spatele sinopsisului. Recunosc, un sfert din carte l-am citit în cam 2-3 zile, iar restul în câteva ore. Ca să vă dați și voi seama că părerea mea de la început s-a schimbat complet.

Pe parcursul primelor 100 de pagini am avut câteva tentative de a abandona cartea și de a trece la alta, însă mă bucur că nu am făcut-o. La început povestea mi se părea destul de plictisitoare și simțeam că îmi pierd timpul degeaba, așteptând să se întâmple ceva care să mă facă să dau pagină după pagină. Am citit 50 de pagini, apoi 100 și nu consideram a fi ceva interesant. Asta până am făcut eu cunoștiință cu miezul acțiunii, ajungând să o îndrăgesc pe protagonistă și să fiu pe aceeași lungime de undă cu ea. După primele 100 de pagini, aproximativ, ajunsesem să am disperată nevoie de a afla ce se întâmplă mai departe.

Primul volum al trilogiei, „Delirium”, urmărește povestea unei tinere adolescente în vârstă de 17 ani care, în mai puțin de o jumătate de an, va fi supusă unei intervenții chirurgicale pentru a scăpa de boala numită amor deliria nervosa; adică pentru a evita dragostea și efectele sale. Societatea din Portland, locul în care se desfășoară acțiunea, este de părere că dragostea reprezintă o boală gravă ce trebuie vindecată fără doar și poate, fiind periculoasă pentru populația statului.

Lena Haloway duce o viață dificilă. După moartea ambilor părinți, tânăra adolescentă trăiește alături de mătușa, unchiul și verișoarele ei. De mai bine de 17 ani a visat la momentul când va scăpa de posibila boală a sentimentelor și se va stabili la casa ei, având propria familie. Harnică și ascultătoare, Lena se simte îndatorată față de rudele care au crescut-o de când rămăsese orfană și nu vrea să le creeze niciun fel de probleme.

„Au trecut șaizeci și patru de ani de când președintele și guvernul au definit dragostea ca fiind o boală gravă și patruzeci și trei de ani de când oamenii de știință i-au găsit leacul. Toți membrii familiei mele au suferit deja operația. Sora mea mai mare, Rachel, a fost vindecată în urmă cu nouă ani. Pentru că este imună la dragoste de atâta amar de vreme, spune că nu-și mai amintește nici măcar simptomele. Eu sunt programată pentru intervenția chirurgicală peste exact nouăzeci și cinci de zile, pe data de 3 septembrie, ziua mea de naștere.”

Însă, cu cât timpul trece, iar intervenția chirurgicală se apropie, Lena face cunoștiință cu adevărata lume în care trăiește. Observă cu groază și uimire că societatea pe care a considerat-o o viață întreagă corectă, este, de fapt, brutală. Încetul cu încetul minciunile referitoare la liderii societății apar, îndoielile fiind prezente în mintea Lenei cu mult timp în urmă, dar nu le acordase importanță. Vrea doar să ducă o viață liniștită și fericită, făcând operația care va evita boala.

„În clipa aceea îmi dau seama de amploarea uluitoare a minciunii în care am trăit până atunci, de faptul că orașul este străjuit de perimetri întregi de minciuni.”

Din punctul meu de vedere, fericirea nu ar exista fără suferință și viceversa. Cum putem să spunem că suntem fericiți dacă noi nici nu am avut contact cu tristețea? Cum să știm noi ce e adevărata fericire dacă nu experimentăm? Pentru că viața la asta se rezumă, la reușite, eșecuri și lecții. Din fiecare greșeală învățăm ceva. Nu putem evolua dacă nu încercăm.

„Îți afectează rațiunea, împiedicându-te să mai gândești limpede sau să iei decizii chibzuite privind propria-ți bunăstare.”

Alex, misteriosul băiat pe care îl vede prima dată protagonista în timpul examenului pentru operație, este cel care îi oferă Lenei noi teorii în ceea ce privește societatea rigidă ce o înconjoară. Lena realizează, în cele din urmă, că dragostea merită orice compromis și sacrificiu pentru a o avea. Mai mult, e dispusă să lupte pentru a nu înceta să iubească. Da, v-ați prins! Între Alex, cel care pretindea că este vindecat, și Lena se formează o legătură strânsă, cea a dragostei. Odată creată, nu mai poate fi nimicită. Sau oare poate?

„Cel mai cumplit lucru dintre toate: dragostea ucide fie că i-ai căzut sau nu în mreje.”

Mi-a plăcut modul în care Lauren Oliver a creionat personajele, realist, cu trăsături comune, dar care se fac remarcate prin acțiunile sale. Lena, de la fata cuminte ce respectă toate regulile impuse de societate, ajunge la fata care ar încălca orice regulă pentru fericirea ei alături de Alex. Încălcarea orei de stingere pentru cei nevindecati este o regulă simplă pe care o încalcă, comparând cu celelalte reguli pe care le abate.

În afara celor doi, mi-a mai plăcut de Hana, prietena cea mai bună a Lenei. Deși are un statut social mai avantajos, spre deosebire de protagonista trilogiei, aceasta nu o consideră inferioară ei, ba chiar îi este alături în momentele grele și ar face orice pentru binele prietenei sale. Prietenia dintre cele două fete este sinceră și, deși trec prin unele momente care le îndepărtează, sunt mereu acolo una pentru cealaltă, oferindu-și sprijin reciproc.

„Delirium” este un prim volum al trilogiei care te poartă spre o lume în care dragostea este o boală, o boală care poate ucide pe oricine iese în cale, dar care îți arată adevărata valoare a iubirii și adevăratele sale efecte. Deși este pură ficțiune, „Delirium” îți demonstrează că o lume fără durere, fără iubire, ar fi sumbră și întunecată.