Titlu original: We Were Liars
Autor: E. Lockhart
Traducere: Ana-Maria Man
Anul apariției: 2014
Categorie: Young Adult
Colecție: Fiction Connection
Numărul de pagini: 264
Editura: Trei
Descriere
„O familie frumoasă şi distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabilă şi îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoşii, a căror prietenie se dovedeşte a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.”
Citeşte Mincinoşii. Şi dacă te întreabă cineva cum se sfârşeşte, minte, pur şi simplu!
Despre autoare
Părerea mea
O carte bună e aceea care te pune pe gânduri chiar și după ce ai terminat-o. Cu așteptări foarte mari încă de la început, auzind de la mai mulți apropiați că le-a plăcut, m-am gândit să o încerc și eu. Deși stilul de scriere al autoarei este lejer în această carte, până să ajung la adevărata acțiune mi s-au părut întâmplările cam plictisitoare; am avut imboldul de a continua fiindcă auzisem că finalul face toată cartea, ba chiar am fost avertizată să îmi pregătesc șervețelele. Și acum că am terminat cartea la aproape două noaptea, le dau dreptate. Pentru ultimele 50 de pagini chiar merită citit acest roman, cu atât mai mult că se citeşte foarte repede.
Dacă la început nu prea exista o acțiune propriu-zisă, fiindu-ne prezentate întâmplări zilnice din timpul vacanțelor de vară, la sfârșit totul începea să prindă contur și nu mă mai puteam dezlipi de carte. Trebuia să știu ce se întâmplă cu Mincinoșii.
Vă întrebați cine sunt mincinoșii? Ei bine, mincinoșii sunt patru tineri de 17 ani care își petrec fiecare vară împreună pe Insula Beechwood.
Acest grup este format din trei verișori (Cadence - protagonista cărții -, Johnny și Mirren) și un prieten de-al lui Johnny, Gat.
N-avem niciun criminal.
N-avem niciun dependent.
N-avem niciun ratat.
Familia Sinclair e compusă din indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul dintre noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare. Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată.
Trăim, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”
Așa începe cartea. Încă de la prima pagină citită mi-am dat seama că în spatele imaginii unei familii frumoase stă ascuns un secret, un secret pe care am așteptat cu nerăbdare să îl descopăr.
Vara cu numărul 15 a fost una plină cu peripeții. A avut loc un accident care a afectat și schimbat familia Sinclair, însă Cadence nu își mai amintește nimic.
„Mă doare capul tot timpul. Nu știu ce să fac să înceteze durerea. Pastilele nu funcționează. Cineva îmi despică creștetul capului cu toporul, un topor tocit, care nu reușește să-mi străpungă craniul dintr-o singură lovitură. Oricine îl mânuiește, ajunge să-mi hăcuiască țeasta, lovind o dată și încă o dată, dar nu tot timpul fix în același loc. Am o mulțime de răni.”
În schimb, în vara cu numărul 17, Cady se întoarce pe Insula Beechwood și totul i se pare diferit față de acum doi ani. Casele. Decorul din casa bunicilor. Copacii. Totul e schimbat.
„Și aveam chestii scrise pe mâini. Un citat care îmi plăcuse. Pe stânga: Trăiește. Pe dreapta: în prezent.”
„Este insula noastră. Aici, într-un fel, vom fi întotdeauna tineri.”
RATING: 5/5
Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.
Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
A fost printre primele lecturi fizice pe care le-am savurat. Ce să zic...avem opinii diferite de data aceasta, draga mea. Mă bucur că ți-a plăcut!
RăspundețiȘtergereÎncă nu știu dacă să citesc sau nu romanul acesta. Dar poate pentru că e scurt și emoționant, îi voi acorda o șansă. :)
RăspundețiȘtergere