Titlu original: P.S. I still love you
Autor: Jenny Han
Traducere: Teodora Constantinescu
Anul apariției: 2015
Categorie: Romance, Young Adult
Colecție: Fiction Connection
Numărul de pagini: 376
Editura: Trei
Descriere
„Lara Jean nu se aştepta să se îndrăgostească de-adevăratelea de Peter. Doar se prefăceau că sunt iubiţi, dar apoi lucrurile au devenit serioase. Acum ea nu mai ştie ce să creadă.
Când un băiat din trecut se întoarce în viaţa ei, Lara Jean îşi regăseşte sentimentele pentru el.
Oare o fată poate să fie îndrăgostită de doi băieţi în acelaşi timp?”
În această continuare sensibilă şi emoţionantă a bestsellerului internaţional „Tuturor băieţilor pe care i-am iubit” (Ed. Trei, 2015) vedem iubirea prin ochii frumoasei Lara Jean. Dragostea nu e niciodată uşoară, dar poate că asta o face atât de minunată.
Părerea mea
După finalul primului volum care m-a pus pe jar, am tânjit după continuarea seriei. Noroc cu prietenii de la Libmag care mi-au dat ocazia de a citi următoarele volume, motiv pentru care trebuie să le mulțumesc.
Având în vedere că vă povestesc despre cartea a doua, vă avertizez că vor fi menționate și detalii din primul volum, fiindcă altfel nu aș avea cum să fac această recenzie.
Având în vedere că vă povestesc despre cartea a doua, vă avertizez că vor fi menționate și detalii din primul volum, fiindcă altfel nu aș avea cum să fac această recenzie.
Jenny Han a avut plăcerea de a ne tortura, de a ne face să tânjim după volumul următor, pentru că au rămas unele situații într-un punct important, nicicum încheiate. Și acest volum, bineînțeles, urmărește povestea de dragoste dintre Lara Jean și Peter Kavinsky, o poveste ce a început mai mult ca o joacă, însă treptat și-a schimbat semnificația.
După evenimentele petrecute în excursia din iarnă, cei doi sunt conștienți de faptul că între ei nu se mai află un pact, ci niște sentimente care pot fi zdruncinate odată cu postarea publicată de către un necunoscut a unei scene tandre dintre cei doi în jacuzzi. Cei doi aveau parte de primul lor sărut real, dar a fost distrus încă din clipa în care au apărut fel de fel de filmulețe și poze indecente. Deși nu au făcut altceva în afară de a se săruta, restul liceului este ferm convins că cei doi au întreținut relații sexuale în acel jacuzzi.
În cele din urmă reușesc să treacă și de acest eveniment împreună, iar cu timpul devin un cuplu invidiat, însă toată lumea știe că secretele dăunează unei relații. Sau poate că Peter nu știe asta... Vă spun doar că între cei doi se află mereu fosta iubită a lui Peter, Genevieve, care împarte cu iubitul Larei un trecut îndelungat; fapt nu tocmai plăcut pentru Lara, care știe că Peter nu este complet sincer cu ea.
„Îndrăgosteşte-te, dacă vrei, dar protejează-ți inima. Astfel de lucruri par să fie pentru totdeauna, dar nu-i așa. Dragostea se duce sau uneori oamenii o iau pe alte căi, fără să vrea. Nimic nu e sigur.”
Ajunge la limita răbdării în momentul în care îi zărește pe cei doi foști iubiți îmbrățișați. Mișcare greșită, Kavinsky, căci sub impulsul nervilor, Lara se desparte de el și începe să iasă cu un vechi prieten, John McAmbroise. John este unul dintre băieții pentru care Lara a avut sentimente cu mult timp în urmă. Chiar și el a primit scrisoarea de dragoste scrisă de Lara Jean și acum totul e pe cale de a se schimba, căci se pare că protagonista noastră nu îi este chiar indiferentă lui John, iar asta îi provoacă gelozie lui Peter și teamă, multă teamă. Nu vă spun mai mult, ci doar că merită să citiți și volumul acesta, fiindcă veți întâlni mult mai multe situații palpitante pe care știu că le adorați.
„Oamenii vin și pleacă din viața ta. Pentru o vreme, ei sunt întregul tău univers, sunt totul. Și într-o zi încetează să mai fie așa. N-ai de unde să știi cât timp îi vei putea avea lângă tine.”
Sponsorizare
Cartea a fost oferită de librăria Libmag pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile lor, puteţi urmări noutăţile librăriei şi pe pagina de Facebook.
Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!












TREBUIE SĂ CITESC MUSAI SERIA ASTA!!!!!!
RăspundețiȘtergereExcelenta recomandare, big like pentru recenzie :D
RăspundețiȘtergereSuper review-ul ;)
RăspundețiȘtergereEști cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată, mi-ai adus înapoi soțul când credeam că nu se va întâmpla nimic și nu vom mai fi împreună. Îți doresc foarte mult să-ți apreciez munca, Dr. Dawn. Am trecut prin o serie de situații nefericite în procesul de a mă reîntoarce la iubitul meu. Vei avea mereu binecuvântările și rugăciunile mele pentru această vrajă puternică pe care ai făcut-o pentru mine și soțul meu. Nu ezita să mă contactezi.
RăspundețiȘtergereIată numărul de WhatsApp al Dr. Dawn: (+2349046229159) pentru cei care au dificultăți în relația/căsnicia/viața lor, chiar dacă este vorba de probleme de fertilitate, cazuri curente, numere câștigătoare la loterie etc.
Whatsapp: +2349046229159
Email: dawnacuna314@gmail.com
Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte plină de bucurie din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr. Saguru, ajutându-mă să-l recuperez pe fostul meu soț cu ajutorul vrajei sale magice și de dragoste. Am fost căsătorită timp de 6 ani și a fost teribil pentru că soțul meu mă înșela cu adevărat și dorea să divorțeze, dar când am dat peste e-mailul Dr. Saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fostul soț și să-și repare relația și să-i facă pe oameni fericiți în relațiile lor, i-am explicat situația mea și apoi i-am cerut ajutorul, dar spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată-mă acum sărbătorind, pentru că soțul meu s-a schimbat complet și definitiv. Vrea mereu să fie alături de mine și nu poate face nimic fără cadoul meu. Mă bucur cu adevărat de căsnicia mea, ce sărbătoare minunată. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr. Saguru este cu adevărat un vrăjitor adevărat. AVEȚI NEVOIE DE AJUTOR, CONTACTAȚI-L PE DOCTORUL SAGURU ACUM PRIN EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com El este singurul răspuns la problema dumneavoastră și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră. Și este, de asemenea, perfect în
RăspundețiȘtergere1 VRĂJĂ DE DRAGOSTE
2 CÂȘTIGĂ-ȚI FOSTUL ÎNAPOI
3 FRUCTUL PÂNTECUI
4 PROMOVARE VRĂJĂ
5 PROTECȚIE VRĂJĂ
6 VRĂJĂ ÎN AFACERI
7 VRĂJĂ PENTRU UN TREBUI BUN
8 VRĂJĂ PENTRU LOTERIE ȘI VRĂJĂ PENTRU CAZURI JUDEȚENIERE
Relația mea se destrăma din cauza comunicării deficitare. Sincer, credeam că nu mai există nicio speranță pentru noi, pentru că ne îndepărtasem atât de mult unul de celălalt. După ce am cerut îndrumare de la Ilekhojie, totul a început să se schimbe. Am fost învățați cum să comunicăm cu răbdare, să reconstruim încrederea și să gestionăm conflictele într-un mod mai sănătos. Sfaturile au fost practice, sincere și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Nu a fost o transformare peste noapte, dar cu angajament, relația noastră a devenit treptat mai puternică ca niciodată. Astăzi, ne înțelegem mai bine, rezolvăm dezacordurile pașnic și am recăpătat dragostea și fericirea pe care odinioară credeam că le-am pierdut. Sunt cu adevărat recunoscător pentru impactul pozitiv pe care Ilekhojie l-a avut asupra relației noastre și aș recomanda cu bucurie îndrumarea oricui trece prin provocări similare. WhatsApp la +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereNu mi-am imaginat niciodată că soția mea se va întoarce după ce fuseserăm separați timp de aproape 2 ani. Mă simțeam cu inima frântă și epuizasem toate eforturile pentru a mă împăca. Un prieten mi-a făcut cunoștință cu Ilekhojie, a cărui îndrumare m-a încurajat să abordez situația cu răbdare, comunicare sinceră și speranță. În timp, tensiunea dintre noi s-a diminuat și am început să vorbim din nou. Acele conversații au dus la înțelegere, iertare și, în cele din urmă, soția mea a decis să se întoarcă acasă. Relația noastră este încă în creștere, dar acum ne confruntăm împreună cu provocări cu un angajament și un respect reînnoite. Sunt profund recunoscător pentru sprijinul și încurajarea pe care le-am primit de la Ilekhojie în timpul uneia dintre cele mai dificile perioade din viața mea. Această experiență cu Ilekhojie mi-a dat speranță pentru împăcare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a restabilit familia și îl apreciez pe Ilekhojie pentru munca pozitivă pe care a făcut-o pentru mine. Cere-i ajutorul astăzi. E-mail: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/Sunare la +2348147400259
RăspundețiȘtergereSunt cu adevărat recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit de la Ilekhojie după ce relația mea a trecut printr-o perioadă întunecată. Când relația mea părea iremediabilă, m-am simțit pierdut și nesigur ce să fac pentru că îmi iubeam atât de mult partenerul. Prin îndrumarea și ritualul de reconciliere al lui Ilekhojie, am reușit să comunic mai sincer, să reflectez asupra propriilor acțiuni și să abordez reconcilierea cu răbdare și respect. În câteva zile, eu și fostul meu prieten am avut conversații semnificative care ne-au ajutat să ne reconstruim încrederea și să ne reconectam. Astăzi, suntem din nou împreună și lucrăm la o relație mai sănătoasă și mai puternică. Sunt recunoscător pentru rolul pozitiv pe care Ilekhojie l-a jucat în încurajarea creșterii, înțelegerii și reconcilierii într-o perioadă atât de dificilă din viața noastră. El a făcut lucruri similare pentru atât de mulți oameni și îi sunt recunoscător pentru ajutorul său. Îți las datele de contact aici, astfel încât să poți solicita și tu ajutorul lui. WhatsApp/Telegram: +2348147400259 sau Email: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereDupă luni de despărțire, căsnicia noastră părea iremediabilă. Amândoi eram răniți, abia comunicam și deja renunțam. Prin îndrumarea lui Ilekhojie, am învățat cum să iertăm și să reconstruim încrederea pas cu pas. Reconcilierea practică și încurajarea ne-au ajutat să abordăm problemele care ne-au despărțit mult timp, în loc să le evităm. Astăzi, trăim din nou împreună cu o înțelegere și o speranță reînnoite pentru viitorul nostru. Suntem profund recunoscători pentru impactul pozitiv pe care Ilekhojie l-a avut asupra călătoriei noastre spre reconciliere. Această experiență ne-a amintit că vindecarea este posibilă atunci când ambii parteneri sunt dispuși să lucreze împreună cu sprijinul potrivit. Sunați-l la +2348147400259 sau trimiteți-i un e-mail la adresa gethelp05@gmail.com pentru a primi ajutor urgent
RăspundețiȘtergereAm văzut o mărturie minunată a lui Helmah pe o pagină de reconciliere despre faptele bune ale Dr. Ilekhojie. Nu am crezut niciodată, pentru că nu mai auzisem niciodată despre un astfel de miracol. Nimeni nu m-ar fi putut convinge de asta până când Dr. Ilekhojie nu a făcut o lucrare minunată pentru mine, restabilindu-mi căsnicia destrămată după șase luni de separare. Am fost cu adevărat șocată când soțul meu a îngenuncheat implorându-mă să mă ierte și să-l primesc înapoi. Nu am cuvinte să-mi arăt aprecierea față de Dr. Ilekhojie pentru ceea ce a făcut pentru mine și întreaga mea familie. Suntem fericiți împreună și există pace în casa mea. Toate acestea sunt posibile datorită vrăjii sale de reconciliere. Contactați-l acum pentru orice fel de ajutor de care aveți nevoie prin Whatsapp/Viber: +2348147400259
RăspundețiȘtergereAm avut atâtea certuri și certuri mărunte pentru a scăpa de dragostea pe care o aveam ca familie. Eram mereu supărată pe lucruri mărunte, care nu contau. Am lăsat emoțiile să mă domine și am stat permanent departe de ea și de copiii mei. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am neglijat-o și am împins-o în brațele unui alt bărbat. Mai târziu, am aflat tot ce se întâmpla și am decis să caut ajutor pentru a-mi repara căsnicia. Mi-am dat seama că eu eram problema, chiar dacă era prea târziu. Un prieten de-al meu de la serviciu m-a pus în legătură cu Dr. Ilekhojie, care m-a asigurat că soția mea încă mă iubește și că își dorește să se întoarcă. M-a ajutat să realizez un ritual de reconciliere care a reparat căsnicia noastră în mai puțin de o săptămână. Așa cum a spus, va restabili legătura pierdută și așa a fost. Mulțumesc, Dr. Ilekhojie. Cere-i ajutorul. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la: +2348147400259 sau prin e-mail la: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereSunt recunoscător pentru schimbarea pozitivă pe care am experimentat-o după ce am lucrat cu Ilekhojie. Relația mea cu fostul meu iubit se destrămase complet, iar fiecare încercare de a mă reconecta nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Prin îndrumarea lui Ilekhojie, am învățat importanța răbdării și a autoreflecției. În câteva zile am început să vorbim din nou, am rezolvat vechi neînțelegeri și am reconstruit încrederea pe care o pierdusem. Astăzi, relația noastră este mai sănătoasă, mai respectuoasă și mai puternică decât înainte. Sunt recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit pe tot parcursul procesului. Deși fiecare situație este diferită și rezultatele sunt întotdeauna garantate, experiența mea mi-a dat speranță și o a doua șansă de a reconstrui o relație importantă. Apreciez sincer rolul lui Ilekhojie în a mă ajuta să mă împac cu fostul meu iubit. Îl puteți contacta prin Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mail: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereAm fost rănită și cu inima frântă când soțul meu m-a părăsit și s-a mutat în Ohio pentru a fi cu o altă femeie. Simțeam că viața mea s-a terminat și copiii mei credeau că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima, inima mea era plină de tristeți și dureri pentru că eram cu adevărat îndrăgostită de soțul meu. Am încercat multe opțiuni și câțiva oameni au încercat să mă ajute, fără succes. Într-o zi, în timp ce navigam pe internet, l-am găsit pe Dr. Ilekhojie, care instinctul meu mi-a spus instantaneu că mă poate ajuta. El a făcut efortul necesar pentru reconciliere, iar soțul meu, care fusese plecat de luni de zile, s-a întors singur. Trăim fericiți împreună din nou. Îi sfătuiesc pe oricine are probleme în relații sau căsnicie să-l contacteze pe Dr. Ilekhojie, deoarece el este soluția la toate problemele lor. Iată datele lui de contact. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la: +2348147400259 sau prin e-mail la: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereSoțul meu a început să se comporte ciudat și să iasă cu alte femei și mi-a arătat o dragoste rece de la începutul anului. În mai multe rânduri m-a amenințat că divorțează dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte femei. Am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a povestit despre Dr. Ilekhojie, care ajută oamenii cu probleme în relații și căsnicie. La început m-am îndoit că așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc și l-am contactat. A efectuat un ritual de împăcare pentru a întări legătura noastră și a se asigura că nimeni nu se interpune între noi. Acum, soțul meu a încetat să mai iasă cu alte femei și a încetat să mai iasă cu mine definitiv. Contactați-l pe Dr. Ilekhojie pentru soluții la problemele dumneavoastră în relație sau căsnicie, care pot fi rezolvate astăzi prin: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp: +2348147400259
RăspundețiȘtergereEu și soțul/soția mea am trecut printr-una dintre cele mai dificile perioade din căsnicia noastră. Certurile constante, neînțelegerile și distanțarea emoțională făceau să pară că relația noastră era iremediabil. Simțind nevoia disperată de un nou început, am cerut îndrumare de la Ilekhojie și am participat la un ritual de reconciliere. Experiența ne-a oferit timp dedicat pentru a reflecta asupra relației noastre, a ne exprima sentimentele cu sinceritate și a ne reînnoi angajamentul de a ne trata reciproc cu răbdare și respect. În săptămânile care au urmat, am observat schimbări graduale, dar semnificative. Conversațiile noastre au devenit mai calme, ne-am ascultat mai atent și am fost mai dispuși să iertăm greșelile din trecut. În loc să reacționăm cu furie, am început să abordăm dezacordurile cu empatie și înțelegere. Reconstruirea încrederii a necesitat un efort constant din partea amândurora, dar ritualul a marcat începutul acestei călătorii. Astăzi, căsnicia noastră este mai sănătoasă și mai pașnică decât a fost în ultimii ani. Fie că ritualul în sine, intenția din spatele lui sau angajamentul nostru reînnoit au făcut diferența, a devenit un punct de cotitură important în relația noastră și îi rămânem recunoscători lui Ilekhojie pentru că ne-a ajutat. Cereți-i ajutorul. E-mail: gethelp05@gmail.com sau trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348147400259
RăspundețiȘtergereSunt cu adevărat recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit de la Ilekhojie după ce relația mea a trecut printr-o perioadă întunecată. Când relația mea părea iremediabilă, m-am simțit pierdut și nesigur ce să fac pentru că îmi iubeam atât de mult partenerul. Prin îndrumarea și ritualul de reconciliere al lui Ilekhojie, am reușit să comunic mai sincer, să reflectez asupra propriilor acțiuni și să abordez reconcilierea cu răbdare și respect. În câteva zile, eu și fostul meu prieten am avut conversații semnificative care ne-au ajutat să ne reconstruim încrederea și să ne reconectam. Astăzi, suntem din nou împreună și lucrăm la o relație mai sănătoasă și mai puternică. Sunt recunoscător pentru rolul pozitiv pe care l-a jucat Ilekhojie în încurajarea creșterii, înțelegerii și reconcilierii într-o perioadă atât de dificilă din viața noastră. El a făcut lucruri similare pentru atât de mulți oameni și îi sunt recunoscător pentru ajutorul său. Îți las datele de contact aici, astfel încât să poți solicita și tu ajutorul lui. WhatsApp/Telegram: (+2348147400259 sau Email: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereNu m-am gândit niciodată că soția mea se va întoarce după ce am fost despărțiți aproape doi ani. Eram cu inima frântă și încercasem tot posibilul să mă împac. Un prieten m-a pus în legătură cu Ilekhojie; îndrumarea lui m-a încurajat să abordez situația cu răbdare, comunicare sinceră și speranță. În timp, tensiunea dintre noi s-a diminuat și am început să vorbim din nou. Acele conversații au dus la înțelegere și iertare și, în cele din urmă, soția mea a decis să se întoarcă acasă. Relația noastră este încă în creștere, dar acum ne confruntăm împreună cu provocări cu un angajament și un respect reînnoiți. Sunt incredibil de recunoscător pentru sprijinul și încurajarea pe care le-am primit de la Ilekhojie în timpul uneia dintre cele mai dificile perioade din viața mea. Această experiență cu Ilekhojie mi-a dat speranță pentru reconciliere. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru refacerea familiei noastre și îl apreciez profund pe Ilekhojie pentru munca pozitivă pe care a făcut-o pentru mine. Contactați-l pentru ajutor astăzi prin e-mail la gethelp05@gmail.com sau prin WhatsApp/Viber la +2348147400259
RăspundețiȘtergereDe peste un an, eu și partenerul meu încetasem să ne ascultăm unul pe celălalt, iar fiecare conversație se transforma într-o ceartă. După o serie de conversații și consultări, am fost de acord să încerc ritualul de împăcare cu Ilekhojie. Nu mă așteptam la miracole, speram doar la claritate. Ceea ce m-a surprins nu a fost o schimbare dramatică peste noapte, ci schimbarea din interiorul meu. Împăcarea m-a obligat să încetinesc, să reflectez și să confrunt resentimentele pe care le purtam. În zilele care au urmat, m-am simțit mai calmă și mai deschisă, iar asta a schimbat modul în care mă prezentam în relația mea. Am ascultat fără să-mi pregătesc apărarea. Am vorbit cu mai puțină furie și mai multă onestitate. Partenerul meu a observat diferența înainte ca eu să spun ceva. Treptat, zidurile dintre noi s-au înmuiat și am început să râdem din nou. Am început să ne alegem din nou unul pe celălalt. Pentru mine, ritualul nu numai că mi-a reparat relația, dar a ajutat la repararea modului în care amândoi vedem lucrurile și asta a făcut toată diferența. Toate acestea se datorează lui Ilekhojie. Cereți ajutorul lui prin Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mail: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereDupă ce am lucrat cu Ilekhojie, am experimentat o schimbare pozitivă copleșitoare. Relația mea cu fostul meu iubit se destrămase complet, iar fiecare încercare de a mă reconecta nu făcea decât să înrăutățească lucrurile. Prin îndrumarea lui Ilekhojie, am învățat importanța răbdării și a autoreflecției. În câteva zile, am început să vorbim din nou, am rezolvat vechile neînțelegeri și am reconstruit încrederea pe care o pierdusem. Astăzi, relația noastră este mai sănătoasă, mai respectuoasă și mai puternică decât înainte. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit pe parcursul procesului. Deși fiecare situație este diferită, iar rezultatele sunt întotdeauna garantate, experiența mea mi-a dat speranță și o a doua șansă de a reconstrui o relație importantă. Apreciez sincer rolul lui Ilekhojie în a mă ajuta să mă împac cu fostul meu iubit. Îl puteți contacta prin Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mail: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereCăsnicia mea cu soțul meu a fost fericită până în ziua în care a plecat și nu s-a mai întors. Eram distrusă și neajutorată, iar atât de mulți oameni dragi m-au ajutat să-și unească forțele pentru a rezolva neînțelegerile pe care le aveam cu el, dar nimic nu a funcționat. M-a părăsit pe mine și pe băieții noștri și, înainte să apuc să aflu ceva despre el, mi s-a spus că este în prezent cu o femeie asiatică și știam că trebuie să lupt pentru a-l recâștiga. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo, iar el a venit exact la timp pentru a mă ajuta să rezolv problemele. Am înțeles procedurile privind modul în care tot ce îmi doream se va întâmpla și m-am conformat. Dr. Isikolo s-a grăbit să rezolve problemele din căsnicia mea, știind că soțul meu era înșelat și, așa cum a promis, rezultatul muncii sale s-a manifestat și soțul meu s-a întors acasă la noi. Nu-i pot mulțumi îndeajuns pentru tot. Îl puteți contacta pe Dr. Isikolo la adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau pe WhatsApp la numărul +234-8133261196.
RăspundețiȘtergereDragostea și fericirea pe care le împărtășeam cândva cu soția mea au dispărut, iar noi am pornit pe drumuri separate chiar în timp ce procesul de divorț era în desfășurare. Certurile constante, neînțelegerile și drama continuă erau atât de intense, încât a trebuit să caut liniștea separându-mă de ea. Știam că situația nu era firească, deoarece ea nu fusese niciodată un obstacol în calea fericirii mele atunci când ne-am cunoscut și am început relația. Întreaga mea viață devenise un haos total și nu voiam să o pierd. Știam că trebuie să caut ajutor pentru a rezolva problemele dintre noi, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo. El m-a sfătuit să nu-mi fac griji și să păstrez o atitudine pozitivă, explicându-mi că exista un obstacol care împiedica bunul mers al căsniciei noastre. Spiritele strămoșilor săi mi-au dezvăluit tot ce se întâmpla în casa mea – lucruri care nu erau naturale, întrucât un dușman apropiat jurase să-mi distrugă familia și să-mi ruineze viața. Am urmat cu strictețe sfaturile Dr. Isikolo, care mi-a devenit un adevărat sprijin; el și-a respectat promisiunea, a rezolvat problemele dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Am fost uimit când totul s-a rezolvat cu bine, iar dragostea și afecțiunea dintre noi au fost restabilite; de asemenea, am fost sfătuit să nu țin anumite persoane prea aproape de mine, deoarece dușmanul nu era departe. Nu îi pot mulțumi îndeajuns Dr. Isikolo; știu acum că tot ce se spune despre el este absolut adevărat – este un om bun, care nu dezamăgește niciodată pe nimeni atunci când vine vorba de rezolvarea problemelor. Îl puteți contacta prin e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau prin mesaj WhatsApp la numărul +234-8133261196.
RăspundețiȘtergerePentru tine, cel care citești acest mesaj: Dr. Isikolo este extrem de capabil și transparent în a-i ajuta pe toți cei care apelează la el. Când soția mea a plecat împreună cu fiul nostru, nu am reușit să o conving să se întoarcă acasă, deoarece nu îmi dădeam seama că situația era mult mai complexă decât părea la suprafață. Au trecut luni de zile în care am tot încercat diverse soluții, până când am luat legătura cu Dr. Isikolo; el a rezolvat problema și a restabilit dragostea și legătura dintre noi. Fără ca eu să știu, un bărbat îi făcea soției mele farmece, manipulând-o să divorțeze de mine și să mă uite definitiv. O iubeam prea mult ca să permit cuiva să-i distrugă viața. Mă bucur că am apelat la Dr. Isikolo, care a oferit servicii excelente; acum, soția mea și cu mine suntem fericiți împreună și mă rog ca această fericire să dureze veșnic. Nu ezita să-l contactezi prin e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau prin mesaj WhatsApp la numărul +234-8133261196.
RăspundețiȘtergere