miercuri, 29 noiembrie 2017

, , , , , ,

Recenzie: „Eu împotriva mea” (#1) - Daniel Botea


Titlu: Eu împotriva mea (Volumul 1)

Autor: Daniel Botea

Anul apariţiei: 2016

Categorie: Beletristică

Colecţie: Alfa

Numărul de pagini: 178

Editura: Quantum Publishers



Descriere

„Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.

Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.

Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii."


Despre autorul romanului


Am început să scriu pentru un prieten, apoi pentru prieteni, urmând să leg prietenii prin scris și, mai ales, să mă întovărășesc cu scrierea.
Așa m-am împrietenit și cu Editura Quantum și: vis împlinit!" - Daniel Botea


Părerea mea

Vreți o carte lejeră pe care o puteți termina în câteva ore fără prea mare efort? Atunci vă recomand să citiți Eu împotriva mea", de Daniel Botea.

Deși coperta nu mi-a atras prea mult atenția, titlul și descrierea m-au captivat și m-au făcut să îmi doresc să îi acord o șansă acestui roman. Și bine am făcut! Pentru că altfel nu aș fi întâlnit o poveste scrisă într-un mod atât de diferit față de tot ce am întâlnit până acum. 

Daniel s-a folosit de cuvinte simple pentru a ne atrage în mrejele lecturării romanului său, ce este construit prin intermediul unui limbaj cotidian, comun, dar care inspiră umor şi ironie la tot pasul.

„— Alo! Ia zi, pretenaș! — Salut, Leinad! Ți-ai recăpătat telefonul? se auzi vocea lui Diu. — Nu Diu, mi-am antrenat portofelul să facă pe celularul, și-așa rar are de purtat câte ceva."


Felul ironic, întâlnit pe tot parcursul cărții, ilustrează faptul că autorul face haz de necaz în momentele de maximă intensitate, dar ne arată și greșelile din vremea actuală pe care oamenii le fac.

„Așadar, sper că pe măsură ce dați paginile cărții, nu faceți doar transferul de greutate de la mâna dreapta la mâna stânga, ci o să vă reconsiderați poziția despre viață și despre lumea în care trăim."
Scriitorul reușește să ne mențină atenția, nouă, cititorilor, prin continuitatea fiecărui capitol. De cele mai multe ori doream să închei cu lectura pe ziua respectivă, doar că nu puteam. De altfel, sfârșitul unui capitol mă lăsa cu sufletul la gură, iar dorința de a afla ce se întâmplă în continuare nu îmi dădea voie să mă opresc din citit. Leinad este un tânăr student la facultatea de psihologie din Brașov, a cărui viață nu este ușoară deloc. Fiind orfan, nu și-a cunoscut niciodată părinții și a fost nevoit de soartă să se descurce așa cum poate el. Deși duce o viață destul de grea, Leinad face față provocărilor ce îi apar în cale, fără a se da bătut, dând astfel dovadă de curaj și de putere. Reușește să se descurce în orice situație. Diu - singurul său prieten - îl sprijină necontenit, ba chiar îl consideră pe Leinad fratele său. Mi-a plăcut mult relația de prietenie dintre cei doi, replicile acestora reușind să mă amuze în momentele în care nu credeam că ceva m-ar putea face să râd. Odată cu pierderea telefonului său, totul se schimbă. O întâlnește pe Carla, pe care o ironizează la început, dar această pitică îl va ajuta pe parcursul romanului să evadeze din spital. Probabil vă întrebați ce s-a întâmplat cu Leinad de a ajuns în spital, nu? Ei bine, nu o să vă spun. Vă zic doar că este vorba de un portofel străin pe care Leinad ajunge să îl dețină. El păstrează portofelul și banii din el, iar stick-ul i-l dă Carlei. Nici despre stick-ul de 2 GB nu vreau să vă vorbesc, altfel ce rost ar mai avea să citiţi? Aşa se face că Leinad este luat în vizor de o gașcă periculoasă, care îi aplică niște vânătăi de "toată frumusețea".
„…doar v-am spus că tot ce am e prostie și încredere."
Astfel, Daniel Botea, prin stilul său unic, reușește să creeze o poveste al cărui mister te va determina să nu lași cartea din mâini până nu o duci la bun sfârșit. Dar nici atunci nu aflii tot ce ți-ai dori, pentru că Daniel a avut grijă să ne pună pe jar până la citirea celui de-al doilea volum, pe care eu de abia aștept să îl citesc! Daca vreți să aflați mai multe despre viața lui Leinad, despre cum face acesta față provocărilor, vă invit să citiți acest roman!


Citate preferate

„A copia pe cineva nu înseamnă a te dezvolta sau a te realiza, ci doar a pierde o șansă de a fi unic, prețios, de necomparat; o șansă de a fi TU."

„Cred că viața este despre a risca și că mai mult risc atunci când nu-i acord vieții o șansă de câte ori ea îmi acordă una.

„Uite că ai ajuns să-ți pese, până la urmă și cele mai împietrite inimi se înmoaie atunci când sunt tratate cu dragoste și bunătate."


RATING: 5/5


Sponsorizare


Cartea a fost oferită de Editura Quantum Publishers pentru recenzare, cărora le mulţumesc mult!
Cartea poate fi comandată de aici.
Pentru a fi la curent cu reducerile şi cu apariţiile cărţilor, puteţi urmări noutăţile editurii şi pe pagina de Facebook.


Eu am fost Anelly.
Ne citim data viitoare!
Share:

2 comentarii: