
Coordonatori: Marius Chivu & Radu Vancu
Data apariției: 8 Februarie 2017
Categorie: Poezie
Colecție: Cuaternar
Format: Hardcover
Numărul de pagini: 208
Editura: Nemira
Descriere
„Cele 111 poeme de dragoste scrise de tot atâția scriitori și scriitoare acoperă nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească. Cel mai vechi poem datează din anul 1785, iar cel mai nou, din 2015. Această antologie reflectă o întreagă literatură (poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori) și totodată oferă nenumărate surprize. Dat fiind conținutul sentimental explicit, recomandăm lectura în intimitatea cuplului; iar pentru o viață publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!”
Părerea mea
Motivul pentru care am ales să citesc această carte a fost coperta ei. Deși se spune că nu trebuie să judeci o carte după copertă, eu întotdeauna mă las ghidată de instinct. Dacă îmi place aspectul unei cărți, sunt șanse foarte mari ca acea carte să fie pe gustul meu.
Nu mai citisem poezii de foarte mult timp și am simțit că a venit momentul unei astfel de cărți. Chiar dacă sunt adepta romanelor, din când în când îmi place să mai citesc și poezii, cu atât mai mult dacă sunt de dragoste.
Cartea este structurată în trei părți, fiecare parte fiind ilustrată de câteva cuvinte extrase din unele poezii.
1. Începuturi, împliniri, înălțări
„acum de când te iubesc”
2. Îndoieli, însingurări, încheieri
„dat mi-e să plec din iubire”
3. Întrebări, întoarceri, însemnări
„un adaos la iubire”
Mi s-a părut o idee autentică aceea de a selecta atât poezii vechi (cea mai veche poezie datează din anul 1785), cât și poezii actuale (cea mai nouă din 2016). O carte de numai 208 pagini a reușit să cuprindă în esența ei 230 de ani de poezie din literatura română.
Datorită acestei antologii, am făcut cunoștință cu poeți nemaiauziţi de mine până acum, dar am dat și de câțiva mari clasici de la noi din țară: Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Anton Pann și mai sunt și alții, însă numai aceștia mi-au venit acum în minte.
Se poate citi foarte ușor, în câteva ore, însă eu mi-am dorit să o lecturez încet, să meditez asupra celor citite. Mi-am dorit să nu minimalizez în vreun fel profunzimea poemelor, de aceea am terminat de citit cartea în patru zile.
Ce nu mi-a plăcut și ce m-a determinat să nu îi dau un rating maxim a fost faptul că la unele poeme, oricât le-aș fi recitit, tot nu aș fi înțeles conținutul din spatele lor, dar vreau să revin asupra lor peste câțiva ani și să îmi dau seama dacă din cauza vârstei mele nu le-am înțeles.
Această antologie ilustrează cel mai profund sentiment din toate timpurile, și anume iubirea, precum și fericirea, tristețea, suferința, nostalgia, melancolia și meditația interioară.
RATING: 4/5
Sponsorizare
Cartea a fost oferită de Editura Nemira pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Dacă v-am convins să o citiţi, cartea poate fi comandată de aici, cu 50% reducere numai astăzi.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii şi pe pagina de Facebook.
Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!