Recenzie: „Uniţi pe vecie” - Taylor Jenkins Reid ~ Pierdută printre cuvinte

Titlu: Uniţi pe vecie

Titlu original: Forever, Interrupted

Autor: Taylor Jenkins Reid

Traducere: Carmen Ion

Data apariției: 3 Decembrie 2015

Categorie: Romance

Numărul de pagini: 336

Editura: Corint

Imprint: Leda

Descriere

„Elsie Porter este o fată obişnuită de douăzeci şi ceva de ani, şi totuşi ceea ce i se întâmplă este departe de a fi ceva obişnuit.

Într-o zi ploioasă de 1 ianuarie, se duce să cumpere o pizza şi acolo îl cunoaşte pe fermecătorul Ben Ross. Chimia dintre ei e fulgerătoare. Ben nu poate aştepta nici măcar douăzeci şi patru de ore ca să o sune şi în câteva săptămâni cei doi sunt îndrăgostiţi lulea. Iar în mai, Elsie şi Ben pleacă în Las Vegas şi se căsătoresc.

După doar nouă zile, Ben, aflat pe bicicletă, este lovit de un camion şi moare. Elsie aude ambulanţa din apartament, dar, până să coboare, Ben a fost deja dus la spital. Acolo, Elsie trebuie să o înfrunte pe Susan, soacra pe care nu o văzuse niciodată şi care nu ştie de existenţa ei.

Împletind povestea de dragoste a lui Elsie şi Ben cu procesul de vindecare a lui Susan şi Elsie, Uniţi pe vecie ne aminteşte că există mai multe căi de a găsi fericirea.”

Părerea mea

Citisem acum ceva timp, nu mult, ce-i drept, „Fericiți pentru totdeauna?”, de Taylor Jenkins Reid, și mi-a plăcut atât de mult, încat am zis să citesc și celelalte cărți scrise de ea.

Așa că le-am spus celor de la editură că mi-ar plăcea să citesc mai multe cărți de la ei, printre care și „Uniți pe vecie”, iar ei mi-au făcut frumoasa surpriză de a le trimite pe toate, inclusiv pe aceasta. Deși prima carte pe care am citit-o de la această autoare mi-a plăcut mult mai mult, am cuvinte de laudă și pentru aceasta. Ba chiar, din câte am aflat, „Uniți pe vecie” este o carte de debut a autoarei. Sper să nu mă înșel, însă sunt sigură că a fost scrisă înaintea cărții „Fericiți pentru totdeauna?”. Am observat o evoluție literară a scriitoarei, comparând, astfel, cele două cărți și modurile lor de redactare.

Pur și simplu am o pasiune pentru cărțile de dragoste, ba mai mult, pentru cărțile triste, realiste, care exprimă adevăratele sentimente și emoții ale unui om în diverse situații. Când am citit descrierea cărții și am descoperit că soțul protagonistei moare încă de la început, m-am întristat, doar că asta nu m-a împiedicat să îi acord o șansă romanului. Poate multe persoane ar fi renunțat la ideea de a o lectura, dar nu și eu. Chiar m-a ademenit să aflu adevărata poveste din spatele sinopsisului, știind încă de la început că aveam să dau peste emoții reale, întâlnite chiar și în viața de zi cu zi, dure, chiar și năucitoare.

Este un roman care nu te învață cum să reușești să faci față suferinței, ci este un roman care te învață că mai devreme sau mai târziu, totul se va rezolva. Este povestea unei tinere care și-a pierdut soțul și care nu poate accepta această pierdere. Poate chiar în momentul de față o persoană trece prin exact aceeași situație, pentru că viața nu e nici pe departe roz, oricât ne-am dori. Într-o simplă secundă viața unui om drag se poate încheia, iar noi cu ce rămânem? Cu amintirile. Cu imaginea omului dinaintea evenimentului care ne-a schimbat total cursul vieții.

Când viața te izbește atât de mult dintr-o dată, ce rămâne să faci?

Elsie Porter este o tânără femeie, căsătorită numai de o săptămână și două zile, ce rămâne văduvă în urma accidentului pe care l-a avut Ben, soțul ei.

Vinovăția o copleșește pe Elsie. Gândul că Ben a murit din cauza dorinței sale copilărești o macină și nu îi dă pace. Se gândește des la faptul că dacă nu ar fi avut ea poftă de niște cereale, el ar fi fost în viață, alături de ea.

Acțiunea se desfășoară pe parcursul celor două fire narative care urmăresc atât începutul poveștii dintre cei doi, cât și sfârșitul lor, odată cu moartea lui Ben. Mi-a plăcut că astfel am cunoscut-o pe Elsie - tânăra femeie, proaspăt căsătorită cu alesul inimii sale -, pe de o parte, și pe Elsie - văduva lui Ben -, pe de altă parte.

Elsie și Ben s-au cunoscut pentru prima dată pe 1 Ianuarie, la o pizzerie, ambii așteptând la coadă pentru a-și primi mâncarea comandată. Elsie tocmai ce își rearanjase mobila prin casă, obicei pe care îl are la începutul fiecărui an, și și-a comandat telefonic o pizza, însă fiindcă ar fi ajuns prea târziu, hotărăște să meargă personal să o cumpere. Cei doi au început să vorbească, făcând fel de fel de glume, la final Ben cerându-i numărul de telefon. Ben nu rezistă prea mult și după câteva ore o sună pentru a o invita în oraș, iar în câteva zile cei doi sunt de nedespărțit.

Relația lor evoluează repede, în câteva luni de la prima întâlnire cei doi se mută împreună, la scurt timp se căsătoresc și după numai nouă zile, Elsie devine văduvă și abia atunci își va vedea soacra, cele două necunoscandu-se până atunci. Și în plus, mama lui Ben nici nu știa de relația lui Ben, cu atât mai mult de căsătoria dintre el și o fată.

Cele două sunt puse față în față la spital, în salonul lui Ben. La început mama bărbatului nu o crede când Elsie îi spune că ea este soția lui Ben, ba mai mult, are o atitudine rece și dură față de nora sa. Momentul cu adevărat tensionat îl reprezintă momentul când lucrurile lui Ben trebuie împărțite. Iar odată cu lucrurile, și amintirile care le mai leagă de tânărul decedat. Ambele își doresc să dețină lucrurile lui Ben, dar cine le va primi?

Întrebarea pe care mi-am tot pus-o până la sfârșit este următoarea, de ce nu i-a povestit Ben mamei sale despre relația dintre el și Elsie? Oare ce îl împiedica să îi spună?

Vor putea cele două femei care au făcut parte din viața bărbatului să se înțeleagă? Cel puțin de dragul omului iubit de amândouă? Nu spun mai multe, ci doar că răspunsurile le veți găsi numai în carte.

„Uniţi pe vecie” este o lecție de viață pentru oricine, este o poveste de dragoste ca o supernova; începe repede și se încheie tot la fel de repede. Este despre dragoste și moarte, despre fericire și durere. Pe scurt, despre viață și greutățile pe care trebuie să le parcurgem...