luni, 17 iulie 2017

, , , , ,

Recenzie: „Rochia aurie” - Theo Anghel


Titlu: Rochia aurie

Autor: Theo Anghel

Anul apariției: 2016

Categorie: Literatura Română

Colecție: Romance

Numărul de pagini: 248

Editura: Quantum Publishers


Descriere

„Ana Simion este fiica unor imigranți români pe tărâmul tuturor posibilităților. În urma unei întâlniri pe nevăzute, aranjată de o prietenă, cunoaște un bărbat pe care îl antipatizează, fără drept de apel, încă din primele minute. Dorind să pună capăt serii dezastruoase, îl refuză categoric. Însă individul face parte din tagma celor ce nu acceptă un NU din partea sexului slab. Rănit în orgoliu, își iese din fire, și o atacă pe Ana în toaleta localului. Țipetele ei atrag atenția unui necunoscut care o salvează în ultimul moment.
Mason Hart face parte dintr-o familie bună, însă puțin cam ciudată. Atrasă în mijlocul acestui grup pestriț de sentimentele pe care începe să le aibă față de Mason, viața banală a Anei este dată peste cap.”


Despre autoarea romanului


„Scriu din copilărie când, cucerită de stilul lui Dumas, inventam și eu muschetarii mei bucureșteni, însă niciodată nu mi-a trecut prin cap c-o să ajung să public. S-a întâmplat, și e fabulos!” - Theo Anghel

Părerea mea

Mi-a plăcut atât de mult cartea, încât a reușit să mă scoată dintr-un imens reading slump. Și ar fi fost bine dacă aș fi exagerat, dar timp de o săptămână și jumătate nu am putut să mai citesc nicio carte. Și pentru mine e mai îngrozitor decât pare!

Am mai spus-o și o repet, ador cărțile de dragoste! Pur și simplu îmi dau o stare de bine și mă fac să uit de mine, ceea ce nu toate cărțile reușesc. 

La început povestea dintre Ana şi Mason pare destul de banală. Mason o salvează pe tânăra fată din ghearele atacatorului ei, apărând la momentul potrivit, iar cu timpul se îndrăgosteşte iremediabil de el, de gesturile tandre pe care fermecătorul bărbat i le face. Mason îi acordă atenţie şi afecţiune, de care are mai mult ca oricând nevoie. O invită la Operă, îi oferă chiar o frumoasă rochie aurie şi un colier cu numele fetei pentru a le purta la eveniment. Fericirea pe care începe să o simtă alături de Mason nu durează prea mult, căci acesta dispare din viaţa Anei o bună perioadă de vreme, timp în care gândurile rele o copleşesc pe Ana şi nu îi dau pace. 

„Un gând sfâşietor i se strecură pe nesimţite în suflet: acela că nu fusese decât un capriciu trecător, o distracţie de moment a unui băiat de bani gata, un răsfăţat al soartei obişnuit să i se satisfacă orice capriciu, chiar şi acela de a juca pe degete inima unei fete.”
În tot acest timp este nevoită să îşi reia viaţa plictisitoare pe care a dus-o înainte de a-l cunoaşte pe Mason. Într-o zi, însă, la complexul sportiv la care lucrează ca instructoare de fitness, vine vestea că altcineva va fi patronul complexului. Întâmplător sau nu, cel ce devine şeful Anei este chiar Mason Hart, tânărul american cu ochi verzui de care a fost atrasă la prima vedere. 

În aceeaşi zi, Mason surprinde o conversaţie profundă dintre Ana şi Greg - un angajat al aceluiaşi complex -, crezând că cei doi sunt împreună. Simte că pământul îi pică de sub picioare la gândul că şi-a dat seama prea târziu că începe să nutrească sentimente pentru Ana şi acum e prea târziu. Până la urmă Ana şi Mason lămuresc această neînţelegere, deoarece Greg doar îi cerea ajutorul tinerei fete pentru a o cuceri pe prietena ei, Irene. 

Ea, o tânără instructoare de fitness aflată pe meleaguri stăine, cu o viaţă simplă şi modestă, însă cu o inimă pură. 
El, un bărbat tânăr, atrăgător, bogat, dar cu o inimă zdruncinată. 
Ambii au ceva în comun şi acel ceva reprezintă o etapă din copilăria lor. Ambii au nevoie să simtă din nou iubire şi o găsesc în braţele celuilalt. 

Însă totul se schimbă când fratele lui Mason revine în viaţa acestuia cu pretextul că mama lor l-a chemat şi i-o dă peste cap. Între Mason şi George există o ură născută cu mulţi ani în urmă, dar motivul îl aflăm mai târziu. 

Trecut. Ură. Competiţie. Răzbunare. Sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie relaţia dintre cei doi fraţi. 

Văzând cât de mult o iubeşte Mason pe Ana, George îşi propune să o cucerească pe cea care i-a furat inima fratelui său, bineînţeles pentru a-l face din nou să sufere. George are ocazia perfectă de a-l răni pe fratele lui la un bal mascat când îmbracă costumul pe care ar fi trebuit să îl poarte Mason. Astfel, crezând că cel în costumul lui Zorro este însuşi Mason, Ana este indusă în eroare şi îl sărută pe George.

„— Să vă spun eu ce! interveni Mason cu un ton pe care l-ar fi vrut amuzat, dar cei care îl cunoşteau bine ştiau că nu este decât o mască. Pentru că a aflat că eu doream acel costum... şi îl ştiţi pe George, mereu vrea ce vreau şi eu!” 
Ceea ce m-a bucurat a fost că Ana şi Mason au reuşit să discute deschis şi să lămurească şi această problemă. Ba chiar mai mult, au avut ocazia de a-şi mărturisi sentimentele şi de a forma oficial un cuplu. 

„— Mă iubeşti mai puţin când mă port ca un nătărău? întrebă. Atunci am nevoie să mă iubeşti mai mult!”

Noi intrigi încearcă să le pună în pericol relaţia, trecutul revenind în viaţa lui Mason, iar Ana nu ştie dacă mai poate accepta asemenea secrete. 

Dacă vreţi să aflaţi ce s-a întâmplat între cei doi îndrăgostiţi, dar şi pentru a afla motivul pentru care cei doi fraţi au devenit duşmani, trebuie să citiţi cartea! Eu vă spun doar atât, un cuplu se dezbină, iar altul are un final fericit. Nici dacă aş vrea nu v-aş putea spune mai multe, fiindcă merită să citiţi chiar voi romanul! 


Rochia aurie este o carte despre iubirea sinceră dintre două persoane, cu toate că statutul social este unul diferit. Rochia aurie ne de monstrează că nu doar poziţia în societate contează, ci şi interiorul unei persoane!

Citate preferate


„— Frumuseţea se află în ochii celui ce priveşte!” 

„Îl iubea atât de mult, încât se simţea pierdută, ca şi când nu şi-ar mai fi aparţinut.”

RATING: 5/5


Sponsorizare


Cartea a fost oferită de Editura Quantum Publishers pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii şi pe pagina de Facebook.

Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:

2 comentarii:

  1. Nu am reusit sa citesc aceasta carte in schimb am citit cele 4 volume din seria AMDF si am fost super incantata de stilul autoarei. Aceasta fiind o carte ce se incadreaza in categoria romance cu siguranta e una pe sufletul meu si pe care nu o sa o ratez. Felicitari pentru recenzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Te asigur că o să îți placă.
      Și eu vreau să citesc seria Am murit, din fericire; am auzit că e superbă.

      Ștergere